Main menu

header

  Sub formă de arbust, agrişul este des întâlnit în păduri şi în tufişuri din zonele montane, până în cele subalpine. De la acest arbust se folosesc agrişele, ce se recoltează de două ori într-o perioadă relativ scurtă. Prima oară, aceste fructe se pot culege înainte de a se coace complet, pentru a se face dulceaţă sau pentru a se congela. Când sunt coapte, agrişele se culeg pentru a se consuma proaspete. Lunile de cules sunt iunie-iulie.

Îmbunătăţeşte digestia grea

  Această plantă nu este deloc pretenţioasă. Are nevoie doar de un loc cu soare, unde să aibă parte de un pământ uscat. Roadele sale nu sunt foarte bogate, însă, dacă beneficiază de un sol umed, ce conţine var şi humus, fructele vor fi mult mai mari. Dacă solul nu este foarte umed, el trebuie udat destul de frecvent primăvara. De asemenea, pentru ca recolta să fie mai mare, pe timpul toamnei şi al primăverii îngrăşaţi-l cu compost. Întrucât tufele de agrişe sunt sensibile la ger le puteţi creşte rezistenţa dacă, după ce culegeţi recolta, executaţi o toaletare pentru întreţinere. În cazul în care observaţi crengi bătrâne sau bolnave tăiaţi-le de la rădăcină. Foarte gustoase, agrişele sunt bune în tratarea atoniilor digestive, inflamaţiilor căilor urinare, litiazei, reumatismului şi gutei, fiind excelente stimulatoare ale funcţiei hepatice.

Cură de dezintoxicare pentru obezi

  Aceste fructe se pot păstra în stare proaspătă până la cinci zile de la recoltare. Se consumă proaspete sau prelucrate sub formă de compot, peltea, dulceaţă, suc, cidru etc., dar pot fi şi congelate.
  Cu agrişe se poate face o cură de dezintoxicare, cu până la un kilogram de fructe pe zi, şi de pletorici, hipertensivi şi obezi. În ziua cu fructe se recomandă să nu se consume alte alimente. Cura de agrişe mai este indicată în astenii şi convalescenţe, deoarece fructele au şi un efect remineralizant. Întrucât în agrişe zaharoza se găseşte în cantitate foarte mică, iar levuloza şi glucoza sunt, practic, egale, aceste fructe pot fi consumate de diabetici. Având acţiune hipotensivă, agrişele se folosesc în tratarea hipertensiunii arteriale. Consumate înainte de masă sunt tonic-aperitive, iar după masă stomahice.
Elena Şerban
Conţinut
Agrişele conţin 83,5%-88% apă, 4,2%-10% zaharuri, 1,18%-2,45% acizi, 0,23%-1,62% substanţe pectice, provitamina A, vitaminele C, B1, B2, PP, acid pantotenic, săruri minerale, iod şi alte substanţe. Zaharurile din agrişe sunt reprezentate prin levuloză 1,18%-3,85%, glucoză 1,19%-3,60% şi zaharoză 0,13%-0,6%.