Main menu

header

502 4 3de Gabriela Niculescu

Şamponul uscat este un produs sub formă de spray care reîmprospătează şi revitalizează părul între două spălări, fără niciun pic de apă. Folosit în special de hairstilişti la prezentările de modă, şamponul uscat este soluţia ideală atunci când nu vă puteţi spăla părul, dar totuşi nu vreți să se observe că s-a îngrășat.

Oferă un volum notabil

Pe lângă partea sa practică, şamponul uscat poate fi aplicat cu uşurinţă, prelungeşte aspectul părului îngrijit cu o zi sau două, oferă un volum notabil și face părul mai ușor de coafat. Practic, şamponul uscat este un spray care, prin pulverizarea unei texturi sub formă de pudră, are capacitatea de a absorbi excesul de sebum şi de a retextura firele de păr. Șamponul uscat se aplică astfel: trebuie să creați cărări, nu foarte liniare, pentru ca, atunci când pulverizați şamponul, acesta să ajungă la rădăcini. Nu uitați de ceafă sau de zonele laterale. După ce terminați de pulverizat, masați puţin cu degetele scalpul şi periați părul în toate direcţiile, scuturând pudra din el.

Motivul îngrășării podoabei capilare

Corpul uman, cu ajutorul glandelor sebacee, secretă uleiuri naturale care hrănesc pielea şi părul. La anumite persoane, aceste glande sebacee sunt hiperactive şi produc o cantitate mai mare de sebum decât este necesar, ceea ce duce la îngrăşarea atât de rapidă a părului şi a pielii şi la aspectul neglijent al părului după numai o zi sau două de la spălare.

Dacă vă spălați părul prea des (zilnic sau la două zile), puteţi determina glandele sebacee să producă şi mai mult sebum decât cantitatea normală. De asemenea, aceste spălări foarte dese au un aspect negativ asupra părului şi îl pot deteriora din cauza substanţelor, în special a clorului, care se găsesc în apa de la robinet. Din aceste motive, şamponul uscat este produsul ideal pentru acele zile dintre spălările de păr când vreți să mai reîmprospătați puţin aspectul podoabei capilare fără a o spăla sau când vi se pare că deja s-a îngrăşat la rădăcini şi vreți să mai eliminați din excesul de sebum şi să îi dați volum.

PONT. Acest produs e de mare ajutor atât în cazul părului normal, cât şi în cazul părului gras, care ar trebui spălat la fiecare două, trei zile.