Main menu

header

de Iulian D. Moleianu

Extrem de bogată în vitamine, banana este un fruct nutritiv, despre care se spune că este mai hrănitor decât cartoful şi tot atât de hrănitor ca şi carnea. 100 de grame furnizează 100 de calorii, iar banana este uşor digerabilă, cu condiţia să fie consumată foarte coaptă, şi nu prin procedee artificiale. Acest fruct este recomandat, în primul rând, celor care prestează munci fizice, dar şi intelectualilor, copiilor şi bătrânilor.

Deliciu pentru astenici
Bananele conţin un adevărat buchet de substanţe nutritive, mai exact fosfor, magneziu, sodiu, potasiu, fier, zinc, tanin şi zahăr. Atunci când banana se înnegreşte pe alocuri, zahărul ei sporeşte în proporţii considerabile. Aceste proprietăţi fac ca bananele să fie prielnice sistemului osos, creşterii şi echilibrului nervos, dar în acelaşi timp sunt recomandate şi artriticilor. De asemenea, astenicilor li se recomandă să consume zilnic banane amestecate cu miere, însă bogăţia lor în hidraţi de carbon nu le fac recomandabile şi diabeticilor. Printre constituenţii lor se află apa, amidonul, grăsimile vegetale, materii azotate, filamente brute, taninul, cenuşile şi alte materii.
În privinţa digestibilităţii, ţinând seama de faptul că trebuie să consumaţi banane coapte, nutriţionistul R. Busson face o serie de precizări: „Trebuie să treceţi cu dosul lamei unui cuţit peste banană, ca să îndepărtaţi felul acela de carapace care, sub un microscop, arată a corali. Atunci vedeţi carnea fructului şi, puţin mai târziu, papilele gustative ale dumneavoastră vor recunoaşte că aşa e mai bine”.
O banană medie are în jur de 5,72 g fructoză, o cantitate conţinută de multe alte fructe. Acest ingredient natural este de preferat celor artificiale, conţinute de sucuri şi de dulciuri. De asemenea, într-o banană se găsesc 5,88 g glucoză, care ajută la menţinerea echilibrată a zahărului din sânge, oferind energie. Dar trebuie să aveţi grijă ca glucoza să nu crească peste măsură, pentru a evita alte complicaţii. Totuşi, o lipsă a glucozei poate duce şi la hipoglicemie.

Acoperă 5% din totalul zilnic de calorii
Multe persoane ocolesc bananele, acuzându-le că îngraşă. Evident, orice aliment consumat în exces îngraşă sau face rău. Totuşi, dacă aţi cumpărat un kilogram de banane, nimeni nu e obligat să le mănânce pe toate într-o zi. Potrivit site-ului LiveStrong, o banană medie are în jur de 105 calorii, din care 101 sunt date de carbohidraţi şi doar 5 provenind de la proteine. Asta înseamnă că un singur astfel de fruct vă oferă 5% din totalul zilnic de calorii, în cazul în care dieta dumneavoastră include un număr total de 2.000. Un consum ponderat de banane, una-două pe zi, aduce organismului un lung şir de beneficii. Vitaminele din complexul B pe care le conţine banana ajută la creşterea atenţiei, fiind utile totodată şi în prevenirea bolilor psihice şi în tratarea depresiei. Astfel, vitamina B2 este cea datorită căreia ficatul reuşeşte să elimine cât mai repede toxinele din organism. Vitamina B6, fundamentală pentru buna funcţionare a celulei nervoase, întăreşte sistemul imunitar şi menţine stabil nivelul zahărului din sânge.
Pe măsură ce banana se coace mai mult, în mod natural, nivelul de magneziu scade. Dacă este coaptă la cuptor, atunci când este folosită la prăjituri, pierde considerabil din elementele nutritive. Totuşi, nu este indicat să mâncaţi nici banane excesiv de verzi, pentru că acestea produc în corp o enzimă care inhibă digestia, fapt ce duce, din nou, la îngrăşare.

Pansament pentru pereţii stomacului
Pentru că ajută la reconstruirea din mers a sistemului imunitar, mai ales în perioadele reci care solicită mai mult organismul (în primul rând când aveţi de a face cu persoane active în câmpul social), bananele mai sunt numite şi „fructe de iarnă”, ceea ce - dincolo de proprietăţile lor pe care le-am enumerat mai sus - le face să fie şi... la modă. În anotimpul rece, bananele sunt recomandate atât copiilor, cât şi vârstnicilor, datorită conţinutului bogat în vitamine şi minerale. Vitamina A, care se găseşte din belşug în banane, ajută la formarea oaselor în procesul de creştere a copiilor, iar la vârstnici previne osteoporoza. Conţinutul mare în potasiu face ca bananele să calmeze nervii şi să regleze tensiunea arterială. De asemenea, vitaminele din complexul B sunt un tonic al sistemului nervos.
Persoanelor care suferă din pricina problemelor stomacale li se recomandă să consume câte o banană pe zi, imediat ce au descojit-o, deoarece oxidează foarte repede. Banana ajută la neutralizarea acidului gastric, acţionând exact ca un pansament pentru pereţii stomacului. În constipaţie se recomandă câte o banană înaintea meselor principale.

• Bogăţia în hidraţi de carbon transformă banana într-un fruct nerecomandat diabeticilor

Copiii sub 6 luni pot mânca fructele fierte în coajă

Ca şi mărul, banana conţine pectină. Banana trebuie să fie galbenă cu câteva pete mici, maronii, pentru a fi perfectă pentru mâncat. La copiii sub 6 luni se poate fierbe câteva minute în coajă, iar la adulţi, combinaţia cu laptele oferă mulţi nutrienţi necesari organismului. Este recomandată atât pentru diaree, cât şi în tratamentul împotriva constipaţiei, dar totul depinde de proporţii, astfel că nu vă grăbiţi să vă trataţi decât după ce obţineţi avizul medicului nutriţionist. De asemenea, acest fruct ajută la reţinerea calciului, fosforului şi azotului, este folosit ca hrană dietetică împotriva dereglărilor intestinale şi neutralizează supraaciditatea sucurilor gastrice. Banana se mai foloseşte însă şi la tratamentul gutei, bolilor la rinichi, împotriva alergiilor, a urticariei, în supraponderabilitate, iar bananele gătite dau rezultate în lupta contra dereglărilor menstruale. În cazul arsurilor se face un pansament dintr-o banană coaptă, peste care se aplică un bandaj. Praful de banane necoapte încă şi uscate la soare posedă un efect protector şi cicatrizează ulcerele experimentale provocate de fenilbutazon la cobai. În plus, petele de cerneală de pe degete dispar dacă le frecaţi cu faţa interioară a unei coji de banană.

„Treceţi lama unui cuţit peste banană, ca să îndepărtaţi carapacea. Atunci, vedeţi carnea fructului şi papilele gustative ale dumneavoastră vor recunoaşte că aşa e mai bine“ - R. Busson