Main menu

header

518 5 1de Gabriela Militaru

Numele actriței Raquel Welch este, cu siguranță, legat de pelicula „Aventuri în preistorie”, care a făcut din ea un sex-simbol internațional în anii ’60. Recunoscătoare pentru faima dobândită atât de ușor, ea a mărturisit, în repetate rânduri, că celebritatea câștigată astfel i-a adus și multe neplăceri. „Uneori am simțit că sunt manipulată și că lucrurile se întâmplau fără voia mea, dar m-am străduit să nu fiu redusă la imaginea mea și să fiu calculată în ceea ce fac”, spune ea. Căsătorită de patru ori și divorțată de tot atâtea ori, actrița a declarat că, deși s-a considerat o romantică incurabilă, acum nu mai crede în mariaj. Reperele de care este sigură acum sunt cei doi copii ai săi, cariera, la care nu renunță, și sănătatea, de care se preocupă în fiecare zi.

Recunoaşte că și-a făcut „mici retușuri faciale”

Mulți cred că pentru a arăta atât de bine, Raquel Welch a apelat la nenumărate operații estetice. Nimic mai neadevărat! În timp ce nu neagă că și-a făcut „mici retușuri faciale”, celebra divă a Americii spune că datorează aspectul tânăr al pielii îngrijirii zilnice, din care nu lipsesc o dietă sănătoasă și multă mișcare. Raquel a confirmat că printre secretele antiîmbătrânire la care a recurs se numără injecțiile cu Botox și câteva proceduri minore de întindere a pielii. Ea este însă de părere că nicio intervenție chirurgicală nu poate înlocui o dietă echilibrată. „Nu contează la ce fel de operație estetică apelați. Ea nu va da rezultate miraculoase orice ați face. Cheia unui aspect tânăr al tenului stă în mișcare și nutriție”, a spus ea.

„Câteva minute de masaj, și pielea feței își recapătă rozul natural”

518 5 2Loa Blasucci, make-up artistul cu care Raquel Welch a colaborat multă vreme, a dezvăluit micile trucuri pe care i le-a sugerat actriței atunci când aceasta simte că pielea feței arată obosită, uscată sau prezintă „pungi sub ochi”. Ea îi recomandă să-și facă masaje zilnice ale feței cu mișcări circulare ale degetelor în zona pomeților feței, urcând încet până la tâmple și în perimetrul sprâncenelor. Folosind o cremă hidratantă de zi, aceeași procedură este urmată și pentru obraji și pentru colțurile gurii. „Câteva minute de masaj, și pielea feței își recapătă rozul natural. Asta se datorează adausului de oxigen produs prin aceste mișcări. Fața devine imediat luminoasă și cu un aspect mai ferm”, explică Loa Blasucci.

„Mănânc cel puțin trei fructe pe zi și beau multă apă”

După cum a scris și în cartea autobiografică, intitulată „Dincolo de decolteu”, publicată în 2010, Raquel Welch arată impecabil nu doar pentru că petrece ore în șir îngrijindu-și pielea, dar și pentru că este atentă la ce mănâncă. Actrița a mărturisit că este aproape obsedată de dieta sa, săracă în carbohidrați, dar și că nu mănâncă niciodată după ora 18:00. „Sunt la dietă de când mă știu. Mănânc cel puțin trei fructe pe zi și beau multă apă. Bineînțeles că ador clătitele, burrito și pizza, dar trebuie să nu mă abat de la dietă, pentru că ea mă face să arăt și să mă simt bine”, a spus Raquel, insistând asupra faptului că, odată cu trecerea anilor, nu doar frumusețea o preocupă, ci și sănătatea, pe care o menține cu ajutorul unui regim alimentar echilibrat.

SFAT: „Nu combinați niciodată la aceeași masă proteinele cu carbohidrații sau fructele cu legumele”.

Cina este formată din legume fierte, fără amidon

„Într-o zi obișnuită mă trezesc la ora 5:00 dimineața. După micul dejun, format din ouă ochiuri cu faimosul bulion al nutriționistului Henry Bieler, merg la cursul de yoga”, explică Raquel. Cât despre bulionul despre care ea spune că este nu numai delicios, ci și foarte hrănitor, actrița a detaliat rețeta pentru cei care doresc să îl încerce: suc de dovlecel, fasole verde, țelină, apă plată, pătrunjel, ulei de măsline extravirgin. Ingredientele solide sunt tăiate bucățele și introduse în blender.

