Main menu

header

de Dana Purgaru

Dacă suferiţi de artrită obliterantă, o afecţiune extrem de neplăcută, ce dă dureri din cauza blocării circulaţiei sângelui şi împiedică mersul, trebuie să anunţaţi medicul, pentru a preîntâmpina agravarea bolii. De asemenea, puteţi apela şi la unele remedii naturiste care vă pot uşura simptomele.

Faceţi masaj sau aplicaţi comprese
Se prepară o tinctură de spânz astfel: se introduce într-o sticlă de culoare albastră rădăcină de spânz rasă peste care se toarnă alcool de 60 de grade şi se lasă la macerat timp de 30 de zile. La o parte de spânz se adaugă şase părţi de alcool. Se foloseşte numai extern, în comprese sau în masaje uşoare. Atenţie! După folosire spălaţi-vă bine mâinile, deoarece această tinctură este toxică.

Bitter binefăcător
Se pun la macerat, timp de 14 zile, în 750 ml alcool de 38-40 de grade, următoarele ingrediente: 10 g frunze de aloe zdrobite, 5 g răşină de brad, 2 g şofran, 10 g flori de salcâm, 10 g foi de dafin, 10 g troscot, 10 g genţiană, 10 g frunze de frasin, 5 g fenicul, 5 g rădăcină de scaiete, 10 g angelică şi 10 g boabe de ienupăr pisate. Sticla se amplasează aproape de o sursă de căldură şi se agită zilnic. După 14 zile, lichidul se strecoară bine şi se varsă în sticluţe mici de culoare închisă. Se ia câte o linguriţă de trei ori pe zi, cu un sfert de oră înaintea meselor principale.

Pont! În cazul în care suferiţi de artrită obliterantă, ţineţi regim - fără carne de porc, grăsimi, alcool, cafea, tutun, oţet, zahăr şi pâine albă.