de Raluca Grințescu

În zona de vest a ţării i se spune mărul-lupului, în sudul Moldovei - curcubeţică, iar pe malul Dunării - buruiana de remf. Este una dintre cele mai puternice plante medicinale din flora noastră, având atât de multe aplicaţii, încât ar putea fi scrise despre ea tomuri întregi. Comparaţia cu forţa unei explozii atomice nu este hazardată, doar că efectul este unul pozitiv.

Remediu împotriva veninului cobrei

Creşte prin vii, la margini de câmp şi prin locuri virane. Are florile galbene, un miros foarte puternic şi destul de înecăcios, fiind ocolit de insectele dăunătoare, precum şi de bolile virale şi bacteriene ale plantelor. Mărul-lupului este utilizat încă din cele mai vechi timpuri. Primele consemnări despre folosirea plantei în scopuri medicinale datează de acum 5.000 de ani, din Egiptul Antic, unde ea era denumită „iarba-cobrei”, întrucât era singurul remediu eficient contra veninului cobrei. Tot în Egipt era administrată pentru tratamentul infecţiilor pielii, pentru vindecarea rapidă a muşcăturilor de animale şi insecte, precum şi pentru a apăra oamenii de epidemii. Vechii gali foloseau mărul-lupului pentru tratarea tumorilor şi a oricăror excrescenţe apărute pe corp. În Evul Mediu, în Spania, planta era remediul de taină al cavalerilor, care o foloseau pentru a-şi trata rapid rănile primite în luptă şi pentru a preveni infecţiile, care în vremurile acelea erau fatale.

Toxic pentru ficat, bun în dermatoză

Partea aeriană a fost studiată intens în anii ’80, când savanţii au fost fascinaţi de efectele sale imunostimulatoare extrem de intense. S-a încercat atunci izolarea din frunzele sale a unui medicament de semisinteză cu administrare internă, însă s-a dovedit că separat de celelalte componente ale plantei, acidul aristolochic, principiul activ imunostimulator secretat de ea, este foarte toxic pentru ficat, putând favoriza chiar formarea tumorilor hepatice. Atunci s-a renunţat la studierea sa, ea rămânând, ca şi până atunci, în apanajul medicinei populare. Ceea ce ne determină acum să scriem despre ea sunt nenumăratele semnale primite, referitoare la miracolele terapeutice făcute cu ajutorul acestei plante. Lista afecţiunilor vindecate cu ea este impresionantă: de la boli hepatice şi infecţii recidivante la dermatoze rezistente la orice altă formă de tratament, tumori benigne şi maligne sau boli ginecologice.

Boli care trec prin aplicaţii externe

Pentru o cicatrizare estetică a rănilor sau a tăieturilor în urma unor intervenţii chirurgicale se pune pe locul afectat o cataplasmă cu tătăneasă şi mărul-lupului o dată pe zi, ţinându-se vreme de o oră. Viteza de vindecare va creşte simţitor, iar cicatricele vor deveni abia vizibile cu timpul. Rănile (inclusiv de la intervenţii chirurgicale) care nu se închid se tratează cu comprese cu tinctură de mărul-lupului. Un tifon bine îmbibat cu tinctură se pune pe locul afectat vreme de 30 de minute, după care se îndepărtează compresa şi se lasă pielea să se zvânte vreme de măcar o jumătate de oră.

Leacuri anticancer

În cancerul intestinal, genital, de rect sau de prostată se recomandă clismele cu mărul-lupului, făcute o dată la două zile. În cazul în care clismele sunt contraindicate, se fac zilnic băi de şezut. În cancerul genital, la femei se fac o clismă la două zile şi o irigaţie vaginală (cu acelaşi tip de preparat ca şi la clisme), o dată la trei-patru zile. Pentru bolnavii de cancer esofagian sau la limbă se face gargară cu ceai de mărul-lupului, tătăneasă şi muşeţel. În cadrul aceluiaşi tratament se vor realiza totodată clisme cu mărul-lupului, o dată la două zile. În cancerul de piele se face o dată la două zile o clismă cu mărul-lupului şi, în plus, se aplică zilnic o cataplasmă cu tătăneasă şi mărul-lupului. Aplicarea cataplasmelor se repetă până la dispariţia totală a leziunii.

Stopează infecțiile genitale

În infecţiile genitale cu trichomonas, papiloma şi chlamidya se fac spălături vaginale cu ceai de mărul-lupului. Tratamentul se face vreme de şapte-zece zile, cu două săptămâni de pauză, pentru refacerea florei vaginale. La bărbaţi se fac zilnic băi de şezut cu mărul-lupului, pentru sporirea imunităţii locale. Mai ales în infecţii cu chlamidya şi în cele bacteriene va fi respectat cu stricteţe tratamentul cu antibiotice prescris de medic, cele două terapii mergând foarte bine în paralel. Contra hemoroizilor se foloseşte unguentul, cu care se fac aplicaţii locale de două-trei ori pe zi. Prepararea acestuia e simplă: șase linguri cu tinctură se pun pe o farfurioară curată și se lasă să se evapore până își reduc volumul de circa trei ori, obținându-se aproximativ două linguri dintr-o pastă groasă și ușor lipicioasă, cu miros puternic de plantă. Această pastă va fi adăugată peste un sfert de pachet de unt (ușor înmuiat în prealabil în apropierea unei surse de căldură, fără să-l topească complet), amestecând bine cu o lingură până se omogenizează perfect această combinație, care apoi va fi păstrată la frigider. Foarte utile sunt şi băile de şezut cu mărul-lupului, care vor fi făcute o dată la două-trei zile.

Adio furuncule!

În cazul rănilor purulente, greu vindecabile, la degetele de la mâini şi de la picioare se umple pe jumătate un păhărel îngust cu tinctură de mărul-lupului, după care se înmoaie în el degetul afectat vreme de 20-30 de minute. În câteva zile, infecţia se va retrage şi apoi va dispărea. Sunt multe cazuri de pacienţi cărora trebuia să le fie amputat degetul şi l-au salvat ca prin minune doar cu acest tratament simplu. Pentru abcese, furuncule şi eczeme infecţioase rezistente la alte forme de tratament se pune pe locul afectat o cataplasmă cu mărul-lupului vreme de trei-patru ore pe zi, după care se lasă pielea să se zvânte în aer liber timp de o oră. Se repetă aplicaţia zilnic, până la vindecarea totală.

Intoxicația apare la adulţi atunci când se depăşeşte doza de 6 g pe zi şi se manifestă prin următoarele simptome: greaţă, vărsături, scaune numeroase (uneori sangvinolente), urinări dese, inflamaţii severe ale rinichilor, tulburări circulatorii. Utilizat extern, nu prezintă niciun fel de inconveniente

Utilizări interne

Prezintă fără doar şi poate riscuri, deoarece mărul-lupului, fără a fi atât de toxic ca spânzul, mătrăguna sau rostopasca, are o anumită acţiune nefastă la nivelul rinichilor şi al tubului digestiv, în doze mari dând reacţii adverse severe. Se pare că în doze mici, de până la 1,5 g pe zi pentru un adult, administrat o perioadă limitată (maximum o lună), nu prezintă niciun inconvenient, fiind chiar un remediu rapid în tratarea cancerului pulmonar, de piele, la sân şi la intestin, a hepatitelor virale, precum şi a infecţiilor intestinale, însă singurul care are învestitura să prescrie şi să conducă acest tratament este medicul curant.