Se obține un lichid de consistența unei supe-cremă, la care se pot adăuga usturoi, ceapă, piper sau ghimbir. După cursul de yoga, Raquel obișnuiește să consume o gustare formată din somon fiert sau la grătar, asezonat cu legume verzi. Masa de prânz este servită în jurul orei 13:00, când actrița preferă o porție mai mare de proteine, constând în carne de vițel sau de pui, alături de legume. De obicei, cina este formată din legume fierte, fără amidon (țelină, broccoli, mazăre, asparagus sau spanac).

„Ador să fac sport”

518 5 3Dieta o ajută pe Raquel Welch să aibă o sănătate de invidiat, însă ea nu se bazează doar pe regimul alimentar pentru a se simți în permanență în formă. Actrița este, de asemenea, o împătimită a sportului. Ea merge la cursuri de yoga aproape în fiecare zi. „După yoga mă simt energică și mă bucur că am în față o zi întreagă pentru a mă ocupa de proiectele mele. Yoga are calitatea de mă face să mă simt tânără, pentru că acționează asupra sistemului endocrin. Pentru o femeie care înaintează în vârstă, flexibilitatea este esențială. La fel și mișcarea articulațiilor. Yoga mă ajută cu toate astea și de aceea merg la cursuri de șase ori pe săptămână”, explică actrița. Pe lângă efectele de întârziere a procesului de îmbătrânire, yoga o face să-și mențină aceeași greutate corporală pe care o avea în urmă cu mulți ani. În plus, practica duce la eliminarea stresului și la fortifierea mușchilor în mod armonios. „Ador să fac sport, dar asta nu înseamnă că uneori nu mi-e greu. Trebuie doar să mă concentrez pe rezultatele pozitive”, spune ea. Deși nu se abate niciodată de la programul de o oră și jumătate de yoga pe zi, Raquel nu refuză nici mici sesiuni de ridicare a greutăților sau exercițiile cardio.

Autodeclarată „o fanatică a sănătății“, Raquel Welch nu consumă deloc sare, zahăr sau cofeină

„Spuneţi un NU hotărât săpunului atunci când vă curăţaţi faţa!“ (Raquel Welch)

  • Celebră pentru scena din „Aventuri în preistorie” în care purta un costum de baie din piele de căprioară, actrița arată impecabil la 74 de ani

„Nu vă temeţi de menopauză!“

În materie de întreținere corporală, cea mai mare încercare pentru Raquel Welch a fost momentul trecerii la menopauză. În urmă cu mai mulți ani, actrița a încercat să urmeze o terapie de echilibrare hormonală și de stimulare a estrogenului din organism, însă rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor sale. Ea se simțea în continuare lipsită de energie și încercată de stări de anxietate. „Mă așezam pur și simplu pe jos și plângeam ore la rând. Nu puteam să fac nimic”, mărturisește actriţa. Raquel a găsit soluția tot în regimul alimentar și în mișcare. De asemenea, ea s-a documentat serios despre modificările fizice și emoționale prin care trec femeile aflate la menopauză. „Acum mă simt ca și cum am început o nouă etapă din viața mea. Parcă m-am trezit și mă înțeleg mai bine”, spune ea. Actrița recunoaște că a legat momentul menopauzei de conștientizarea faptului că îmbătrânește. „Să fii un sex-simbol care îmbătrânește nu e chiar ușor. Dacă cineva îți spune că ești bătrână simți că viața s-a încheiat pentru tine”, explică ea. Cu timpul însă, a învățat să accepte transformările prin care a trecut, lucru de care ar vrea ca toate femeile să fie conștiente pentu ele însele. „Nu vă temeți de menopauză, ceea ce urmează după acest moment este doar un alt capitol al vieții. Nu este cazul să renunțați. Așa cum continuați să aveți grijă de casa și de mașina voastră, trebuie să vă îngrijiți și de cea mai de preț comoară a voastră: corpul”, le îndeamnă ea pe femei.