de Elena Şerban
Frigul afectează podoaba capilară, ce devine uscată şi fără volum. Pe lângă tăierea vârfurilor, pentru a îi regenera aspectul, este bine să folosiți măști naturale, preparate în casă, din legume, fructe sau ouă.
Cu ou și iaurt
Fie că părul este deteriorat sau vreţi să-l păstraţi într-o formă de invidiat, sfatul specialiştilor este să aplicaţi măştile pe părul umed. Una dintre cele mai cunoscute, utilizată și pe vremea bunicilor, este cea din ouă (preferabil de țară). Bateţi două ouă, amestecați cu două linguri cu apă și întindeți-vă masca pe părul umed. Lăsați un sfert de oră, apoi spălați-vă cu un şampon pentru bebeluşi și clătiți-vă.
O altă mască pe bază de ou include și iaurt. Amestecaţi un albuş bătut spumă cu un pahar cu iaurt natural. Masaţi podoaba capilară cu delicateţe şi apoi lăsaţi să acţioneze o jumătate de oră. Nu trebuie să vă acoperiţi părul în acest timp. După ce-l spălaţi bine, lăsaţi-l să se usuce natural, nu folosiți uscătorul.
Banane și migdale
Bananele se numără printre cele mai bune fructe pentru sănătate. Și nu doar pentru organele interne, ci şi pentru păr, afirmă specialiştii americani. Pasaţi o banană, adăugaţi un ou bătut, trei linguri cu lapte integral şi cinci linguri cu ulei de măsline. Amestecaţi energic, până se formează o pastă, întindeţi-o pe păr şi lăsaţi-o să acţioneze 30 de minute. După acest interval şamponaţi-vă cu delicateţe şi apoi clătiți-vă cu apă din abundenţă.
De asemenea, tot dintr-o banană foarte bine coaptă şi zdrobită şi patru-cinci picături de ulei de migdale obţineţi un piure cu efecte benefice asupra podoabei capilare. Această cremă se întinde pe toată lungimea părului, se lasă o jumătate de oră și apoi se îndepărtează cu un şampon delicat.
„Maioneză” hrănitoare
Amestecaţi cu un mixer două ouă şi cinci linguri cu ulei. Se va forma un fel de maioneză, ce se întinde pe toată podoaba capilară, insistând în zona scalpului. Acoperiţi părul cu o cască din plastic sau cu o folie. Acest lucru face ca temperatura corpului dumneavoastră să faciliteze pătrunderea uleiului în piele. După 30 de minute şamponaţi-vă de două ori şi apoi clătiţi foarte bine. Alternativ, ouăle pot fi înlocuite cu două linguri cu miere.
Nuca de cocos și avocado, aliați de nădejde
Un aliat excelent al părului deteriorat poate fi și cocosul. Masaţi-vă scalpul cu vârfurile degetelor înmuiate în prealabil în ulei din nucă de cocos și apoi acoperiţi-vă părul cu un prosop cald. După o oră spălaţi-vă cu un şampon pentru păr sensibil şi clătiţi-vă cu multă apă. Acest ulei poate fi achiziţionat în România din magazinele de tip plafar sau din supermarketuri.
Cumpăraţi un avocado foarte copt, pasaţi-l şi amestecaţi pasta formată cu o lingură cu miere polifloră şi cu două linguri cu ulei de măsline extravirgin. După ce pasta s-a omogenizat, întindeţi-o pe părul proaspăt spălat. După 20 de minute şamponaţi-vă din nou și clătiţi-vă.
Mierea se poate folosi, în general, pentru a spori strălucirea podoabei capilare. Nu trebuie decât să amestecaţi până la dizolvare o linguriţă cu aceasta într-un litru de apă, utilizaţi pe păr, lăsați o perioadă și apoi clătiți-vă. Efectul de strălucire apare imediat după uscare.
PONT. Caimacul poate fi utilizat şi pentru îngrijirea părului. Amestecaţi o lingură cu miere cu o jumătate de cană cu caimac. Întindeţi această compoziţie pe păr, lăsaţi-o un sfert de oră şi apoi clătiţi-vă foarte bine
Preparate pentru clătit
Dacă aveți părul blond amestecaţi patru-cinci linguri cu suc de lămâie proaspăt cu 500 ml apă caldă. Spălați-vă părul, clătiţi-vă cu apă din belşug și apoi turnaţi soluţia din suc de lămâie. Astfel, firele vor fi mai strălucitoare. Pentru brunete şi roşcate: amestecaţi în 500 ml de apă trei-patru linguri cu oţet de mere. Soluţia se toarnă peste părul proaspăt spălat. După trei-patru folosiri veți observa că apar reflexe arămii încântătoare. Tot pentru părul brunetelor și roşcatelor, dar și pentru șatene, este util un preparat realizat din 200 ml suc proaspăt de portocale, o lingură cu miere de fân, șapte picături de ulei de lemn de santal și 300 ml apă. Amestecaţi bine și folosiți după şamponare şi clătire, pentru un efect deosebit.