Main menu

header

485 9 1de Carmen Ciripoiu

Pe cât de îmbietoare este floarea de salcâm, pe atât de terapeutică și cu proprietăți nebănuite este. Considerată aliatul numărul unu al naturii, floarea de salcâm conține substanțe mucilaginoase și uleiuri volatile, adevărate mine de aur pentru sănătatea noastră.

Utile persoanelor care suferă de migrene

Datorită efectelor sale antiacide, florile de salcâm sunt un remediu binecunoscut în afecțiunile gastrice. Astfel, se recomandă pulbere de flori administrată pe stomacul gol, de patru ori pe zi. Pulberea se obține prin măcinarea florilor, apoi se depozitează în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase, pentru a se evita evaporarea substanțelor volatile. Persoanelor care suferă de migrenă le este utilă infuzia combinată de flori de salcâm și tei, în proporții egale, îndulcită cu miere, un litru pe zi. Infuzia combinată se prepară astfel: se pun patru linguri cu plantă mărunțită la macerat în jumătate de litru de apă, timp de zece ore, apoi se filtrează. Preparatul obținut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe din nou, în jumătate de litru de apă, timp de cinci minute, apoi se lasă la răcit și se filtrează. În final se amestecă cele două extracte. Se consumă o cană pe zi. Tratamentul durează patru săptămâni. Datorită efectului său antispastic, floarea de salcâm este unul dintre cele mai bune remedii împotriva regurgitării acide. În acest sens se combină în proporții egale pulbere de flori și frunze de salcâm cu pulbere din frunze de zmeur. Se consumă o lingură rasă, la 15 minute după fiecare masă.

Adjuvant în bronșită sau astm

Accesele de tuse se vor potoli prin consumul infuziei calde din flori de salcâm, obținută dintr-o lingură cu flori, lăsată la infuzat 15 minute într-o cană cu apă clocotită. Preparatul este totodată un excelent adjuvant în bronșită sau astm, datorită proprietăților expectorante. În cazul candidozei bucale sau digestive, infuzia combinată face adevărate minuni. Preparatul se obține din șase lingurițe cu flori și frunze de salcâm la un litru cu apă și se consumă pe parcursul unei zile. Efectele sale antimicotice ajută totodată la reglarea acidității organismului. Pentru a scăpa de candidoza vaginală se face o infuzie combinată (trei linguri cu flori de salcâm la o cană cu apă). Cu acest preparat se fac irigații vaginale în fiecare dimineață. Tratamentul poate fi folosit pe o perioadă lungă, deoarece nu distruge flora normală.

Recomandate în insomnie

Florile de salcâm vă ajută și dacă suferiţi de insomnie. Țineți o cură cu infuzie de floare de salcâm timp de o lună sau consumați floarea de salcâm în stare naturală, amestecată cu două lingurițe cu miere. În cazul insomniei sau al nervozității la copiii mici, se recomandă băi calde făcute micuților, în apă adăugându-se infuzie combinată concentrată de flori de salcâm (10 linguri cu plantă la un litru de apă).

Tinctura, excelentă în cazul varicelor

Formula unui remediu incredibil în tratamentul varicelor este combinația din 600 ml suc de ceapă roșie și 300 g miere de salcâm. Ceapa mărunțită se stoarce și se strecoară printr-o pânză foarte deasă, iar sucul rezultat se amestecă bine cu mierea și se păstrează la rece. Se recomandă consumul a 50 g după mesele principale, timp de o lună. Curele se fac de două ori pe an, primăvara și toamna. Atenție! Tratamentul nu este indicat persoanelor care suferă de gastrite hiperacide și ulcere. Tinctura din flori de salcâm ajută la resorbția vaselor de sânge foarte inflamate. Tinctura se prepară astfel: peste patru linguri cu flori mărunțite de salcâm se toarnă 100 ml alcool de 70 de grade, se lasă la macerat 10 zile, apoi se filtrează. Se aplică pe zonele afectate, masând ușor. Tratamentul este excelent și în cazurile de reumatism sau sciatică.

Vinul tratează anemia

Persoanelor care suferă de artroză, gonartroză și spondiloză le este recomandat tratamentul cu flori de salcâm timp de cinci zile în faza acută a bolii, zece zile pentru afecțiuni subacute și 30 de zile pentru afecțiunile cronice. Se consumă trei căni pe zi cu infuzie de salcâm sau se administrează 30 de picături de tinctură din flori de salcâm, de trei ori pe zi. Un leac imbatabil în tratarea anemiei este vinul de salcâm, 50 ml pe zi, înainte de mesele principale. Modul de preparare este următorul: șase linguri cu flori de salcâm se lasă la macerat două zile într-un litru de vin roșu, apoi se filtrează. Grație conținutului de acid clorogenic, o cură cu preparate din flori de salcâm, urmată timp de o lună, este de un real ajutor în lupta cu obezitatea. În acest caz, cea mai indicată este pulberea, o linguriță, de două ori pe zi, sau infuzia din flori de salcâm, două cești pe zi, de două ori, după mese. Tratamentul durează o lună.

Pont. Pentru a profita de beneficiile florilor de salcâm și în anotimpul rece, se adună vara, se învelesc în pungi de hârtie, apoi în pungi de plastic și se depozitează la congelator.

Nu începeţi o cură cu flori de salcâm fără indicaţiile unui fitoterapeut, care vă va prescrie  cantitatea necesară

Tratamentul nu se recomandă persoanelor alergice la florile de salcâm, femeilor însărcinate sau celor care alăptează

Bobocii japonezi opresc hemoragiile

Cei mai bogați din tot regnul vegetal în vitamina P sunt bobocii florali ai salcâmului japonez, care măresc rezistența vaselor capilare, scăzând în acest fel permeabilitatea vasculară. Se recomandă atât infuzia (trei căni pe zi, îndulcite cu miere) sau 30 de picături de tinctură de trei ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de Ginkgo Biloba. Tratamentul este foarte bun și în cazul accidentelor vasculare, al afecțiunilor oftalmologice, ca hemoragii retiniene, retinopatii vasculare sau edeme palpebrale, al nefritelor sau al afecțiunilor hepatice. O terapie minunată în timpul verii este cea cu apă de salcâm. Aceasta se poate bea în loc de apă potabilă sau se poate folosi pentru ten și decolteu. Pentru consumul intern, o mână cu flori de salcâm se pune într-un litru de apă de izvor, se lasă la macerat opt ore, apoi se bea. La prepararea apei de salcâm pentru consumul extern se pun două linguri cu flori de salcâm într-o jumătate de ceșcuţă cu apă și se lasă peste noapte. Dimineața se strecoară, iar lichidul se pune deoparte. Peste flori se toarnă o jumătate de ceșcuță cu apă clocotită și se ţine la infuzat 20 de minute. Cele două preparate se amestecă ulterior. Se tamponează fața și gâtul dimineața și seara. Apa catifelează pielea și vindecă şi cuperoza.