Ferigile (Încrengătura Pteridophyta) sunt primele plante vasculare apărute pe uscat, ce au corpul vegetativ reprezentat de generaţia sporofitică, ce devi-ne dominantă. Se cunosc peste 20.000 de specii de ferigi, clasificate în aproximativ 300 de genuri! Sunt plante iubitoare de umezeală, de aceea le întâlnim în locurile unde este răcoare şi lumină, dar nu foarte puternică. Aceste condiţii sunt întâlnite în pădurile de câmpie, dar în special în cele de la munte, pe valea râurilor.
Varicele, de domeniul trecutului
Deşi sunt întâlnite în case mai mult datorită aspectului lor plăcut, este important de ştiut că ferigile au şi câteva calităţi terapeutice.
De la ferigi se recoltează în scop medicinal rizomii (rădăcina). Cea mai bună perioadă pentru a fi culese este septembrie-octombrie. Din rizomul de ferigi se face un medicament împotriva viermilor intestinali (vermifug).
Rădăcina de ferigă mai poate fi utilizată împreună cu frunzele de nuc în băi călduţe, ce au efect în cazul varicelor.
Pentru persoanele care au fost înţepate de ţânţari, medicii fitoterapeuţi recomandă fricţionarea regiunii cu frunze de ferigă.
Pont! Mămicile supărate că micuţii lor fac noaptea pipi în pat se pot declara fericite dacă între saltea şi cearşaf pun un strat de ferigă proaspătă. Copiii nu vor mai uda niciodată patul! 
Feriguţa dulce, de folos în afecţiuni hepato-biliare
Feriguţa dulce (Polypodium vulgare) are un rizom mic, puţin cărnos, orizontal, uşor turtit, de grosimea unui creion, din care se dezvoltă frunze compuse, penate, lungi de 10-25 cm, rotunjite la vârf. Rizomul uscat al 
feriguţei dulci, colectat toamna târziu sau primăvara devreme, are valoare fitoterapeutică. Atât gustul, cât şi mirosul rizomului de feriguţă dulce sunt neplăcute. Rizomul conţine glucide, ulei gras, răşini, enzime şi este laxativ, colagog şi litotritic. Se utilizează în afecţiuni hepato-biliare însoţite de constipaţie şi ca adjuvant în litiazele urinare, în general sub formă de decoct.
Acesta se prepară dintr-o lingură cu rădăcină uscată fiartă în 400 ml apă, până ce un sfert din apă se evaporă. Preparatul se bea treptat, pe parcursul a două-trei ore.
Şi infuzia este foarte bună pentru afecţiunile prezentate. Se obţine opărind o linguriţă cu rădăcină măcinată cu o cană cu apă.
Ceaiul de feriguţă se mai foloseşte în anorexia provocată de indigestii ori cauzată de paraziţii intestinali.
Elena Şerban
ATENŢIE!
Din cauza potenţialului de toxicitate, tratamentele pe bază de ferigă (de orice fel) se administrează doar sub supravegherea medicului. Supradozarea se manifestă prin: greaţă, vărsături, diaree, tulburări nervoase, oboseală, somnolenţă, tulburări de vedere şi auz, dereglarea bătăilor inimii etc. Şi feriguţa dulce este citotoxică. Este posibil ca beneficiile terapeutice ale plantei să fie mai mici decât pericolele cu manifestare tardivă!
