Main menu

header

496 8 2de Raluca Grințescu

Seminţele de ajwain sunt mici, însă au un gust iute şi uşor amărui în acelaşi timp. Sunt folosite pentru ameliorarea stărilor de vomă, a durerilor abdominale şi a sindromului ascitic. În India, seminţele de ajwain (cunoscute şi sub denumirea de carom) sunt un ingredient de bază, fiind nelipsite din bucătăriile oamenilor. Ele sunt folosite ca remedii naturiste pentru o serie de probleme de sănătate. Amintim doar câteva dintre cele mai importante proprietăţi ale ajwainului.

Utile în digestia femeilor însărcinate

Ajwainul conţine substanţe care accelerează digestia şi ajută la eliberarea sucurilor gastrice, de aceea se foloseşte în caz de afecţiuni ale stomacului, greaţă, flatulenţă şi elimină durerile provocate de colici la bebeluşi. De asemenea, ajwainul îmbunătăţeşte şi digestia femeilor însărcinate sau care alăptează, datorită proprietăţilor sale curative şi antiinflamatorii, îmbunătăţind totodată circulaţia sângelui. Fierbeți o linguriţă cu seminţe de ajwain într-o ceşcuţă cu apă, până ce cantitatea scade la jumătate, strecurați şi beți lichidul.

Ajwainul are calităţi anestezice, de aceea combate durerile provocate de reumatism. Înmuiați încheieturile dureroase într-un recipient cu apă caldă în care presărați câteva seminţe de ajwain. Alternativ, puteți pisa seminţele, pentru ca apoi să aplicați pasta obţinută pe zonele afectate.

Liniştesc durerile de urechi

Datorită proprietăţilor antiseptice, ajwainul, amestecat cu usturoi şi cu ulei de susan, vă eliberează instant de durerile de urechi. Dacă vă confruntaţi cu astfel de probleme, un remediu bun ar fi să încălziți ajwain în lapte. Puneți câteva picături din acest amestec în urechea afectată şi veți scăpa de orice disconfort.

Vă îmbunătăţesc viaţa sexuală

Ajwainul este un bun afrodiziac şi vă va oferi vitalitate dacă îl amestecați cu miere, ghee şi lapte. Consumând acest amestec în fiecare zi, veți observa o îmbunătăţire a vieţii sexuale şi o creştere a libidoului.

Datorită conţinutului de niacină şi de alte vitamine esenţiale, ajwainul vă apără de bolile cardiovasculare. Îmbunătăţeşte impulsurile nervoase şi circulaţia sângelui la inimă. Beți apă fiartă cu ajwain pe stomacul gol ca să ţineți afecţiunile inimii la distanţă.

Înlătură migrenele

Dacă aplicați o pastă făcută din ajwain pe frunte sau pur şi simplu inhalați aburii de deasupra unui recipient în care încălziți apă cu seminţe de ajwain, durerile de cap vor dispărea, deoarece în momentul în care seminţele sunt fierte sau arse eliberează uleiuri esenţiale, care acţionează pozitiv asupra organismului şi elimină durerile de cap.

PONT. Ajwainul calmează durerile de dinţi. Faceți gargară cu apă călduţă în care ați fiert seminţe de ajwain, cu un praf de sare, de trei ori pe zi, iar durerile de dinţi vor dispărea.