Main menu

header

492 10 1de Dana Purgaru

Rodiile conţin un ingredient-minune, denumit punicalagin, ce previne inflamaţiile ce distrug celulele cerebrale, conform unui studiu recent efectuat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Huddersfield din Marea Britanie şi de la Universitatea Freiburg din Germania. Aceştia speră că descoperirea îi va ajuta pe pacienţii diagnosticaţi cu artrită reumatoidă şi cu maladia Parkinson, prin reducerea durerilor declanșate de inflamații.

O boală în prezent fără leac

Testele de laborator au demonstrat că punicalaginul din rodii are capacitatea de a inhiba inflamaţiile din anumite celule cerebrale specializate. Inflamaţiile duc la distrugerea unui număr tot mai mare de celule cerebrale, făcând astfel ca maladia Alzheimer să progreseze, şi starea pacienţilor să se deterioreze. În prezent, nu există niciun tratament contra maladiei Alzheimer, însă punicalaginul poate să prevină sau să încetinească evoluţia bolii. În Marea Britanie, această maladie afectează 800.000 de persoane, şi 163.000 de cazuri noi sunt diagnosticate în fiecare an.

Coaja, mai potentă decât pulpa

Potrivit cercetătorilor, punicalaginul se află cu precădere în coaja fructului, nu în pulpa acestuia. Rodia este folosită, de multe secole, în medicina tradiţională şi este considerată un leac eficient contra bolilor cardiace, hipertensiunii, inflamaţiilor şi a unor tipuri de cancer, precum cel de prostată.

O rodie bine coaptă trebuie să fie roşie integral, să nu aibă pete negre şi să nu fie exagerat de moale