de Dana Purgaru
Puțină lume știe că senzația de „gaze” resimțită la nivelul stomacului nu este total nocivă, acestea fiind necesare pentru digestie. În cazul în care neplăcerile se acutizează, pot fi utilizate diverse leacuri din natură.
Pot da palpitații
Gazele din stomac sunt necesare pentru digestie, însă creșterea intensității lor provoacă disconfort, uneori chiar dureri de cap și palpitații, efecte ce se pot croniciza. Pentru a scăpa de disconfort, un efect rapid se poate obține cu un decoct de pelin pisat, pe care îl beți dimineața. Se folosește o linguriță cu plantă, care se fierbe într-un pahar cu apă timp de zece minute, se răcește și se strecoară. Începeți cu câteva înghițituri pe zi, ca să vedeți cum vă simțiți, și creșteți treptat doza, în funcție de necesitate. Pentru un gust mai bun, puteți pune și o lingură cu miere în acest lichid.
Încercați și semințele de pătlagină și de mărar
Și semințele de pătlagină ajută la eliminarea gazelor. Acestea se lasă peste noapte în apă, iar dimineața se formează o masă densă, din care se ia o lingură înainte de micul dejun. Se poate încerca și un tratament cu semințe de mărar. Acestea se fierb timp de 15 minute într-un pahar cu apă, se strecoară și se bea lichidul fierbinte.