de Gabriela Niculescu
Palmierul pitic sau Serenoa repens este o plantă ce creşte în nordul Americii. Este asemănător cu palmierul, dar are talie redusă, ce poate ajunge până la maximum patru metri şi creşte în grupuri. Îl puteţi recunoaşte după tulpinile subţiri şi după ţepii aflaţi la baza frunzelor. Fructele sale au fost folosite de locuitorii nativi în tratamentul pentru afecţiuni urinare la bărbaţi şi afecţiuni apărute la nivelul sânilor la femei. Studiile ulterioare au demonstrat faptul că uleiurile concentrate de palmier pitic pot fi folosite ca formă de tratament pentru hiperplazia benignă de prostată (adenomul de prostată).
Tratează hiperplazia benignă de prostată sau prostatită
Efectele benefice ale palmierului pitic asupra organismului se datorează în totalitate abilităţii sale de a suprima producerea de dihidrotestosteron. Testosteronul este un androgen natural, necesar funcţionării normale a organismului, în vreme ce dihidrotestosteronul este un hormon puternic produs de testosteron. Testosteronul este metabolizat în dihidrotestosteron cu ajutorul unei enzime numite alfa5reductază, inhibată de extractele de palmier pitic. Acesta este folosit în scopuri terapeutice în primul rând pentru a trata hiperplazia benignă de prostată sau prostatită la bărbaţi. Cu toate acestea, planta s-a dovedit eficientă şi pentru tratarea unor condiţii medicale la femei.
Modalitatea în care palmierul pitic acţionează pentru a combate şi a preveni cancerul de prostată este similară prevenirii celorlalte boli şi afecţiuni, şi anume prin inhibarea procesului de producere a dihidrotestosteronului.
Reprimă sindromul ovarului polichistic
Una dintre cele mai frecvente cauze ale căderii părului este nivelul ridicat de dihidrotestosteron din organism. Astfel, mai mult de 98% din cantitatea totală a acestui hormon se află la baza folicului de păr. Pentru a remedia această problemă sunt recomandate masajele cu ulei de palmier pitic direct la nivelul scalpului.
Femeile diagnosticate cu sindromul ovarului polichistic (SOP) prezintă un nivel anormal de mare al dihidrotestosteronului în organism. Astfel, fructele palmierului pitic şi-au dovedit eficienţa în tratarea SOP. Această plantă este, de asemenea, recunoscută pentru efectele sale antiestrogenice.
Studiile de specialitate au relevat faptul că palmierul pitic are capacitatea de a stimula producerea hormonului prolactină, ce duce la creşterea sânilor şi producţia de lapte la femeile care alăptează.
Combate iritabilitatea uterină
Alte boli şi afecţiuni tratate cu succes cu ajutorul palmierului pitic sunt: acneea, creşterea tensiunii arteriale, tusea persistentă şi afecţiunile digestive, infecţiile tractului urinar, ca urmare a stimulării şi îmbunătăţirii funcţionării sistemului imunitar, probleme specifice perioadei de menstruaţie, iritabilitate uterină, stimulează apetitul şi deţine proprietăţi antiinflamatorii.
Pont! Această plantă s-a dovedit eficientă şi în tratamentul contra răcelilor, astmului şi bronşitei, însă dozele optime vă pot fi specificate doar de fitoterapeuţi.
Reacţiile secundare pot duce la depresii
Remediile ce au la bază palmierul pitic se folosesc doar după recomandarea specialistului. Consumat în cantităţi prea mari sau în tratamente nepotrivite afecţiunii dumneavoastră, palmierul pitic poate avea efecte adverse grave. Cele mai frecvente efecte secundare ale acestuia sunt durerile stomacale, stările de vomă, de greaţă, respiraţia urât mirositoare, diareea sau constipaţia, alături de ulcerul stomacal, leziuni ale ficatului şi chiar icter. De asemenea, au fost raportate insomnii, depresii, dureri de cap, dureri musculare, dureri în piept şi afecţiuni ale inimii.