de Gabriela Niculescu
Bătăile premature şi anormale ale inimii, care tulbură ritmul regulat al contracţiilor acesteia, se numesc extrasistole şi sunt cele mai frecvente tulburări de ritm cardiac. De obicei nu sunt percepute de bolnav, fiind resimţite doar sub formă de palpitaţii, ameţeli şi înţepături sau, în cel mai rău caz, prin senzaţia de oprire a inimii, urmată de o lovitură puternică în piept.
Tonifiant pentru inimă
Unul dintre cele mai bune tratamente în cazul acestei afecţiuni este ceaiul de păducel şi traista-ciobanului. Puneţi două linguriţe cu amestec de plante la 250 ml apă clocotită. Acoperiţi timp de zece minute, după care strecuraţi. Se consumă trei căni cu ceai pe zi, câte una cu 30 de minute înaintea fiecărei mese. În cazul în care nu găsiţi flori de păducel, puteţi folosi şi fructele. Acestea se pun în cantitate dublă şi se fierb zece minute, apoi se strecoară. Acest ceai dilată arterele, scade tensiunea şi tonifică inima, ajutând la reglarea bătăilor ei. Dacă suferiţi de această afecţiune, este indicat să duceţi o viaţă liniştită din punct de vedere psihic, pentru că astfel vă veţi vindeca mai repede.
• Urmaţi tratamentul timp de trei luni, cu o lună pauză. Dacă simptomele afecţiunii persistă, puteţi consuma această infuzie în cure pe termen nelimitat