de Diana Georgescu

Unul dintre puţinele condimente care cresc spontan în România, chimenul ajută la tratarea colesterolului mărit, gastritei, alergiilor sau bronşitei, pe lângă calităţile culinare pe care le are. În ţara noastră, chimenul se mai numeşte secărea, chimion, chimin sau chiman.

Este antialergic
Uleiul volatil obţinut din seminţe este antihistaminic şi ajută la calmarea reacţiilor alergice la nivelul aparatului respirator. Amestecul de infuzie combinată şi ulei volatil are efect antispastic şi se recomandă în cazurile de astm, astm alergic, bronşită cronică. Favorizează, de asemenea, eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii. Administrarea zilnică a câte patru linguriţe cu tinctură de chimen, în cure de o lună, ajută în cazurile de astenie psihică sau incapacitate de concentrare mentală. Uleiul volatil are efecte tonice nervoase, favorizează circulaţia cerebrală, oferă o senzaţie de vioiciune şi tonus mental. Acelaşi tratament se recomandă ca adjuvant în depresie.

Leac pentru candidoză
Cercetările au demonstrat că prin tratamentul cu pulbere de chimen (7 g zilnic, timp de patru luni, cu pauze de două luni) s-a obţinut inhibarea dezvoltării tumorilor în intestinul gros. Aceeaşi terapie, la care se adaugă şi aplicarea de ulei de chimen pentru uz extern pe formaţiunile canceroase apărute pe piele, poate inhiba creşterea tumorilor maligne şi poate chiar declanşa procesul de remisie a acestora. Uleiul volatil de chimen este eficient în tratarea infecţiilor cu ciupercile parazite Candida albicans sau Aspergillus. Se administrează câte două-cinci picături, de trei ori pe zi, în cure de 14 zile, urmate de alte zece zile de pauză.

Îmbunătăţeşte asimilarea fierului
Infuzia combinată, din care se bea câte o cană dimineaţa şi seara, pe stomacul gol, ajută la asimilarea de organism a fierului. Pulberea de chimen, combinată în proporţii egale cu cea de frunze de mentă (zilnic câte patru-şase linguriţe, pe o perioadă de una până la trei săptămâni), are efecte rapide în cazurile de diaree şi colită de fermentaţie, datorită calităţilor antiseptice, antiinflamatoare, carminative (determină eliminarea gazelor intestinale). Administrarea seminţelor de chimen protejează stomacul de acţiunea secreţiilor gastrice acide sau a unor substanţe iritante (clorură de sodiu concentrată, alcool etilic pur etc.).
Tratamentul cu infuzia combinată (două-trei căni pe zi, în cure de trei săptămâni, cu o pauză de zece zile, după care se poate relua) este eficient în cazul gastritei, cu efecte calmante, antiinflamatoare, care protejează mucoasa gastrică.

• În Olanda, aburul emanat de fiertura de chimen era inhalat pentru uşurarea respiraţiei şi vindecarea celor cu bronşită, iar în Franţa se pune în diferite feluri de brânză fermentată, pentru a uşura digestia. În Germania era considerat un panaceu în afecţiunile gastrice şi intestinale

Iulius Cezar l-a introdus în dieta soldaţilor

Unele studii susţin că zona de origine a chimenului este Asia Mică, de unde ar fi fost răspândit de greci şi apoi de romani, în timp ce altele indică Caucazul sau chiar partea de sud a Carpaţilor. În prezent, chimenul creşte din India până în vestul Europei, fiind aclimatizat şi în America de Nord şi de Sud sau în Africa. Primele dovezi scrise despre folosirea chimenului în scopuri medicinale se găsesc în papirusurile egiptene. Iulius Cezar l-a introdus ca fiind obligatoriu în dieta soldaţilor, pentru a-i feri de boli infecţioase, de epuizare sau de afecţiuni digestive.

• Administrarea la copiii mici se face cu prudenţă, fiindcă poate declanşa, foarte rar, crize de epilepsie. La femeile însărcinate, supradozarea seminţelor de chimen (peste 7 g luate zilnic) poate produce avortul