Main menu

header

de Dana Purgaru

Un consum ridicat de broccoli ar putea încetini şi chiar preveni osteoartrita, cea mai comună formă de artrită, conform unor studii recente ale oamenilor de ştiinţă britanici de la Universitatea East Anglia. Aceştia au demarat o serie de teste clinice, care ar putea conduce la  fabricarea unui medicament cu extract din această legumă.

S-a creat un superbroccoli, numit Beneforte
Cercetătorii au potenţat puterea acestei legume crucifere prin crearea unui superbroccoli, numit Beneforte. Acesta a fost modificat astfel încât să conţină mai multe substanţe nutritive, fiind obţinut prin încrucişarea unui broccoli standard cu o rudă sălbatică a sa din Sicilia.
Testele realizate pe celule şi pe şoareci au arătat că un compus din această legumă blochează o enzimă distructivă ce afectează cartilajele. Corpul uman preia acest compus numit glucorafanin, pe care îl transformă într-un alt compus - sulforafan -, ce protejează încheieturile.

Se consumă 100 g pe zi
Specialiştii vor realiza un studiu pe 20 de pacienţi, care vor fi rugaţi să consume o porţie zilnică de superbroccoli. Voluntarii vor avea la dispoziţie două săptămâni pentru a urma dieta bazată pe broccoli, înainte de a fi supuşi unei intervenţii chirurgicale în care genunchii lor grav afectaţi de artrită vor fi reparaţi de medici. Echipa de specialişti va analiza ţesuturile îndepărtate în timpul operaţiilor, pentru a observa potenţialul impact al consumului de broccoli. „Le cerem pacienţilor să mănânce 100 g broccoli pe zi, timp de două săptămâni. Vorbim despre o porţie normală, o cantitate pe care mulţi oameni ar fi bucuroşi să o consume zilnic”, a declarat dr. Rose Davidson, conducătoarea grupului de experţi britanici. „Nu îmi pot imagina că va repara sau va vindeca artrita, dar ar putea ajuta la prevenirea ei”, a mai declarat Davidson.

• Compusul-minune din broccoli, numit glucorafanin, se găseşte şi în varza obişnuită, şi în varza de Bruxelles