Main menu

header

471 08 1de Gabriela Niculescu

Cunoscut din Antichitate şi slăvit în papirusurile egiptene, prazul este un remediu ideal în tratarea a nenumărate maladii. Cum piețele și grădinile sunt pline de praz în această perioadă, ne-am gândit să vă împărtășim câteva remedii ce-l au pe regele praz ca protagonist.

De nădejde în tratarea ateriosclerozei

Prazul, ruda mai puţin usturătoare a cepei, bogat în sodiu, potasiu, calciu, fier, fosfor, dar şi în vitaminele A, B1, B2, C, precum şi în mucilagii, este considerat un puternic diuretic, dar şi un aliment ideal pentru suferinzii de stomac, anemie, reumatism sau ficat. Leguma este totodată un excelent tonic al sistemului nervos, laxativ de excepţie, calmant al tractului digestiv, un foarte bun emolient şi expectorant şi, nu în ultimul rând, un adjuvant de nădejde în tratarea ateriosclerozei.

Cataplasmele, utilizate cu succes la gută

Extern, prazul este recomandat cu succes în abcese, furuncule şi umflături cauzate de gută, în aceste cazuri fiind utilizate cataplasme cu frunze fierte. Persoanele care suferă de bătături vor aplica pe locul dureros cataplasme cu macerat de frunze de praz peste care se toarnă câteva linguri cu oţet. Se păstrează pe locul dureros opt ore. Tratamentul durează o săptămână. În cosmetică se foloseşte masca din praz, excelentă atât în combaterea acneei, cât şi pentru decongestionarea tenului. Mod de preparare: se fierbe o mână de frunze în apă pentru

30 de minute, până devine o pastă. Se aplică cinci minute pe faţă. Împotriva cuperozei se recomandă suc de praz amestecat în părţi egale cu zer sau cu lapte. Se fac tamponări locale. Brunetele pot folosi prazul pentru a da podoabei capilare reflexe de vis. În acest scop se face un decoct din frunze şi tulpină, tocate mărunt, care se fierb 30 de minute, apoi se strecoară. Cu soluţia obţinută se clăteşte părul după spălat.

Benefic durerilor cardiace

O cură cu praz ajută la detoxifierea organismului, la tratarea bronşitei, hemoroizilor, constipaţiei, larigintei, fiind recomandat de specialişti şi în artrită, gută, afecţiuni ale căilor renale, obezitate, dureri cardiace, tuse, furunculoză şi chiar în… sterilitate. Se utilizează sub formă de decoct preparat în felul următor: planta se toacă mărunt şi se pun la fiert cantităţi egale de legumă şi de apă. Se fierb 30 de minute, se lasă la răcit şi se consumă trei căni pe zi. În cazul afecţiunilor pectorale se utilizează un sirop din decoct foarte concentrat, ce se amestecă bine cu câteva linguriţe cu miere. Se consumă o linguriţă de patru ori pe zi. Celor care suferă de angină pectorală le sunt de un real ajutor gargarele făcute cu decoct de praz.

Consumul de praz crud se recomandă în special în combaterea asteniilor de primăvară  și a anemiilor, datorită complexității de vitamine și minerale pe care o conține