de Raluca Grințescu
Creșterea în greutate apare când numărul de calorii consumate este mai mare decât al celor arse în urma exercițiilor fizice. Totuși, există verdețuri care conțin calorii negative, ceea ce înseamnă că acestea conțin mai puține calorii decât cele consumate de organism pentru a le digera. Să vedem care sunt acestea.
Anghinare
Conţine fibre care aduc saţietatea, are puţine calorii şi o substanţă numită cinarină, care este un remediu natural împotriva indigestiei, capabil să reducă nivelul colesterolului. Consumați anghinarea fiartă în puţină apă cu sare şi eventual cu un sos din iaurt şi multe condimente!
Varză de Bruxelles
Ca şi varza albă, cea de Bruxelles este valoroasă datorită bogăţiei de fibre ce stimulează digestia şi aduc rapid saţietatea. La fel ca în dieta cu supă de varză, consumând această legumă pe post de garnitură sau în salate, mâncați pe săturate, pentru că varza de Bruxelles are puţine calorii şi multe beneficii. De asemenea, ea conţine o importantă cantitate de vitamina C, care vă ajută să slăbiți prin facilitarea absorbţiei calciului, mineral care contribuie la arderea grăsimilor. De curând s-a descoperit că varza de Bruxelles conţine un puternic ingredient anticancerigen, fiind considerată unul dintre cele mai importante alimente care previn şi luptă împotriva cancerului.
Mazăre
Conţine carbohidraţi care menţin saţietatea mult timp, are fibre, vitamine şi minerale, dar puţine calorii. Comparativ cu alţi carbohidraţi, mazărea e bogată în antioxidanţi. Previne constipaţia, bolile de inimă şi întăreşte oasele.
Castravete
Este o altă legumă bogată în apă, săracă în calorii şi cu un pH alcalin. Castravetele taie pofta de mâncare, iar datorită conţinutului său important de apă, hidratează şi răcoreşte în acelaşi timp. Studiile au arătat că această banală legumă are proprietatea de a reduce stresul.
Ţelină apio
Este una dintre legumele care luptă împotriva obezităţii datorită conţinutului caloric scăzut, are efect diuretic şi stimulează arderea grăsimilor. Este eficient să consumați zilnic un pahar cu suc de ţelină (poate fi şi rădăcină) sau o salată pentru a observa efectele. Contribuie, de asemenea, la scăderea tensiunii şi previne bolile sistemului nervos, precum Alzheimer sau demenţa, şi îmbunătăţeşte memoria.
Coriandru
Este un ingredient care, adăugat în mâncare, ajută în lupta cu kilogramele în plus. Coriandrul stimulează metabolismul, astfel încât puteți consuma preparate un pic mai grase fără să vă îngrăşați, ba chiar să pierdeți câteva kilograme într-un an doar prin simplul gest de a-l adăuga în mâncare. Seminţele de coriandru joacă un rol important în reglarea tensiunii şi reducerea colesterolului.
Sparanghel
Este o legumă regală, plină de apă, vitamine şi antioxidanţi, dar săracă în calorii. Câteva fire pregătite la aburi stimulează metabolismul, contribuind astfel la arderea mai eficientă a grăsimilor. Datorită potasiului, stimulează scăderea tensiunii, are un rol important în prevenirea osteoporozei, facilitează detoxifierea organismului şi îi menţine tinereţea.
Mărul şi portocala, pe post de exerciţii fizice
Merele conțin cantități mari de vitamina C care diluează grăsimea, fiind mai ușoară eliminarea ei din organism. Merele au pectină, un carbohidrat complex, care limitează cantitatea de grăsimi absorbite în celule. Grație conținutului ridicat de vitamina C, portocalele au un potențial ridicat de a arde grăsimile. Acestea conțin celuloză și fibre, care solicită organismului cât mai multă energie pentru digestie. Ca rezultat, se ard calorii și se diminuează cantitatea de grăsime din organism. Același efect benefic îl au și alte citrice cum ar fi lămâile sau lime.