În situaţiile critice determinate de stres este recomandată o infuzie din 5-10 linguriţe cu talpa-gâştei, care este un excelent sedativ cardiac şi nervos. Această plantă este de ajutor şi persoanelor mai emotive sau celor supuse permanent stresului, care se plâng de palpitaţii, dureri la nivelul inimii sau de senzaţia de sufocare.
Circa 70% din biomasa mărilor şi oceanelor sunt alcătuite din alge, care formează fitoplanctonul, acesta stând la baza nutriţiei celorlalte organisme - raci, moluşte, peşti, păsări şi mamifere acvatice.
Dracila (Berberis vulgaris) mai este numită popular şi măcriş spinos, măcriş iepuresc, agriş roşu. Aspectul său este de nuiele plecate din una şi aceeaşi rădăcină, iar uneori dezvoltă tulpini groase de cinci, şase centimetri, din care pleacă nuiele ce ating o înălţime de doi metri. Aceste nuiele au ramuri de culoare roşie când sunt tinere, dar când se întăresc, coaja lor se schimbă în cenuşiu, iar lemnul este galben. Frunzele de dracilă sunt adesea roşii, ovale şi dispuse în fascicule ce pornesc din acelaşi loc cu ghimpi şi struguri florali. Aceste flori sunt galbene şi au miros neplăcut. Recoltarea se face în perioada septembrie-octombrie.
Alcoolul este un produs nociv mai ales asupra psihicului uman, afectând echilibrul interior al individului, însă nici fumatul nu se dezminte din categoria viciilor grele, nicotina fiind implicată în provocarea bolilor cardiovasculare, cu acţiune directă asupra vaselor sangvine şi a celulelor nervoase din creier. Fumatul creşte tensiunea arterială şi colesterolul din sânge, marind riscurile de congestie cerebrală şi de tromboze vasculare.
Plantă bianuală, degeţelul roşu are un adevărat ritual de colectare. Tăierea frunzelor se face în zile însorite, între orele 10:00 şi 16:00, când se acumulează maximum de principii active. Recoltarea nu trebuie să fie făcută de copii ori femei gravide, din cauza toxicităţii. După uscare, frunzele rămân verzi, fără pete brune, fără miros şi cu gust amar. Conţinutul chimic este foarte bogat în săruri minerale: cupru, mangan, crom, nichel, bariu şi stronţium, vitamina C, acizi organici, flavone, coline, acetilcoline şi mucilagii.
Cuperoza se tratează cu comprese cu infuzie de frunze de afin. Se pun două linguri cu frunze şi ramuri, se fierb 20 de minute, se strecoară şi se tamponează locurile afectate de mai multe ori pe zi. Se poate lăsa chiar compresa acoperită cu un nailon peste noapte.
Acest ulei poate fi utilizat şi pentru tratarea varicelor, oboselii cronice, pentru întărirea sistemului imunitar, hemoroizi, aparatul reproductiv feminin, ulcere bucale şi infecţii respiratorii. De asemenea, vindecă gingivitele şi circulaţia deficitară a sângelui. Nu irită pielea şi o hidratează în profunzime.
Schinduful este o plantă ierboasă, de nici jumătate de metru înălţime, cu frunze de un verde deschis şi cu marginea uşor dinţată, cu flori albe-liliachii şi seminţe mici, de culoare cafenie. De obicei este cultivată, dar în unele zone s-a sălbăticit, crescând spontan, mai ales acolo unde are căldură suficientă. Este foarte dificil de cules şi mai ales de procesat manual (seminţele trebuie treierate), motiv pentru care cel mai simplu este să achiziţionăm planta din magazinele naturiste, şi o găsim sub numele de schinduf (Trigonella foenum graecum).
Dacă aveţi simptome de epuizare nervoasă, tulburări de memorie şi de concentrare, cu siguranţă aveţi nevoie de o cură cu sevă de mesteacăn (câte jumătate de litru pe zi, vreme de trei săptămâni). Astfel, efectul regenerator se va face simţit la nivelul sistemului nervos. Acidul betulinic, principala substanţă activă din seva şi din scoarţa de mesteacăn, are efect citostatic asupra celulelor maligne din formaţiunile tumorale de pe sistemul nervos. Există mai multe studii ce pun în evidenţă efectele antitumorale ale mesteacănului, în special ale sevei şi ale scoarţei acestuia. Printre cancerele pe care le vindecă mesteacănul se numără cancerul ovarian, pulmonar şi mamar. 
Fiind declarată monument al naturii, „iarba îngerilor” este ocrotită prin lege, la specia spontană nu este admisă recoltarea plantelor, pentru a evita dispariţia lor din natură. Popular, ea mai este cunoscută sub denumirile de: aglică, angelină, anghelică, antonică, buciniş, cucută mare, fiind considerată în tradiţia românească o plantă cu însuşiri magice.
Lucerna este denumită şi „tatăl tuturor plantelor”, datorită efectelor sale terapeutice deosebite. În această plantă se găsesc opt aminoacizi esenţiali. De asemenea, conţine o cantitate mare de beta-caroten, vitaminele B, C, D, E şi K, U, precum şi minerale (potasiu, fier, calciu, fosfor). Fiecare gram de lucernă conţine 8.000 UI vitamina A şi între 20.000 UI şi 80.000 UI de vitamina K.