Aşa după cum îi spune şi numele, plămânărica este o plantă medicinală folosită în special în tratarea afecţiunilor aparatului respirator. Pulmonaria officinalis este o plantă ce se găseşte în pădurile de foioase sau mixte, prin crânguri şi pe locuri umede de la şes. Alte denumiri populare ale acestei plante mai sunt: cuscrişor, mierea-ursului şi sudoare. Are o înălţime de circa 30 cm, iar florile sunt de trei culori: când se deschid sunt roşii, apoi se colorează în violet şi în final ajung… albastre.
Bogată în vitamina C
De la plămânărică, pentru uz terapeutic, sunt utilizate frunzele (fără peţiol), ce se recoltează de la începutul primăverii până la începutul toamnei. De precizat că frunzele recoltate toamna au un conţinut mai mare de substanţe active. Plămânărica are în componenţă numeroase substanţe active, mucilagii, acid salicilic, derivaţi polifenolici, săruri minerale bogate în magneziu, caroten şi cantităţi mari de vitamina C. Pentru a fi folosite, frunzele trebuie uscate în prealabil în camere luminoase şi bine aerisite. Pentru a obţine un kilogram de frunze uscate este nevoie de circa şase-şapte kilograme de frunze verzi.
Vindecă degerăturile
Infuzia pe bază de plămânărică este diuretică şi revigorantă datorită magneziului, vitaminei C şi a vitaminei A conţinute.
Se poate folosi datorită proprietăţilor emoliente, antiinflamatoare, antidiareice şi cicatrizante. Bolile în care este indicat tratamentul pe bază de plămânărică sunt: bronşita, laringita, reumatismul, diareea şi ulcerul gastroduodenal.
Infuzia se prepară opărind o lingură cu frunze uscate şi mărunţite cu o cană cu apă clocotită. Pentru a avea efectul dorit se beau patru căni pe zi după mese. Capacitatea sa terapeutică este mărită dacă infuzia se îndulceşte cu miere.
În uz extern (vindecarea rănilor, degerăturilor, arsurilor, mătreţei) se folosesc eficient cataplasmele cu infuzie concentrată de plămânărică (două linguri cu plantă la 200 ml de apă clocotită).
Elena Şerban
