de Daniela Anton
Tincturile sunt extracte din plante, frunze, flori sau rădăcini, în combinaţie cu alcool alimentar de diferite grade. Le puteţi prepara şi acasă, pentru tratarea diverselor afecţiuni.
De cimbru
Cimbrul se pune într-o sticlă cu gura largă sau într-un borcan. Se toarnă alcool alimentar cât să acopere planta şi se lasă la macerat timp de 20 de zile. Se strecoară şi se păstrează în sticle mici, închise la culoare, ferite de lumină şi de căldură. Această tinctură este un bun remediu în caz de crampe abdominale, tuse convulsivă, astm bronşic, infecţii renale. Se ia câte o linguriţă diluată într-un pahar cu apă de trei-patru ori pe zi. Mai mult, câteva picături de tinctură puse în ceai neîndulcit alungă mahmureala.
De coada-şoricelului
Florile de coada-şoricelului se pun într-o sticlă sau într-un borcan, fără a fi îndesate, şi se toarnă alcool cât să le acopere. Se lasă la macerat, timp de 14 zile, lângă o sursă de căldură. Vasul se agită de mai multe ori pe zi. După 14 zile se strecoară şi se păstrează la rece, în sticle de culoare închisă. Tinctura se foloseşte în caz de enterocolite gastrice, colici gastrice, dischinezie biliară, colici hepatice, insuficienţă hepatică, bronşite, cistite, anorexie, dispepsii. Extern se recomandă în hemoroizi, ulcere varicoase, abcese dentare, arsuri, plăgi purulente sau eczeme.
De urzică
Peste frunzele mărunţite de urzică se toarnă alcool cât să le acopere şi se lasă la macerat 15 zile, timp în care vasul se agită de două ori pe zi. Se filtrează şi se păstrează la răcoare în sticle închise la culoare. Se iau zilnic, de trei ori, câte 25 de picături dizolvate în apă sau ceai în cazuri de eczeme, psoriazis, reumatism, gută, bronşite, diabet, hemoroizi, hemoragii interne. Extern se poate face gargară sau spălări ale gurii pentru amigdalite, stomatite sau gingivite.
De propolis
Tinctura de propolis se găseşte de cumpărat la magazinele de produse naturiste sau puteţi să o preparaţi singuri acasă. În 100 ml alcool rafinat se pun 10 g propolis solid, granule, şi se lasă la macerat opt zile. De câteva ori pe zi sticla trebuie agitată. Soluţia de propolis nu se dizolvă în lichid, de aceea se foloseşte pe o bucăţică de pâine sau pe zahăr cubic. Se iau câte 10 picături de câteva ori pe zi.
De salvie
Tinctura se obţine punând un sfert de litru de alcool alimentar de 90 de grade peste două linguri cu plantă mărunţită. Vasul se închide bine şi se ţine la întuneric două săptămâni, afgitându-se din când în când. După acest timp se strecoară şi se păstrează la frigider, în sticle mici, închise la culoare. Poate fi folosită ca echilibrant nervos şi hormonal, stimulant al activităţii cerebrale şi al memoriei. Se ia câte o linguriţă cu tinctură dizolvată într-un pic de apă, de trei-patru ori pe zi.
În tulburările provocate de menopauză, tinctura de salvie răreşte transpiraţia şi apariţia bufeurilor. Efectele benefice se fac vizibile numai după vreo patru-cinci săptămâni de consum zilnic. De asemenea, ajută în caz de sinuzită şi poate fi folosită şi pentru inhalaţii de abur în caz de astm ori nas înfundat.
De gălbenele
Peste 20 g flori de gălbenele se adaugă 100 g alcool alimentar de 70 de grade şi se ţin la macerat timp de opt zile, după care se filtrează. Această tinctură este indicată pentru reglarea ciclului menstrual, se iau 30 de picături de tinctură în puţină apă, de trei ori pe zi. De asemenea, cu amestec de 10 g tinctură şi 90 g apă fiartă şi răcită se pot face comprese la răni, arsuri, ulceraţii, conjunctivită. Acest amestec este extrem de eficient şi în cazuri de leucoree.
De busuioc
Planta mărunţită (50 g) se pune într-o sticlă cu alcool alimentar (250 ml) şi se închide ermetic. Se păstrează la temperatura camerei timp de 15 zile, agitând des sticla, după care se strecoară. Se ia câte o linguriţă cu tinctură, de trei ori pe zi, diluată cu puţină apă. Este recomandată în colici intestinale, balonări sau bronşită. Atenţie, busuiocul este contraindicat în timpul sarcinii atât intern, cât şi extern, sub orice formă.
De coada-calului
Praful de plantă (50 g) se va ţine în alcool alimentar (250 ml) timp de 15 zile, la temperatura camerei, agitând des. Se strecoară. Se iau 10 picături de trei ori pe zi, diluate cu apă sau ceai. Această tinctură este recomandată intern pentru afecţiuni renale şi vezicale, amenoree, dismenoree, metroragii, anemie, boli de inimă, bronşite cronice, diabet, constipaţie, detoxificarea ficatului, retenţia apei. Extern, pentru reumatism, artroze, afte, stomatite, amigdalită, degerături, dermatoze, eczeme, erupţii cutanate, gingivite, gută, hemoragii, hemoroizi, micoze, varice sau vergeturi.
De brusture
Se amestecă 50 g rădăcină de brusture cu 250 ml alcool alimentar. Această compoziţie se păstrează acoperită la temperatura camerei timp de 15 zile. Se agită de mai multe ori pe zi. La sfârşit se strecoară şi se închide etanş. Se ia câte o linguriţă diluată în 100 ml apă de două-trei ori pe zi, perioade lungi. Tinctura de brusture este eficientă în calmarea colicilor intestinale, calmarea stărilor de vomă, pentru durerile de cap, fiind un bun expectorant, antiseptic pulmonar, antitumoral, antitermic, detoxificant.
De muguri de cătină
Mugurii de cătină (50 g) se zdrobesc şi se ţin în alcool timp de 15 zile la temperatura camerei în vas ermetic închis, agitând des. Se strecoară şi se pune în sticluţe mici, de culoare închisă. Se iau trei-cinci picături diluate cu apă, de zece ori pe zi. Tinctura este recomandată pentru încetinirea procesului de îmbătrânire şi regenerarea celulelor hepatice.
Aveţi probleme cu căderea părului? Iată câteva tincturi împotriva căderii părului. Un remediu excelent este tinctura de ardei iute. Aceasta conţine substanţe active care îmbunătăţesc circulaţia sângelui la nivelul scalpului, întăresc rădăcinile şi stimulează dezvoltarea unor noi fire de păr. De asemenea, pentru stoparea căderii părului este recomandată şi tinctura de rozmarin, pe care o puteţi folosi săptămânal. Această tictură o puteţi prepara chiar acasă, din trei linguri cu rozmarin uscat şi 300 ml alcool alimentar. Acest amestec trebuie să stea la macerat timp de zece zile.
Dacă vreţi să slăbiţi patru kilograme într-o săptămână, puteţi apela tot la tincturi, deoarece au efect diuretic-depurativ, recomandat în echilibrarea greutăţii corporale. Cea mai bună este un amestec de păpădie, extract de soc, mesteacăn, cicoare, osul-iepurelui şi mătase de porumb, din care trebuie să luaţi de două ori pe zi (zece picături), într-un pahar cu apă plată, cu 20 de minute înainte de micul dejun.