de Daniela Anton
Deşi este foarte cunoscută în primul rând ca un excelent înlocuitor al cafelei, cicoarea este renumită şi datorită proprietăţilor sale medicinale. Printre afecţiunile în care cicoarea s-a dovedit a avea un rol benefic sunt: acneea, anemia, astenia, disfuncţiile ficatului, splinei sau pancreasului, migrenele sau răcelile.
Cicatrizează tăieturile
Maceratul din cicoare este benefic persoanelor cu acnee, furunculoză sau seboree. Mai mult, extern, maceratul poate fi folosit pentru cicatrizarea rapidă a rănilor şi a tăieturilor. Pentru cicatricele inestetice, rămase în urma unei operaţii, se recomandă decoctul de cicoare, care se poate prepara şi acasă. Într-un borcan de 400 ml se pun flori de cicoare peste care se adaugă ulei de măsline. Se lasă la macerat 10-15 zile, într-un loc răcoros, după care se aplică pe cicatrice.
Previne ulcerul
Datorită acidului fenolic conţinut, cicoarea are şi acţiune diuretică. De asemenea, cicoarea conţine insulină, remediu pentru prevenirea şi tratarea digestiei leneşe, a ulcerelor gastrice şi a flatulenţei. De altfel, această plantă, utilizată sub formă de decoct, ameliorează şi inflamaţia produsă de gută sau de reumatism.
Creşte secreţia de bilă
Decoctul de cicoare poate fi utilizat în tratarea afecţiunilor rinichilor, eliminarea toxinelor, stimularea funcţiilor ficatului şi în problemele tiroidiene. Pentru a prepara un decoct de cicoare aveţi nevoie de 30 g plantă, pe care le opăriţi într-un litru de apă. După ce fierbeţi cinci minute, strecuraţi. Beţi din acest preparat două căni pe zi înainte de mesele principale. De asemenea, cura de două săptămâni cu ceai de cicoare ajută la creşterea secreţiei de bilă şi a celulelor hepatice diminuate.
Înlătură răcelile
Ceaiul de cicoare este eficient şi în tratarea răcelilor şi întărirea sistemului imunitar, organismul devenind mai rezistent la infecţii. Ţineţi o cură cu cicoare, din care luaţi câte o linguriţă cu pulbere de trei ori pe zi, timp de 30 de zile. Puteţi face o infuzie de cicoare din două linguriţe cu frunze uscate de plantă la o cană cu apă clocotită. Se administrează câte două căni pe zi. Cicoarea reprezintă şi un ajutor pentru psihic, prin sărurile conţinute fiind un tonic natural general.
Stabilizează tensiunea arterială
Un alt remediu este administrarea cicoarei pentru a reduce şi stabiliza tensiunea arterială, limitând totodată valorile colesterolului. Sunt recomandate curele de trei luni, timp în care se iau câte patru-şase capsule cu extract de cicoare pe zi pe stomacul gol. De asemenea, puteţi bea ceai de cicoare, câte două căni zilnic, tot pentru stabilizarea hipertensiunii arteriale.
Sirop pentru copii
Pentru afecţiunile digestive ale copiilor este indicat siropul de cicoare. Se prepară dintr-un litru de infuzie în care se adaugă 800 g zahăr şi se lasă la foc potrivit până când lichidul devine gros. Se ia câte o linguriţă de trei ori pe zi.
Ştiaţi că… administrată înainte de masă, cicoarea stimulează apetitul, în timp ce, atunci când este luată în timpul mesei, ea este un puternic inhibitor de apetit, suprimând aproape complet pofta de mâncare şi ajutând la reducerea drastică a porţiei de hrană?
Cafea fără cafea
Cafeaua de cicoare este folosită adesea ca substitut al cafelei. Se prepară din două linguriţe cu rădăcini de cicoare (prăjite puţin şi măcinate cu ajutorul râşniţei de cafea) şi o cană de 200 ml cu apă. Băutura se fierbe timp de cinci minute, apoi se îndulceşte cu miere sau cu fructoză. Se recomandă maximum două căni pe zi. Mai mult, în magazine găsiţi diferite sortimente de cafea de cicoare, care, de fapt, sunt un amestec între cicoarea prăjită şi diverse cereale şi leguminoase prăjite (năut, ovăz, orz). De asemenea, pe lângă faptul că este un înlocuitor al cafelei, această băutură este şi un excelent aperitiv, care, consumat înainte de masă, previne indigestia şi balonarea.