de Iulian D. Moleianu

Numită în diferite părţi ale ţării osul-iepurelui, asudul-calului sau sălăştioară, dirmotinul este o plantă medicinală care nu ar trebui să lipsească din farmacia casei. A nu se confunda cu o plantă asemănătoare, numită în popor umbra-iepurelui. Medicinal, de la dirmotin se foloseşte doar rădăcina, care se recoltează toamna târziu, chiar şi iarna sau la începutul primăverii.

Tratează guta
Dirmotinul este considerat un diuretic complet inofensiv pentru întregul organism. Datorită acestei proprietăţi, planta este folosită în special în afecţiunile renale. Infuzia consumată zilnic, înainte de masă, este eficientă în tratarea stărilor inflamatorii ale căilor urinare. Pentru litiază renală se foloseşte cu succes infuzia la rece. Consumul unei ceşcuţe cu o astfel de infuzie înainte de masă ajută la eliminarea pietrelor la rinichi. Infuzia mai este utilizată şi pentru ameliorarea gutei şi a dermatitelor cronice.

Ameliorează bolile cronice de piele
Infuzia este folosită şi pentru uşurarea expectoraţiei în bronşite, iar calităţile sale depurative ajută la mărirea diurezei.
Dirmotinul este renumit şi pentru acţiunea pozitivă asupra schimburilor metabolice şi pentru capacităţile sale de a scădea tensiunea arterială. Datorită eliminării toxinelor din corp, ceaiul din rădăcina acestei plante se recomandă în reumatism şi într-o serie de boli de piele cronice, în special în vindecarea eczemelor.

Decoctul se recomandă şi în ascite
Decoctul se obţine prin fierberea a 20 g rădăcină mărunţită într-un litru de apă, până când cantitatea scade la 750 ml. Se foloseşte fracţionat în timpul unei zile. Se face o cură de mai multe zile pentru combaterea ascitelor, în afecţiuni renale sau retenţie urinară. Un decoct mai concentrat se obţine din trei linguriţe cu frunze la o cană cu apă, după ce, în prealabil, au fost plămădite 20-30 de minute în apă rece. Se beau două-trei ceşti pe zi, pe nemâncate, în ascită, boli ale aparatului urinar, stări alergice şi alte afecţiuni similare.

Ceaiul, ideal în stările alergice
Pentru obţinerea unui ceai sau a unei infuzii se prepară un amestec din 40 g dirmotin cu 30 g frunze de mesteacăn şi 30 g rădăcină de lemn-dulce. Din acest amestec se fierbe o lingură la o ceşcuţă cu apă. Se bea timp de trei-patru zile câte o ceaşcă zilnic, apoi se face o pauză de patru zile şi se repetă cura. E un foarte bun diuretic în afecţiuni renale, ascită, stări alergice, prurit.

Pulberea, utilă ulceraţiilor cutanate
Pentru obţinerea pulberii, uscarea plantei se face în aer liber, la soare sau în camere încălzite la temperatură de 50-60 de grade Celsius. Din 3-3,5 kg rădăcini proaspete se obţine 1 kg de produs uscat. Se macină fin şi se iau câte 1-2 g pe zi sau se foloseşte sub formă de comprese şi cataplasme în tratarea eczemelor, ulceraţiilor cutanate, pruritului şi bolilor de piele cronice.

Maceratul, de folos în litiază renală
Maceratul se prepară dintr-o linguriţă cu pulbere la o cană cu apă rece, care se lasă la macerat, la temperatura camerei, de seara până dimineaţa, apoi se strecoară şi se consumă una-două căni pe zi.
Infuzia la rece se prepară dintr-o linguriţă cu rădăcină tocată mărunt, care se pune într-o cană cu apă rece. Se lasă 12 ore la macerat, iar dimineaţa se încălzeşte puţin, apoi se strecoară şi se bea înainte de masă. Ambele sunt utile în cazurile de litiază renală.

Sfat! Pentru durerile de gât se recomandă gargara cu infuzie din rădăcină de osul-iepurelui. Aceasta este benefică şi în hidroptizia însoţită de edeme, în calculoză renală şi în cistite.

Cocteilul cu fenicul, diuretic de excepţie

Un bun diuretic se obţine dintr-un amestec de rădăcină de dirmotin şi seminţe de fenicul (molură). Se face un decoct din rădăcină de dirmotin în care se adaugă seminţele de fenicul, se lasă în repaus 10-15 minute. Se îndulceşte cu zahăr şi se bea fracţionat timp de 24 de ore. Este indicat în catar vezical şi în litiază renală.