de Raluca Grințescu
Medicamentele şi leacurile din perioada în care a trăit Iisus s-au aflat cu precădere sub influenţa medicinei greceşti, considerată revoluţionară şi eficientă în acele timpuri. Medicina antică greacă avea în vedere cele patru umori (fluide corporale): sânge, bilă galbenă, bilă neagră şi secreţii, iar ulterior aceste concepte medicinale din timpul vieţii lui Iisus au fost adoptate şi de români. Aceste practici nu erau însă singurele forme de medicină comune. Medicamentele populare tradiţionale, diversele remedii din plante erau un ajutor de nepreţuit în tratarea diverselor boli ale trupului. Unele dintre acestea sunt menţionate în Biblie, iar altele au fost descrise în scrierile unor cărturari ai vremii. Să vedem care sunt acestea!
Rodia
Despre rodie nu se poate spune decât de bine. Încă din epoca lui Iisus, rodia era considerată un dar preţios al naturii şi folosită ca un remediu în medicină. Rădăcinile de rodie erau preparate şi întrebuinţate pentru a elimina paraziţii intestinali precum tenia. Florile de rodie serveau, în schimb, drept remediu pentru afte şi dizenterie. Ştiinţa modernă arată că rodiile conţin o paletă bogată şi diversă de substanţe protective şi benefice, incluzând fitoestrogeni, polifenoli, tanin elagic, antocianină. Toate aceste substanţe sunt în mod natural antioxidanţi puternici. Mai mult, cercetătorii au demonstrat că sucul de rodie are abilitatea uimitoare de a anula ateroscleroza existentă. În plus, un studiu efectuat în Israel arată că sucul de rodie distruge celulele canceroase, lăsându-le, în schimb, intacte pe cele sănătoase. Seminţele de rodie acţionează asemeni unei aspirine, prevenind formarea de cheaguri de sânge. Rodia conţine o cantitate însemnată de antioxidanţi (vitamine şi enzime răspunzătoare pentru menţinerea în cote normale a colesterolului) şi de aceea a fost numită „superantioxidant”.
Tarhonul
Cu o aromă deosebită, ce îl recomandă drept un preţios condiment, tarhonul era utilizat în vremurile lui Iisus şi ca remediu în medicina tradiţională. Se credea că tarhonul stimulează apetitul şi este util în tratarea sughiţului, a indigestiei şi a meteorismului. Ceaiul de tarhon era folosit pentru tratarea insomniilor, iar frunzele de tarhon erau pur şi simplu mestecate pentru ameliorarea durerilor de dinţi. Cunoscut ca „regele plantelor”, tarhonul are proprietăţi antioxidante şi contribuie la stimularea creierului, a sistemului nervos, a sistemului circulator, a sistemului endocrin şi digestiv. Conform cercetărilor recente, componentele sale polifenolice contribuie la scăderea nivelului de glucoză din sânge.
Varza
Plinius menţiona cel puţin 87 de remedii atribuite verzei. Specialiştii în medicina timpurilor lui Iisus considerau că prin consumul frecvent de varză crudă te protejezi împotriva durerilor de cap şi îţi întăreşti vederea. De asemenea, consumul de varză crudă era indicat şi pentru menţinerea stării generale de sănătate, iar compresele de varză înmuiată în apă călduţă erau folosite în tratarea rănilor şi a luxațiilor şi chiar a diverselor forme de cancer, chiar dacă termenul nu era ştiut în acele timpuri. Astăzi, se cunoaşte faptul că varza este un bun antioxidant, conţinând chiar mai multă vitamina C decât portocalele. Este totodată o sursă bogată de iod, ceea ce ajută la funcţionarea optimă a creierului şi a sistemului nervos, dar şi la menţinerea unei bune funcţionări a glandelor endocrine. Varza conţine şi vitamina E, calciu, magneziu, potasiu, vitamina B, fibre.
Murele
În epoca lui Iisus, murele erau considerate a fi eficiente în bolile gingiilor şi ale amigdalelor. În acele timpuri se credea că murele pot chiar neutraliza efectele veninului de şarpe. Pe de altă parte, Plinius menţiona în „Naturalis Historia” întrebuinţarea extractelor din mugurii de mur în scop diuretic şi curativ, iar a frunzelor de mur în tratarea rănilor pielii. În zilele noastre, cercetătorii ne dezvăluie faptul că murele se numără printre fructele cu cel mai mare nivel de antioxidanţi. Dintre legume, doar spanacul şi varza Kale mai prezintă o cantitate similară de antioxidanţi. Murele sunt o sursă excelentă de vitamina C (100 g mure conţin 35% din doza zilnică recomandată), au puţine calorii, conţin fitoestrogeni, antocianine, acid elagic, salicil. Prin urmare, au efect de protecţie împotriva cancerului (cervical în special), a bolilor psihice şi a celor cardiace.
Isopul
„Curăță-mă cu isop şi voi fi curat”, spune David în Psalmul 51:7... Considerat a fi plantă purificatoare, isopul era folosit de vechii egipteni în curăţarea templelor, iar în timpurile lui Iisus, pentru curăţarea ritualică a leproşilor. Isopului i se mai spune şi „planta sfântă” şi este considerat a fi vindecător încă din timpurile biblice. Atunci când Iisus a fost răstignit pe cruce, cei din preajmă s-au folosit de un lujer de isop pentru a ridica buretele înmuiat în oţet menit să-i „stingă” setea... Totodată, în timpul Paştelui evreiesc, isopul era utilizat pentru a picta casele israeliţilor. Romanii au folosit şi ei această plantă pentru a se proteja împotriva ciumei. Medical vorbind, isopul era folosit mai ales în problemele respiratorii, sub formă de ceai, dar şi în tratarea tusei şi pe post de decongestionant nazal. Durerile reumatice şi cele artritice, febra, dar şi rănile şi tăieturile erau tratate cu această plantă. Cercetările moderne au demonstrat că, într-adevăr, isopul are proprietăţi antiseptice, antimicrobiene şi astringente. Uleiul esenţial de isop este folosit în cazul bronșitelor sau al răcelilor. Un studiu efectuat în 2003 şi condus de Brigham Young University a confirmat că isopul, în concentraţii mici, inhibă dezvoltarea celulelor canceroase.