de Smaranda Grinţescu
În toate epocile, până prin secolul al XVIII-lea, moşmoanele au fost preţuite şi folosite în bucătăriile popoarelor europene, dar apoi obiceiul a început să fie neglijat, şi treptat copacul a fost dat uitării.
Au proprietăţi astringente
De la moşmon se folosesc fructele sale comestibile atât în gastronomie, pentru deserturi (gemuri, prăjituri, bomboane, sucuri de fructe, compoturi, băuturi răcoritoare), cât şi în scop terapeutic. Au gust dulce-acrişor, sunt mai plăcute şi mai dulci, mai ales după ce sunt bine coapte, trecute de perioada de maturitate şi ţinute la frigider. Pot fi consumate crude sau conservate. Fructele sunt apreciate pentru proprietăţile astringente, au în compoziţie substanţe active importante pentru sănătatea organismului: acid malic, taninuri, acid citric, zahăr, mucilagi, pectine şi substanţe volatile.
În medicina populară se utilizează şi frunzele de moşmon, care se recoltează din luna mai până în august. Acestea sunt bogate în taninuri, au proprietăţi astringente şi sunt folosite în tratamentul inflamaţiilor bucale, sub formă de gargară, în cazuri de faringită şi amigdalită. Infuzia din frunze de moşmon se prepară astfel: se pune o lingură cu frunze uscate şi mărunţite la o cană de cu apă clocotită, se infuzează timp de cinci minute, se filtrează şi se bea. Are efect hemostatic şi calmant pentru durerile de gât.
Benefice în tratarea enteritelor
Moşmoanele conţin un procent mai scăzut de apă (70%-74%), substanţe azotate, grăsimi (0,44%), taninuri în fructele uscate (12%), mucilagii, acid citric, malic şi tartric, potasiu, zaharuri, proteine, săruri minerale, celuloză. Ceaiul de moşmoane este bogat în betacaroten, vitamina B1, vitamina C, calciu şi fier. Moşmoanele, fiind bogate în tanin, deci astringente, se folosesc în tratarea enteritelor, a diareilor şi dizenteriei. Se pot consuma în fiecare dimineaţă 200-300 g moşmoane curăţate de pieliţă. Totodată, aceste fructe au efect tonic, diuretic şi constituie un reglementator intestinal. Pentru combaterea diareii, se poate folosi şi compotul de moşmoane pregătit din 1 kg fructe, 800 g zahăr şi 0,5 l apă.
Decoctul şi maceratul din seminţe de moşmoane pisate se folosesc în tratarea litiazei urinare fosfatice, a gutei şi lombagiilor. Macerarea seminţelor (o mână cu seminţe pisate într-un litru de alcool alb de 70 de grade) durează 24 de ore; se bea câte un pahar zilnic, dimineaţa, pe nemâncate. Contra litiazei renale se recomandă să se bea zilnic câte un pahar dintr-un decoct de rădăcini de pătrunjel (fierte) în alcool alb, în care s-a turnat o linguriţă cu praf de seminţe de moşmoane.
Reţetă de marmeladă
Moşmoanele coapte bine la începutul lunii noiembrie se spală, apoi se zdrobesc cu mâna într-o cratiţă emailată. Turnaţi 20 l apă la 1 kg moşmoane şi fierbeţi până obţineţi o masă omogenă. Apoi daţi amestecul prin sită şi-l fierbeţi aproximativ zece minute pe foc mic, amestecând continuu. La sfârşit puneţi în borcane mici şi conservaţi în abur uscat. Marmelada poate fi consumată şi de diabetici fără nicio problemă.