de Iulian D. Moleianu
Bărbieritul este o regulă de îngrijire pe care orice bărbat o învaţă încă din perioada pubertăţii. Firmele producătoare de aparate de ras scot pe piaţă modele din ce în ce mai performante, ce promit mai mult confort şi mai puţine probleme ale pielii. Alegerea nu este uşoară, dat fiind faptul că fiecare bărbat se confruntă cu anumite probleme, precum iritaţiile de după ras sau cu structura firului de păr. Aceste mici inconveniente pot fi controlate prin alegerea aparatului potrivit fiecărui tip de piele. Iată câteva sfaturi menite să vă ajute să optaţi pentru un aparat de ras care să corespundă nevoilor dumneavoastră şi să nu vă dea bătăi de cap.
Lamele sunt dedicate minuțiozității
Aparatele cu lamă sunt disponibile în mai multe variante: cu o singură lamă, cu lame duble sau triple, de unică folosinţă sau cu lame ce pot fi schimbate. Aceste tipuri de aparate de ras pot fi folosite pentru un ras minuțios. Lamele de unică folosinţă sunt economice şi convenabile, dar e bine să le folosiţi doar în excursii sau când nu aveţi altă variantă la îndemână. Lama cu tăiş dublu este folosită în special de bărbieri în saloanele pentru bărbaţi. Nu sunt indicate pentru începători sau pentru cei care nu sunt foarte îndemânatici, pentru că pot provoca răni serioase. Aparatele de ras cu lamă dublă sunt o variantă a lamei cu tăiş dublu şi pot fi folosite acasă. Sunt foarte populare, datorită faptului că lamele se schimbă, iar aparatul rezistă până la zece zile de bărbierit.
Electricele sunt mai practice
Aparatele electrice sunt formate din două părţi: capul fix şi cel rotativ. Capul fix este partea flexibilă ce asigură mişcările înainte şi înapoi, iar cel rotativ conţine tăişul, peste care se află un dispozitiv protector. Avantajul acestui aparat este că rasul se face uscat, fără a fi nevoie de apă şi de loţiune specială, şi, prin ajustările aparatului, puteţi alege tipul de ras pe care îl doriţi. Este mai comod, iar procedeul de radere durează mai puțin. Acesta este ideal pentru concedii, deoarece nu veți avea de cărat prea multe accesorii.
Puteți evita iritațiile
Majoritatea bărbaţilor se confruntă cu iritaţii după ras, dar puţini dintre ei caută şi soluţii. Aceste iritaţii pot cauza probleme serioase ale pielii dacă nu sunt tratate corespunzător. În timp, pielea devine tot mai sensibilă, iar bărbieritul va fi o mare provocare. Pentru a evita însă aceste probleme, este nevoie să căutaţi un produs ce se folosește după ras, sub formă de gel, o loţiune sau o cremă care să se potrivească tipului dumneavoastră de piele, şi să îl aplicaţi după fiecare bărbierit. O altă modalitate este să folosiţi un gel care să înmoaie pielea înainte de ras. Astfel, firul de păr nu va mai fi atât de aspru, iar pielea nu va fi agresată.
PONT. Evitați produsele after-shave care să conţină alcool, pentru că irită pielea. Alegeţi un produs pe bază de plante, cu efect antiseptic, pentru vindecarea iritațiilor.
Sfaturi utile
Vă oferim câteva sfaturi care să vă ajute să transformați bărbieritul dintr-o corvoadă într-o plăcere:
- asiguraţi-vă că produsele de după ras pe care le folosiţi sunt încă în termenul de garanţie;
- nu folosiţi o lamă de unică folosinţă de două ori şi încercaţi să vă radeţi imediat după duş, pentru că pielea este mult mai moale;
- spălaţi-vă pe faţă cu un gel de curăţare, care să înmoaie pielea şi să elimine grăsimea;
- aplicaţi spuma sau crema de ras şi formaţi un strat destul de gros pe faţă, masând ferm;
- dacă aveţi o piele foarte uscată, folosiţi uleiuri pentru ras;
- radeţi cu mişcări scurte, în aceeaşi direcţie în care creşte părul, pentru a evita apariţia firelor în piele. După ce aţi terminat toate porţiunile, curăţaţi cu apă călduţă şi aplicaţi un tonic fără alcool.