de Cătălina Tăgârță
Indiferent câte creme ați utiliza și cât de bine v-ați îngriji, cu siguranță v-ați convins și dumneavoastră că produsele cosmetice nu sunt totul. Când vine vorba despre un ten radiant, care să ascundă foarte bine vârsta înaintată, alimentația are un cuvânt greu de spus. Iar Doctor Oz (foto) este cel care a dezvăluit, în una dintre emisiunile sale, care sunt plantele ce trebuie consumate cu regularitate. Specialistul a amintit doar alimente cu conținut mare de antioxidanţi, care să protejeze faţa de riduri şi să îi asigure o strălucire aparte.
Afinele, bogate în antioxidanți
Fructele şi legumele sunt pline de antioxidanţi care protejează pielea de îmbătrânirea prematură. Însă, chiar și în rândul acestora, unele sunt mai importante decât altele. Spre exemplu, Doctor Oz pune pe primul loc afinele. Se pare că o singură porţie de afine asigură o cantitate însemnată de antioxidanţi, spre deosebire de alte fructe şi legume. Așadar, consumați-le, indiferent că sunt congelate sau proaspete, și veți beneficia de efectul lor de întinerire.
Morcovii, recomandați pentru vitamina A
Morcovii împreună cu dovleacul, cu cartofii dulci sau cu orice alt fruct/legumă care are culoarea galben sau portocaliu hrănesc tenul cu vitamina A. Aceasta este esenţială pentru un aspect întinerit al feţei, dar şi pentru păr. Așadar, nu ezitați să puneți rădăcinoasele menționate în ciorbe și să faceți plăcintă cu dovleac, dar cel puțin o dată pe săptămână încercați să mâncați morcovi în stare crudă sau dovleac copt, fără zahăr, miere sau alți îndulcitori.
Castraveţii și avocado au efecte antirid
Castraveții trebuie consumați cu coajă, deoarece în ea se regăsesc anumite substanţe care reduc ridurile şi stimulează producţia de colagen. Astfel, pielea dumneavoastră va beneficia de o hidratare optimă, datorită conţinutului de siliciu din coaja lor. Nu uitați nici de... avocado! Aceste fructe sunt printre cele mai bogate în grăsimi mononesaturate şi biotină, ce împiedică îmbătrânirea pielii şi îi conferă un aspect sănătos şi luminos.
Somonul stimulează părul şi tenul
Nucile braziliene sunt bogate în seleniu, un mineral care stimulează producţia unui antioxidant implicat în procesul de încetinire a îmbătrânirii premature. Doctor Oz susţine că prin consumul a două nuci braziliene pe zi puteţi încetini îmbătrânirea tenului. Acelaşi mineral esenţial se regăseşte şi în cod, pe care Doctor Oz îl recomandă pentru a fi consumat împreună cu alte tipuri de peşte, cum ar fi somonul, sardinele, tonul, macroul şi heringul. Aceştia conţin grăsimi sănătoase, care redau strălucirea părului şi a tenului.
Ouăle sunt bogate în fier şi biotină - elemente esenţiale pentru sănătatea pielii şi a părului. Consumați-le fierte sau în diverse preparate şi evitați să le prăjiți