Main menu

header

501 5 1de Cătălina Tăgârță

Din dorința de a arăta bine, oamenii apelează la cât mai multe produse de înfrumusețare, fără a ține cont întotdeauna de calitatea acestora sau de modul de întrebuințare. Mai mult, unele cosmetice pot chiar să le facă rău, de aceea e bine să urmeze și sfaturile unui medic sau cel puțin ale farmacistului. Doctor Miruna Lovinescu (foto) ne-a spus mai multe despre această temă.

Nu aplicați produse imediat sub ochi

- Doamna doctor, la unul dintre evenimentele Safrina (Sănătate, Frumusețe, Interactivitate) ați dat câteva ponturi despre frumusețe pe care mulți oameni nu le știu. Spre exemplu, ați afirmat că nicio cremă de față nu trebuie dată până lângă ochi.

- Într-adevăr, deși eu am terminat medicina de familie, am lucrat multă vreme pe partea de comunicare în industria farmaceutică și am fost moderator la multe evenimente. La unul dintre acestea am povestit că, la un moment dat, am vizitat o fabrică de dermato-cosmetice din Franța, iar specialiștii de acolo mi-au explicat cum trebuie aplicată corect crema pentru ochi. Ideea e următoarea: dacă pielea are o grosime între 0,5 și 5 milimetri, în zona ochilor ea se găsește în stratul cel mai subțire (0,5 mm). De aceea, apar aici ridurile și cearcănele. Noi aplicăm multe creme sub ochi, apoi ne întrebăm de ce ne ustură pielea, de ce apar cearcăne etc. Dar se spune că zona de sub ochi este atât de intens vascularizată (drept dovadă stă faptul că orice rană din zona aceasta se umflă mult mai tare), încât ar fi de ajuns să punem o cremă (inclusiv una de contur de ochi) imediat sub sprânceană, în lateralul ochiului și mult mai jos de el, unde începe obrazul, și e suficient.

- Chiar e suficient doar atât?

- Dacă într-adevăr dăm cu o cremă de bună calitate, ar trebui să fie de ajuns să aplicăm unde am explicat anterior și să avem încredere că se va absorbi de acolo.

„Se dă pe pielea curată”

501 5 2- Ce ne puteți spune despre cremele pentru riduri?

- Multe dintre cremele împotriva ridurilor au efect mecanic, de scurtă durată. Ele umplu ridurile doar la suprafață, fără să acționeze în profunzime. După ce am avut de-a face multă vreme cu cosmetice și dermato-cosmetice, practic, am lucrat cu ele și pot spune că mi-am format o părere din interiorul acestei industrii, ajungând la concluzia că cel mai bine e să mă îndrept spre magazinele de tip plafar sau spre dermato-cosmetice. Am învățat să aleg produse naturale, cu o bază minimă de lanolină sau orice altceva, dar din plante. Le prefer întotdeauna pe acestea, iar un alt criteriu după care eu aleg produsele pe care le folosesc este mirosul.

- Cum vine asta?

- Cu cât o cremă miroase mai puternic, cu atât aceasta conține mai multe substanțe cu potențial alergen. În ceea ce priveşte tenul sensibil, în astfel de cazuri se recomandă alegerea unei creme care nu miroase deloc. În plus, crema se aplică pe pielea curată.

„Apă termală pentru ten iritat”

- De exemplu, dumneavoastră cum vă îngrijiți fața? Ce creme aplicați?

- Nu sunt un exemplu foarte bun, pentru că eu nu folosesc mare lucru. Pur și simplu mă spăl dimineața cu apă, nimic altceva.

- Nu folosiți nici săpun?

- Nu. Ideea e că stratul lipidic pe care îl avem la suprafața pielii, dat de glandele sebacee, ne protejează de foarte mulți factori. În momentul în care folosim săpun, noi distrugem „filmul” acesta și înseamnă că trebuie să protejăm cu altceva. Pe perioada verii, cel mai bine ar fi, când plecăm de acasă, să ne dăm cu cremă cu factor de protecție. Iar când stăm la soare să folosim ochelari cu protecție UVA, deci nu doar cu lentilă colorată. În concluzie, eu am înțeles că, indiferent ce aplic pe fața mea, îi stric echilibrul... doar că, așa cum spuneam, nu sunt eu un exemplu relevant. În cazul în care îmi apare o iritație, spre exemplu, dau cu apă termală sau cu un produs ce conține apă termală, iar dacă mi se usucă fața caut mai degrabă o cremă pe bază de plante.

