- Pentru creşterea poftei de mâncare se pune un sfert de linguriţă cu făină de muştar negru într-un pahar cu lapte. Se administrează cu un sfert, o jumătate de oră înainte de masă; 
Vinariţa este o plantă întâlnită la tot pasul, fiind utilizată încă din Evul Mediu. Florile sunt albe, mărunte şi plăcut mirositoare, dispuse în buchete la vârful tulpinii. Planta şi-a câştigat o reputaţie foarte bună în rândul tratamentelor externe, fiind aplicată pe răni şi tăieturi. În prezent, vinariţa este apreciată şi în tratamentul intern, făcând adevărate minuni în vindecarea dischineziilor biliare şi a bolilor de ficat.
Cuişoarele sunt mugurii uscaţi ai florii arborelui de cuişoară, nişte lujeri asemănători viţei-de-vie. Planta, cultivată în ţările calde, este originară din Insulele Moluce şi face parte din familia Myrtaceae. Chinezii au folosit-o cu câteva secole înainte de Hristos. Se presupune că a fost introdusă în Europa în primele secole după Hristos. Se folosea mai mult ca medicament, iar medicii o considerau un panaceu. Cuişoarele au o aromă specială iute, dulce-amăruie, puţin uleioasă şi cu un gust fin. Acestea pot înlocui sarea şi potolesc setea.
- Ceaiul de lumânărică potoleşte tusea, ajută la scoaterea sputei dacă se pune o linguriţă cu flori uscate într-o cană cu apă clocotită şi se beau câte două căni pe zi;
Castravetele este o legumă renumită mai ales în alimentaţie, datorită aportului său de apă şi de fibre. În perioade extenuante din punct de vedere fizic, castravetele reprezintă un adevărat energizant, ajutând la o bună hidratare.
Extractul din seminţe de struguri poate elimina celulele canceroase ce cauzează leucemia, potrivit cercetătorilor americani de la Universitatea din Kentucky. 
Jneapănul (Pinus mugo) este arbust cu tulpină ramificată, ale cărui crengi stau culcate pe pământ. Arbustul are frunze sub formă de ace şi este des răspândit în regiunile alpine. Pinus mugo creşte ca tufiş în regiunile înalte de munte, deasupra zonelor în care se dezvoltă pădurile. Tot sub denumirea de jneapăn există şi Juniperus communis şi Pinus montana. Se mai cunoaşte şi sub denumirea populară de jep. Probabil că denumirile de Jepii Mari sau Jepii Mici (zone din Bucegi) nu vă sunt deloc străine. Acum veţi şti şi de unde vine numele lor.
Planta aromatică, numită popular Artemisia abrotanum, lemnul-Domnului, face parte din familia leguminoase. Extractele din tulpinile florifere tinere au acţiune antiseptică, expectorantă, tonică, antihelmintică, stomahică şi tonică. De asemenea, stimulează menstruaţia, digestia, funcţiile ficatului şi omoară viermii intestinali.
Fluturele de iarbă (Asclepias tuberose) este o plantă originară din America de Nord şi creşte uşor în solurile nisipoase şi însorite. Rădăcina este mare şi albă şi atinge până la un metru lungime. Tulpinile au culoarea galben-portocaliu, ajungând chiar şi până la roşu. Frunzele şi florile plantei nu conţin niciun pic de lapte sau de suc. Seminţele sunt foarte delicioase dacă le adăugaţi în mâncare, gustul fiind asemănător cu al mazării. Numele de fluture îi este dat deoarece produce un grad semnificativ de nectar.
Mielărea sau Vitex agnus castus, cum este numită ştiinţific, este o plantă medicinală, ce stimulează fertilitatea. Este folosită de foarte multă vreme, fiind de ajutor în sindromul premenstrual, dezechilibre hormonale sau boli de piele.
Acest copac, ce creşte de obicei pe malul apelor, nu este doar decorativ, ci este utilizat şi în tratamentul anumitor boli. De la salcie (Salix alba) se foloseşte scoarţa (Cortex salicis), ce conţine o cantitate foarte mare de compuşi salicilici şi taninuri, precum şi ceară, răşini şi oxalaţi. Această scoarţă se recoltează de pe ramurile de doi, trei ani, prin jupuire în fâşii.