Main menu

header

de Mariana Borloveanu

- leacuri mănăstireşti

Dintre toate suferinţele femeieşti, cele care sunt generate de dureri specifice ciclului menstrual sunt cel mai uşor de tratat pe cale naturistă, şi asta pentru că plantele cu efecte calmante sunt nenumărate. Maica Eufrasia de la Schitul Pojogeni are aceste leacuri de la o măicuţă din centrul monahal Meteora, care, trăind departe de lume, le-a experimentat pe toate.

Coada-şoricelului tratează inflamaţiile ovariene
Ceaiul de coada-şoricelului face parte dintre calmantele naturale specifice durerilor menstruale, cu condiţia ca acesta să fie băut în prima zi a ciclului. Se fierbe în clocot un litru de apă, turnându-se peste aceasta două linguri cu frunze şi flori proaspete sau uscate. Se acoperă vasul cu un capac şi se lasă la infuzat timp de zece minute, după care se strecoară şi se păstrează într-un vas de sticlă. Se recomandă ca acesta să se bea cu înghiţituri mici, pe tot parcursul zilei, şi întotdeauna să fie la temperatura camerei. Dacă va fi băută în prima zi a ciclului, această infuzie împiedică apariţia durerilor generate de menstre, dar în cazul în care un organism este mai sensibil la durere, ceaiul se va bea în toată perioada ciclului. Pe lângă administrarea internă a infuziei, este bine ca femeile să facă băi de şezut, cu condiţia ca acestea să fie realizate timp de trei zile, înainte de instalarea menstrei. Apa folosită la aceste băi trebuie să fie doar călduţă (niciodată fierbinte!), iar la cinci litri de apă se adaugă 500 ml infuzie bine strecurată, preparată după reţeta anterioară. Pe lângă faptul că împiedică formarea şi menţinerea durerilor, infuzia de coada-şoricelului este indicată şi în tratarea inflamaţiilor ovariene, incontinenţă urinară sau leucoree. Pentru acest tratament, niciodată nu se va folosi infuzie păstrată de pe o zi pe alta, ci numai aceea făcută în ziua respectivă.

Creţişoara, dăruită de Fecioara Maria
Despre creţişoară, măicuţele spun că e considerată o plantă dăruită de Maica Domnului, şi asta datorită înlăturării miraculoase a durerilor pricinuite de ciclul pe care toate femeile din lume îl au. Această vindecare a durerii este pusă pe seama protecţiei directe a Sfintei Fecioare. Încă din vechime, femeile uscau un pumn cu frunze de creţişoară, le tocau cu ajutorul unui cuţit şi le lăsau la macerat timp de opt ore, într-un sfert de litru de apă de izvor, după care adăugau 500 ml apă şi se dădea în clocot; apoi strecurau fiertura şi o puneau la păstrat în sticle. Compresele din cârpe de bumbac, îmbibate în acest preparat şi ţinute pe burtă, opresc pe loc durerile menstruale. Dacă infuzia e prea concentrată, există însă posibilitatea ca locul expus să se înroşească şi să se irite, motiv pentru care trebuie ca reţeta să respecte întocmai proporţiile recomandate.

Brânca-ursului reglează ciclul
Pentru femeile care au dereglări ale ciclului menstrual, cel mai eficient tratament naturist este acela cu tinctură de brânca-ursului, care se obţine din seminţele şi din rădăcina acestei plante. Se iau zece linguri cu seminţe de brânca-ursului şi se râşnesc cu ajutorul unei maşini electrice de măcinat cafea până când se obţine o pulbere fină. Acelaşi procedeu se foloseşte pentru măcinarea a zece linguri cu rădăcină mărunţită. Se iau cele două pulberi obţinute din seminţe şi din rădăcina plantei, turnându-se întreaga cantitate într-un borcan de 1 kg, peste care se adaugă 500 ml alcool alimentar de 60 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă conţinutul la macerat două săptămâni, într-un loc relativ călduţ şi întunecos, având grijă să se agite borcanul din două în două zile. Se strecoară maceratul printr-un tifon, apoi se pune în sticluţe mici, închise la culoare, care se păstrează în locuri răcoroase. Se administrează câte o linguriţă cu tinctură de brânca-ursului, diluată în 100 ml apă sau în ceai neîndulcit, cu 15 minute înainte de fiecare dintre cele trei mese principale. Tratamentul durează 30 de zile şi poate fi administrat o dată la trei luni. Acest remediu naturist va face ca şi ciclul menstrual să se regleze cu precizie.

• Dacă se înlocuiesc medicamentele calmante cu plante care au acelaşi efect, organismul nu va mai percepe durerea

Dormiţi pe o pernă plină cu ierburi

Atât în timpul ciclului menstrual, dar şi în oricare altă perioadă a anului, este recomandat ca femeile să doarmă cu capul pe perne umplute cu ierburi. O astfel de pernuţă calmantă şi odihnitoare trebuie să conţină câte o cană cu următoarele plante: ferigă uscată, petale de trandafir alb, flori uscate de muşeţel, hamei, flori şi frunze de lavandă şi mentă uscată. Un somn pe o pernă cu ierburi este mult mai odihnitor decât oricare altul, iar durerea dispare ca prin minune.