- Pentru ce tip de plante optați?

- Spre exemplu, dacă m-am lovit și am făcut niște hematoame mi-am cumpărat cremă cu arnică (nu contează că industria farmaceutică a dezvoltat nenumărate geluri cu arnică, eu am preferat crema naturală, căci are doar arnică și bază de lanolină, deci nu multe chimicale); mai am acasă cremă cu calendula (sunătoare); iar pentru înțepături am una cu tătăneasă. Deci, la mine în casă e plin de cutiuțe cu creme din plante (râde). Am și șampoane pe bază de plante. Îmi plac produsele cu cât mai puține chimicale, indiferent că e vorba despre parfumuri sau despre pastă de dinți.

„Machiajul corector ascunde vânătăile”

- Referitor la trucurile de machiaj... ce ne mai puteți dezvălui din spatele „scenei”? Există produse noi pe piață, pe care oamenii nu le cunosc încă prea bine?

- Persoanele care au dezvoltat dermato-cosmetice au realizat și machiajul corector - e un machiaj special, cu o structură de fond de ten, dar la baza lui e o culoare specială, complementară cu cea pe care vrem s-o acoperim. Mai exact, aceste produse ajută la corectarea unor pete sau vânătăi care nu pot fi rezolvate altfel. De exemplu, să zicem că o persoană a căzut, s-a învinețit, dar trebuie să ajungă la un eveniment și e nevoie să arate impecabil pe picioare. Ei bine, tot ce trebuie să facă este să caute în paleta coloristică acea formă de machiaj care să fie complementară cu vânătaia și culoarea ei (dacă e roșie, culoarea complementară e verde; dacă e albastră-violacee, complementar este galben; dacă este maro, complementar este oranj). Și producătorii acestor produse de machiaj le recomandă și pentru persoanele cu pete roșii (din naștere) pe față, care se simt jenate din acest motiv, pentru „masca de sarcină” (numită și cloasma) sau pentru vasele sparte. Am fost de față la o demonstrație de acest gen, și rezultatul e spectaculos.

„Pe perioada verii, cel mai bine ar fi, când plecăm de acasă, să ne dăm cu cremă cu factor de protecție. Iar când stăm la soare să folosim ochelari cu protecție UVA, nu doar cu lentilă colorată“

Loţiunea tonică înlătură punctele negre doar dacă e folosită corect

- Unde găsim dermato-cosmeticele?

- În farmacii, și e bine că le găsim acolo, pentru că ar trebui să fie cineva care să ne dea în permanență niște sfaturi despre ele. Și eu cred că farmaciile au un aspect bun în acest sens: multe au „beauty adviser”, deci un consultant pe frumusețe care vă poate face un test, să vă spună care ar fi crema potrivită tenului dumneavoastră, ca să nu folosiţi tot felul de produse inadecvate.

- Ne puteți da și niște exemple?

- Foarte multe persoane care se plâng că au puncte negre se dau cu loțiune tonică și apoi spun: „Nu mi-a folosit la nimic”. Acestea cred că loțiunea tonică are rolul de a curăța, dar ea, de fapt, închide porii, iar punctele negre sunt acolo tocmai prin închiderea unor pori. Deci, ideea e următoarea: s-a deschis un por, s-a acumulat mizerie și apoi s-a închis, formând punctul negru. De aceea, pașii logici ce trebuie urmați sunt următorii: mai întâi trebuie folosită o cremă care să deschidă porii/sau puteți sta într-o baie de aburi (să faceţi clasica inhalație, puteți pune pur și simplu apă fierbinte într-un vas, staţi cu fața deasupra lui și vă puneţi pe cap un prosop). Apoi, trebuie dat cu o loțiune/un gel de curățare, și abia la final, după ce aţi curățat fața, folosiţi loțiunea tonică. Însă, după închiderea porilor, fața se usucă, deci trebuie să daţi și cu o cremă hidratantă.