de Diana Georgescu
Cunoscută în popor şi sub denumirea de doruleţ, spoiş, scai voinicesc sau floarea-secetei, cicoarea este înaltă de până la un metru, cu flori albastre, inconfundabile. Creşte în locuri deschise, cum ar fi fâneţele, pajiştile şi terenurile virane. Are o rădăcină cu un gust amar puternic, în care se depozitează substanţe cu calităţi nutritive şi vindecătoare extrem de eficiente, fiind totodată energizantul preferat în multe gospodării tradiţionale, în absenţa cafelei.
Previne apariţia diabetului
Tratamentul cu cicoare reduce glicemia cu circa 20%, trigliceridele cu 19% şi colesterolul total cu 16%. Se administrează infuzie combinată, din care se bea câte un litru pe zi.
La persoanele predispuse la diabet, amatoare de dulciuri, mai ales, pancreasul eliberează în sânge cantităţi de insulină mult mai mari decât cele necesare, ceea ce generează hipoglicemia şi o nevoie de zahăr crescută. O jumătate de litru de decoct, administrat de patru ori pe zi, reglează secreţia de insulină.
Pentru cei care suferă de diabet de tipul I se recomandă, sub supravegherea medicului, tratamentul cu una-două capsule cu extract, de patru ori pe zi, la orele 8:00, 14:00, 20:00 şi 22:00. Cura, care are şi rol de prevenţie în afecţiunile cardiovasculare grave induse de diabet, se ţine 45 de zile, cu pauze de două-trei săptămâni (timp în care se iau alte hipoglicemiante, cum ar fi păpădia, dudul, brusturele, anghinarea).
Un principiu activ, insulina, conţinut de rădăcină, are o puternică acţiune de reducere a colesterolului negativ (LDL). Se recomandă administrarea de capsule câte opt pe zi, în cure de 40 de zile, cu 15 zile de pauză. Acelaşi tratament se poate aplica şi pentru reducerea trigliceridelor mărite, cu condiţia renunţării, timp de măcar şase săptămâni, la consumul de carne, de grăsimi hidrogenate (margarină) şi de prăjeli.
Puternic inhibitor al apetitului alimentar
Extractul de cicoare, luat în timpul mesei, inhibă secreţia aşa-numitului hormon al foamei (grelina), însă stimulează leptina, un puternic inhibitor al apetitului alimentar. Astfel, este singurul remediu natural cunoscut care ajută la menţinerea delicatului echilibru între cei doi hormoni, ceea ce explică extraordinarele sale efecte benefice în cura de slăbire, fără a implica riscuri de destabilizare a funcţiei cardiace, nervoase, hormonale etc.
Se recomandă administrarea a una-trei capsule la patru-cinci minute după ce a început masa. Fiecare capsulă se ia împreună cu minimum 200 ml apă. Cura durează una-două luni, după care se face o pauză de două-patru săptămâni, apoi se poate face din nou. Zilnic se iau până la 12 capsule, fără riscuri pentru sănătate.
Cum se utilizează
Rădăcina se recoltează toamna. Se spală şi se despică pe lungime, apoi se pune la uscat în strat subţire, într-un loc aerisit şi călduros. Se depozitează în saci de hârtie, care se vor feri de umezeală.
Se poate administra sub formă de cafea de cicoare (se prăjeşte rădăcina şi se macină), pulbere (prin măcinarea rădăcinii uscate) sau ca decoct combinat. De asemenea, se foloseşte şi tinctura, care se prepară astfel: într-un borcan se pun 20 de linguri cu pulbere, apoi se amestecă bine cu alcool alimentar de 50 de grade şi se acoperă; se lasă la macerat 12 zile, apoi se filtrează şi se pune în sticluţe închise la culoare. Din această tinctură, după evaporarea completă a alcoolului, se poate obţine şi extractul de cicoare - un concentrat de principii active.
• Nu are contraindicaţii. Doar la o administrare de peste 100 g pe zi pot apărea fenomene secundare, precum bradicardia sau simptome ca balonarea, durerile abdominale şi, foarte rar, arsurile gastrice
• În Antichitate era considerată un elixir pentru ficat şi pentru digestie, precum şi un puternic remediu împotriva otrăvurilor