Main menu

header

474 8 1de Iulian D. Moleianu

Tarhonul este o plantă aromatică de un verde intens, are un parfum bogat, asemănător cu anasonul, este dulce şi extrem de benefică sănătăţii. Această mirodenie este una misterioasă, pentru că nu s-a aflat cine şi când a cultivat-o, ci doar că îşi are originile în Asia Centrală. Însă foarte important de reţinut este faptul că ceaiurile din frunzele sale stimulează digestia şi oferă energie organismului.

Infuzia revigorează organismul

În ceea ce priveşte realizarea ceaiului de tarhon, sunt utilizate atât frunzele, cât şi tulpinile. Specialiştii sunt de părere că planta trebuie folosită proaspătă, pentru că aroma tarhonului uscat este mult mai slabă. Infuzia se prepară adăugând o linguriţă cu tarhon la o cană de 250 ml cu apă. Cana se acoperă, se lasă zece minute la infuzat, după care se bea ceaiul călduţ. Fitoterapeuţii susţin că o cană cu ceai de tarhon în fiecare zi revigorează organismul şi alungă oboseala acumulată în timp, aducându-vă relaxarea de care aveţi nevoie pentru a da randamentul optim.

Vă readuce tonusul muscular

Experţii în terapii naturiste sunt de părere că ceaiul de tarhon elimină şi toxinele din organism, ceea ce vă readuce tonusul muscular şi optimismul. Dacă vă confruntaţi cu o digestie grea, trebuie să ştiţi că infuziile cu tarhon stimulează digestia alimentelor, îndepărtează durerile de stomac şi pun bila „leneşă” la treabă. Însă, dacă le consumaţi frecvent, ceaiurile pot crea poftă de mâncare, lucru deloc dorit, mai ales când vreţi să pierdeţi câteva kilograme.

În cazul în care vă dor măselele şi nu aveţi un calmant la îndemână, o ceşcuţă cu ceai de tarhon poate ameliora şi aceste dureri