Main menu

header

de Mihaela Zamfirache

Comestibile sau sălbatice, castanele sunt folosite de cei mai mulţi dintre noi în scop decorativ, deşi cu toţii am auzit despre miraculoasele lor proprietăţi terapeutice. Acestea se datorează compuşilor lor speciali, printre care escina, care acţionează ca un adevărat medicament asupra organismului şi psihicului. Câteva castane purtate permanent în buzunar vă scapă de stările de tensiune acumulate în cursul zilei, iar sub formă de tinctură, unguent sau decoct, pot trata multiple afecţiuni, precum hemoroizii, anemia, durerile gastrointestinale, artrita.

Siropul luptă cu anemia
Copiii şi adulţii care se confruntă cu dificultăţi de concentrare şi deficienţă de vitamine şi minerale vor scăpa de aceste probleme dacă fac o cură cu sirop din castane. Acesta se obţine dintr-un amestec de 500 ml decoct (se descojesc cinci castane, se zdrobesc şi se fierb într-un litru de apă zece minute) şi 500 g zahăr sau miere, care se încălzeşte până la dizolvarea completă, lichidul devenind omogen. După răcire se toarnă în sticluţe mici, sterilizate şi se administrează la nevoie. În cazul copiilor, doza recomandată este o linguriţă (5 ml) de trei ori pe zi, în timp ce adulţii pot lua câte două linguriţe de trei ori pe zi.

Piureul întăreşte musculatura
Fierte şi pasate, castanele sunt un aliment delicios, dar şi un adevărat tonic pentru muşchi, indicate persoanelor aflate în convalescenţă, sportivilor şi vârstnicilor. Piureul se consumă după masa de prânz şi seara, iar pentru un plus de savoare se adaugă brânză de vaci şi puţină miere. Atenţie, castanele comestibile nu sunt recomandate diabeticilor şi nici persoanelor supraponderale, din cauza cantităţii ridicate de zaharuri! De asemenea, ele nu trebuie asociate cu medicamente anticoagulante (de subţiere a sângelui), fiindcă le pot amplifica efectul!

Cataplasme împotriva crizelor gastrointestinale
Antiinflamatoarele preparate prin macerarea castanelor în ulei de măsline sunt indicate în artrita reumatoidă. Într-o sticlă de doi litri se pun 25 de castane sălbatice, tăiate în cuburi şi stropite cu puţin alcool. A doua zi se adaugă 250 ml ulei de măsline şi 100 g untură de porc topită şi se pune vasul la fiert în baie de aburi timp de două ore. După alte 48 de ore, compoziţia se încălzeşte (fără să fiarbă), se strecoară şi se toarnă în borcănele, care se închid ermetic. Seara, înainte de culcare, se ung zonele bolnave. Durerile gastrointestinale pot fi, de asemenea, diminuate dacă apelaţi la cataplasme preparate din făină de castane amestecată cu făină de grâu, în proporţii egale. Se adaugă oţet, se omogenizează şi se aplică în strat subţire.

Tinctura, calmant pentru spate
În combinaţie cu alcoolul, tinctura de castane este foarte eficientă în atenuarea suferinţelor de la nivelul coloanei. Pentru a o prepara, aveţi nevoie doar de seminţe din flora spontană şi de alcool de 40 de grade. Castanele care au picat din copac se adună, se toacă mărunt, după care se pun într-o sticlă, fără a le presa. Se toarnă peste ele alcool cât să le acopere şi se lasă timp de 14 zile la macerat, agitând în fiecare zi sticla. Se strecoară, după care se îmbuteliază şi se păstrează la loc răcoros şi ferit de lumină. Se administrează sub formă de frecţii la nivelul vertebrelor. Bărbaţii pot folosi această loţiune după ras, pentru că ajută la calmarea pielii.

Decoctul dă uitării afecţiunile articulare
Degerăturile şi durerile reumatice vor fi date uitării dacă aplicaţi un decoct din castane pe zonele afectate. Se fierb cinci mâini cu fructe în trei litri de apă, până când scad la jumătate. Se filtrează decoctul rezultat şi se fac spălături cât mai calde posibil pe locurile afectate, 10-15 minute. Tratamentul se repetă zilnic, până la vindecarea completă. La fel de eficient este şi decoctul din scoarţă de castan, care se utilizează extern, sub formă de băi locale, contra hemoroizilor şi a congestiilor pelviene feminine, sau intern, în lupta cu obezitatea şi pentru scăderea temperaturii corpului. Se fierb 40-50 g scoarţă uscată şi măcinată într-un litru de apă, timp de trei minute, se infuzează cinci minute şi se beau două-trei ceşti pe zi.

Cosmetice pentru tenul cu probleme
Compresele cu decoct din castane proaspete sunt ideale pentru îngrijirea tenului sensibil, predispus la cuperoză. Se fierb cinci castane mari într-un litru de apă 15 minute, apoi se lasă soluţia la răcit. Dimineaţa şi seara, timp de trei săptămâni, se aplică pe faţă comprese călduţe şi se lasă să acţioneze 20 de minute. Pentru tenul gras, preparaţi o mască din patru castane curăţate de coajă, date pe răzătoare şi amestecate cu două linguriţe cu miere. Pasta se aplică pe tenul curat, se lasă să acţioneze zece minute, după care se spală cu ceai de muşeţel. Proprietăţile tonifiante şi astringente ale principiilor active din castane vor regla rapid activitatea glandelor sebacee.

• Fiind lipsite de colesterol, castanele sunt recomandate cardiacilor. Un regim de trei castane coapte pe zi reduce cu 20% riscurile infarctului miocardic

Trebuie culese în octombrie

Pentru rezultate optime, castanele trebuie să fie foarte bine coapte, motiv pentru care ideal este să le adunaţi în luna octombrie. Odată culese, trebuie curăţate de coaja verde şi întinse la uscat, în strat gros de 10-15 cm, într-o încăpere bine aerisită. Deshidratarea poate dura aproximativ trei săptămâni, perioadă în care este necesar să le întoarceţi din când în când, pentru a evita apariţia mucegaiului. Castanele sunt uscate atunci când devin sfărâmicioase (din două kilograme de castane proaspete se obţine un kilogram de produs uscat).