de Cătălina Tăgârță
Cele mai multe doamne și domnișoare își aleg accesoriile în funcție de vestimentație sau de alte criterii, ignorând faptul că cerceii, spre exemplu, ar trebui luați în funcție de forma feței. Alegând bijuteriile în funcție de aspectul fizic vă veți evidenția trăsăturile și veți fi remarcate mult mai ușor. Iată câteva sfaturi de care ar trebui să țineți cont când intrați într-un magazin de bijuterii.
Cine are gâtul lung să evite piesele mici, cu șurub
Persoanele cu fața rotundă pot opta cu încredere pentru cerceii lungi sau/și subțiri, pentru cerceii rectangulari sau pătrați, dar, în general, cu unghiuri drepte, astfel încât să creeze echilibru vizual. Niciodată nu trebuie să aleagă cercei care nu sunt mai mult lungi decât lați. Persoanelor mai corpolente, cu gâtul scurt, li se potrivesc de minune cerceii cu sistem de închidere direct pe lobul urechii, dar atenție: modelul ales trebuie să fie neapărat lunguieț, nu rotund sau lat. De evitat: cerceii mici cu șurub, la fel și cei mari, rotunzi sau foarte voluminoși, care nu vor face altceva decât să evidențieze rotunjimea feței.
Chipului oval i se potrivește aproape orice
Doamnele cu fața ovală sunt cel mai norocoase, pentru că pot purta aproape orice model de cercei. Totuși, trebuie să-i aleagă pe cei care sunt proporționali cu mărimea feței (de exemplu, cine are fața mică va alege unii mai micuți). De asemenea, trebuie ținut cont și de păr. Astfel, dacă sunteți tunsă scurt, bijuteriile mici vă vor veni de minune! La fel și dacă sunteți o persoană slăbuță, mignonă. Apoi, celor cu fața ovală li se potrivesc și cerceii rotunzi, lungi, tortițele, cerceii în formă geometrică sau o pereche finuță cu șurub.
Modele rotunde sau cu flori, pentru fața pătrată
Cine are fața pătrată trebuie să opteze pentru cerceii cu linii delicate, curbate. Modelele rotunde, în formă de lacrimă sau de floare cu petale rotunjite funcționează de minune, deoarece le „îndulcesc” liniile feței. La fel se întâmplă și dacă purtați cercei în formă de cerc, alungiți sau ovali. În schimb, evitați cerceii cu unghiuri ascuțite sau pe cei care se aseamănă cu un pătrat, căci accentuează și mai mult maxilarul. Așadar, dacă figura este mai degrabă dreptunghiulară, evitați modelele lungi, care atârnă spre baza gâtului, deoarece vor scoate și mai mult în evidență alungirea feței.
Cei tip candelabru, adecvaţi pentru femeile cu fruntea lată
Dacă aveți fața în formă de inimă (deci fruntea este mai lată, pomeții bine evidențiați, iar bărbia mică), e bine să optați pentru cerceii în formă piramidală (deci, mai lați la bază, pentru a adăuga volum în partea de jos a feței), dar și pentru modele rotunjite. Cerceii tip candelabru, ovali sau cei în formă de lacrimă vă vor face fruntea să pară mai îngustă, iar bărbia mai lată. Iar dacă aveți și gâtul lung, părul mai voluminos și sunteți ceva mai corpolentă, atunci veți fi cu atât mai avantajată de acest model, care umple spațiul dintre bărbie și umeri. De evitat: cerceii în formă de inimă, cei tip butoni sau orice model care se îngustează în partea de jos.
Blondele pot opta pentru cristale în culori deschise
Pe lângă forma feței, atunci când alegeți bijuteriile trebuie să aveți în vedere și nuanța pielii. Așadar, dacă pielea este mai deschisă la culoare și sunteți blondă (natural), atunci ideal este să alegeți cercei în culori deschise, astfel încât să nu se creeze un contrast deranjant, ci o armonie vizuală. Orientați-vă către cristale în culori deschise sau către combinații de nuanțe pale (roz pal, bleu, acvamarin etc.). Evitați întotdeauna culorile intense, precum roșu, albastru sau verde intens.
Dacă, din contră, sunteți brunetă sau aveți tenul măsliniu, atunci vă vor veni de minune cerceii realizați din cristale în nuanțe intense, care să dea o pată de culoare înfățișării. Puteți alege bijuterii din cristale roșii, smarald sau chiar cercei negri.
Nu cumpăraţi niciodată cercei fără să îi probaţi! Iar dacă intenţionaţi să îi faceţi cadou, ţineţi cont de sfaturile amintite