de Iulian D. Moleianu
Pentru cine nu s-a desprins încă pe de-a întregul de anumite daruri ale naturii, miezul alunei reprezintă una dintre cele mai sănătoase şi dintre cele mai gingaşe lăcomii. Atât pentru ţărani, cât şi pentru cercetători, alunul continuă să evoce acea nuia ciudată, care, de când e lumea, le îngăduie oamenilor să descopere zăcămintele de apă.
Extractul fluidului din frunze, folosit contra varicelor
Dintre toate fructele oleaginoase, alunele (Corylus avellana) conţin cea mai mare cantitate de materii grase şi azotate. De asemenea, ele sunt foarte bogate în calciu, fosfor, magneziu, potasiu, sulf, clor, sodiu, fier, cupru, vitaminele A şi B. Au o valoare foarte mare nutritivă şi energetică. Alunele sunt cel mai digerabile dintre toate fructele oleaginoase şi au proprietăţi de dizolvant al unor calculi şi de vermifug. Din aceste motive, alunele sunt indicate cu precădere în situaţii de deficit de creştere, în cazul femeilor însărcinate, dar sunt recomandate şi sportivilor de performanţă, ca susţinătoare de efort, mai ales în combinaţie cu mierea. Tratamentul cu alune se administrează în cazuri de tuberculoză, litiază urinară, colici nefritice, tenie şi poate fi prescrise inclusiv diabeticilor şi vegetarienilor. Ca şi uz intern, poate fi consumat fructul ca atare, dar şi uleiul de alune. Tratamentul cu o linguriţă cu ulei dimineaţa, timp de 15 zile, este unul dintre cele mai bune leacuri contra teniei. De asemenea, esenţa de alun sau uleiul heraclin (oleum haraclinum) este considerată drept unul dintre cele mai eficace antiepileptice. În Franţa anilor ’90, pentru mamele care alăptau în maternitatea din Besancon, acolo unde au fost realizate o serie de studii referitoare la tratamentul cu esenţă de alun, uleiul de acest tip avea o reputaţie mare în tratamentul împotriva crăpăturilor sânilor. Frunza de alun are virtuţi vasoconstrictoare şi tonifiante venoase. Extractul fluidului din frunze este folosit contra varicelor şi edemelor gambelor. Infuzia de frunze în comprese poate fi utilizată la tratamentul plăgilor atone şi în ulcerele gambelor.
Menţin tonusul muscular
Alunele de pădure româneşti sunt considerate în toată Europa a fi o adevărată sursă de energie, având o valoare calorică şi nutritivă foarte apropiată de cea a cărnii. Vitaminele din complexul B care intră în compoziţia alunelor au rol în menţinerea tonusului muscular, uşurând activitatea tractului gastrointestinal, avantajând totodată funcţionarea ficatului, a ochilor şi favorizând pielea. Diabeticii pot consuma alune fără teamă, datorită conţinutului foarte redus de hidraţi de carbon. Nu trebuie omis şi faptul că alunele sunt recomandate inclusiv în cazuri de neurastenii, impotenţă, nefrite, anemii şi chiar menopauză, în aceste sensuri specialiştii observând de-a lungul vremii o serie de miracole.
Este contraindicat consumul fructelor prăjite, cu sare
Deşi în majoritatea cazurilor alunele se găsesc de cumpărat prăjite, cu sare, este de preferat consumul lor crude, deoarece altfel îşi pierd din vitamine şi din enzime. De asemenea, creşte cantitatea de substanţe cancerigene, iar adaosul de sare afectează rinichii, putând conduce la retenţie de apă şi la hipertensiune. Prin prăjire, carbohidraţii au un indice glicemic mai mare, apărând riscul de a fi depuşi sub formă de grăsime. În final, menţionăm că alunele sunt apreciate încă din Antichitate. În manuscrisele chinezeşti de acum mai bine de 5.000 de ani, cercetătorii au găsit menţionate proprietăţile medicale ale acestor fructe, care erau considerate drept „hrana sacră din ceruri”.
