Main menu

header

477 9 1de Dana Purgaru

Aronia (Aronia melanocarpa) este o rudă foarte apropiată a măceșelor, afinului, zmeurului sau murului, fiind din aceeași familie, Rosaceae. Are proprietăți recunoscute în medicina populară, motiv pentru care arbustul de aronia a început să fie din ce în ce mai cultivat și mai căutat la noi în țară, devenind în ultimii ani o adevărată vedetă.

Poate da chiar și 17 kilograme de fructe

Arbustul de aronia provine din partea de est a Americii de Nord, dar s-a adaptat foarte bine condițiilor din Europa Centrală și de Est, unde a fost cultivat, în special, în Rusia. În anul 1948, în URSS, a fost înființată în zona Sankt Petersburg (Leningrad) o cultură de 20.000 de arbuști, iar în 1974, suprafața cultivată cu aronia în URSS era de 5.400 de hectare.

Este o plantă cu înălțimea maximă de doi metri, foarte rezistentă la frig și boli, care rodește două decenii de la plantare. Fructele au diametrul de 10-12 mm, iar după culoarea lor există aronia roșie (Photinia pyrifolia) și aronia neagră (Photinia melanocarpa), dar și un hibrid din cele două, cu fructe mov (Photinia floribunda). Arbustul înflorește în luna mai, în buchete albe, și poate produce chiar și 17 kilograme de fructe.

Apără corpul de efectul nociv al radiațiilor ultraviolete

Fructele de aronia conțin multe fibre, fier, calciu, cupru, iod, bor, molibden, mangan, cobalt și potasiu, precum și vitaminele C, PP, B6, B2, E și provitamina A. Dar cel mai important lucru este faptul că sunt campioane la vitamina P, cea care ajută la fixarea vitaminei C în organism - având de cinci ori mai multă decât strugurii -, dar și la cantitatea de antioxidanți înmagazinată - 100 g fructe proaspete au 1.480 mg antociani și 664 mg proantocianidină. Aceștia sunt fenoli antioxidanţi - flavonoizi responsabili de absorbția radicalilor liberi. Cu ajutorul lor, planta reușește să-și protejeze conținutul fructelor de efectele nocive ale radiațiilor UV, iar protecția se extinde și asupra celor care consumă aceste fructe. De altfel, dintre fructele de pădure, cele de aronia sunt pe primul loc la conținutul de anticiani, urmate îndeaproape de zmeura neagră, coacăzele și murele.

Protejează organismul de bacterii şi virusuri

Datorită conținutului bogat în antioxidanți, vitamine și minerale, aceste fructe de pădure întăresc sistemul imunitar și reduc astfel riscul apariției multor boli grave precum cancerul, afecțiunile hepatice și cardiovasculare, inflamațiile cronice și problemele gastrointestinale precum ulcerul. De asemenea, sunt un foarte bun energizant pentru persoanele aflate în convalescență și pentru sportivi. Un alt efect benefic ce se datorează conținutului uimitor de antioxidanți este faptul că aceste fructe mici, dar foarte potente, încetinesc procesul de îmbătrânire. În plus, acționează ca un antibiotic natural, apără organismul de bacterii și virusuri și contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a persoanelor care au fost deja diagnosticate cu cancer, boli de inimă ori Parkinson.

Eficace și în caz de diabet de tip II

Este bine de știut că 100 g din aceste fructe acoperă necesarul zilnic de acid folic, motiv pentru care sunt indicate pentru femeile însărcinate. Datorită conținutului mare de inulină, aronia este recomandată diabeticilor, iar cercetările realizate în acest sens au demonstrat efectul hipoglicemiant la pacienții cu diabet de tip II. În plus, datorită acestor proprietăți, aronia contribuie și la menținerea unei greutăți normale.

Ceaiul combate problemele de circulație a limfei

Frunzele și fructele de aronia pot fi folosite pentru prepararea ceaiului, fiind foarte bogate în vitamine, în special vitamina P. Cu adaus de miere şi lămâie, acesta are efect revigorant considerabil. Când preparați infuzie din fructe, turnați o cană cu apă clocotită peste o linguriță cu boabe uscate. Acoperiți 15-20 de minute, apoi strecurați. Se beau două căni pe zi, în special contra tusei persistente și a tuberculozei.

Împotriva reumatismului se face un amestec dintr-o linguriță cu pulbere de scoarță, una cu pulbere de flori uscate și una cu fructe uscate. Se fierb zece minute, se strecoară și se bea câte puțin de-a lungul zilei.

Pentru probleme în circulația limfei, în special inflamații ale ganglionilor limfatici, se pun fructe proapete într-un borcan mare sau o sticlă, se toarnă alcool și se lasă să macereze timp de o săptămână. Apoi se strecoară și se pune într-o sticlă închisă la culoare și se ține în cămară. Se administrează câte o linguriță diluată în puțină apă, de trei ori pe zi, înaintea meselor.

Scoarța, bună la ateroscleroză

Sucul de aronia este foarte gustos, sănătos și căutat, deoarece dintr-un kilogram de boabe se pot obţine aproximativ 600 ml de suc. E bine de știut că în 100 ml suc conținutul de vitamina P (bioflavonoide) este de cel puțin 150 mg. Este indicat ca zeama stoarsă din boabe să se bea înainte de masă - câte 50 ml de trei ori pe zi, în cure de câte o lună. Pe lângă numeroase alte proprietăți, sucul îndepărtează stresul, alungă epuizarea intelectuală și are efect benefic în caz de alergii. De asemenea, licoarea poate fi consumată în cadrul unei diete de purificare, în care corpul este întărit și sunt eliminate toxinele. Din masa obținută după stoarcerea sucului, și ea plină de nutrienți, se pot pregăti gem şi dulceață, iar din fructe se mai pot prepara vinuri medicinale, dar și alte băuturi.

Pentru tratamentul aterosclerozei se face un decoct din 200 g coajă de arbust pisată (culeasă la începutul primăverii), se fierbe timp de două ore la foc mic și se iau câte 20-30 ml de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă.

PONT. După culegere, fructele pot fi păstrate foarte bine în pivniță, la 2°C, sau se pot usca la soare.

Arbustul magic

Unele popoare cred despre acest arbust că are o mare încărcătură magică, fiind folosit de-a lungul timpului în diverse ritualuri. Se spune că este bine ca în orice grădină să existe o astfel de plantă, deoarece alungă vrăjitoarele, ferește oamenii de „ochiul rău” și mărește puterea de percepție. În unele zone din Europa de Est se obișnuiește să se lege o fundă roșie în jurul unei crenguțe cu fructe, și astfel persoana respectivă va avea parte de lucruri frumoase și de noroc. De asemenea, se mai întâlnește obiceiul de a se confecționa cruci legate cu fundă roșie ce se atârnă pe garduri, lângă case și în grajduri, ca oamenii să se apere de zânele zbuciumate care îi pot lua cu ele pe alte tărâmuri.

Pentru că aronia a fost considerată un superfruct, a fost introdusă în dieta cosmonauţilor ruşi în 1959