Main menu

header

de Dana Purgaru

Un extract obţinut din rădăcinile de muşcate ar putea să devină elementul-cheie pentru o nouă clasă de tratamente anti-SIDA, întrucât s-a descoperit că împiedică virusul HIV să invadeze celulele umane.

Extractul atacă virusul HIV şi protejează celulele
Oamenii de ştiinţă de la Centrul de Cercetări asupra sănătăţii mediului din oraşul german München consideră că extractul din rădăcinile de muşcate Pelargonium sidoides ar putea deveni o nouă clasă de medicamente anti-HIV-1 ce vor fi folosite în tratamentele contra SIDA.
HIV se împarte în două tipuri de virus - HIV-1 şi HIV-2. Primul dintre ele cauzează majoritatea infecţiilor cu HIV. Extractul din rădăcina de muşcată conţine o substanţă activă ce atacă HIV-1 şi împiedică virusul să se ataşeze de celulele umane şi astfel să le invadeze. Aceeaşi substanţă are totodată şi rolul de protector al celulelor sangvine şi al celor ale sistemului imunitar în faţa virusului.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 35 de milioane de persoane din lume sunt infectate cu HIV, majoritatea fiind depistate pozitiv cu tipul HIV-1, iar SIDA reprezintă una dintre cele zece cauze majore de deces pe plan mondial.

• Eficacitatea extractului de muşcată a fost demonstrată de mai multe teste clinice