Main menu

header

de Diana Georgescu

Originară din China, numele său popular fiind „viţa-de-vie a tunetului lui Dumnezeu”, această plantă poate revoluţiona întreaga lume medicală prin proprietăţile sale curative miraculoase. Cu o denumire ştiinţifică pretenţioasă - Tripterygium wilfordii -, a fost inclusă încă din Antichitate în tratamentele tradiţionale ale unor afecţiuni grave, printre care artrita reumatoidă sau cancerul.

Triptolida, principala substanţă ce combate celulele neoplastice
Un studiu publicat recent în Science Translational Medicine a uimit toţi oamenii de ştiinţă prin rezultatele pe care le-a dezvăluit. Specialiştii Centrului de Cancer din cadrul Universităţii Minnesota au testat compuşii plantei lei teng gong pe diferite tumori canceroase, iar şoarecilor bolnavi de cancer la pancreas li s-a administrat în mod regulat un compus bazat pe extracte din această plantă. După 40 de zile orice urmă a cancerului dispăruse, demonstrând faptul că triptolida, o substanţă aflată în compoziţia plantei, poate vindeca celulele bolnave! Studiile au demonstrat că nici după încetarea tratamentului cu lei teng gong tumoarea canceroasă nu mai revine.

Triptolida a fost identificată în urmă cu mai mulţi ani, ca având un efect foarte puternic în lupta împotriva tumorilor canceroase, fiind activă şi în terapiile antiinflamatoare şi imunostimulatoare.
Vindecă scleroza în plăci
De peste 400 de ani, extractul obţinut din rădăcina descojită a plantei de lei teng gong este folosit pentru tratarea bolilor inflamatorii şi autoimune, fiind recunoscute rezultatele obţinute în disfuncţiile menstruale, în tratarea sclerozei în plăci sau chiar a bolii cunoscute sub denumirea de lupus.

• Tratamentul pe perioade lungi cu această plantă poate induce efecte secundare nedorite, precum pierderea densităţii osoase, infertilitate sau migrene