Main menu

header

550 5 1de Alexandra Rotărescu

Prezintă o emisiune despre stiluri de viaţă sănătoase şi nimic din ceea ce presupune alimentaţia echilibrată, sportul şi frumuseţea nu-i este străin. Mamă a doi băieţi, Marc şi Eric, vedeta postului TVR1, Sonia Argint Ionescu, se axează pe îmbunătăţirea calităţii vieţii sale şi a celor dragi. Astfel, moderatoarea emisiunii „Vreau să fiu sănătos” ne-a dezvăluit care sunt secretele unui fizic în formă maximă, dar şi ce măsuri „prietenoase cu natura” se impun în familie.

„Dieta mea constă în 80% alimente crude”

- Arăţi senzaţional! Ce dietă ţii?

- Dieta mea constă în moderație. Putem mânca de toate, dar menținând o proporție de cel puțin 80% de alimente crude. Restul reprezintă ceea ce îmi place, inclusiv jumătate de prăjitură atunci când mi-e poftă. Abținerea duce la frustrare și, implicit, la nefericire. Iar eu vreau să mă bucur de viață și de o mâncare gustoasă.

- Ai ţinut vreodată regim de slăbire?

- Regimuri am ținut multe de tot în perioada adolescenței și niciunul nu a funcționat, pentru că nu l-am ținut mai mult de trei zile. Atunci când mă restricționez, mai rău îmi fac!

- Găteşti?

- Da, îmi place să gătesc când sunt odihnită. Fac paste sau diverse plăcinte pentru băieții mei. Astăzi, de exemplu, am făcut o tartă cu urdă și cu mirodenii și o tartă cu roșii.

„Merg la sală de patru, cinci ori pe săptămână”

- Ce sport practici?

- Alerg, fac interval training, power yoga şi antrenament cu greutăți. Iar iarna patinez și schiez. Îmi place enorm să merg la sală, și tocmai de aceea o frecventez de patru-cinci ori pe săptămână.

- Ai trecut prin două naşteri. Cum ai reuşit să revii la silueta de acum?

- Ambele sarcini au fost foarte ușoare. În timpul sarcinilor, am făcut sport, nu am avut pofte, nu am mâncat dulciuri, pentru că nu am simțit nevoia. Şi am luat 13 kilograme de fiecare dată. Am născut normal, așa am vrut, mi s-a părut cea mai firească metodă. Nici măcar nu am conceput o altă variantă. Am născut ușor și mi-am revenit extrem de repede. Nu am rămas cu niciun pic de burtă după nașteri. La numai două luni după ambele nașteri am revenit la forma inițială.

„Îmi tund vârfurile o dată la două luni, ca să arate fresh”

- Ce nu-ţi lipseşte niciodată din poşetă?

- Portofelul, telefonul, handsfree-ul, un pix, cheile de la casă.

- Din cauza profesiei, te machiezi şi te coafezi des. Ai avut vreodată probleme cu tenul sau cu părul din cauza asta?

- Am reușit să organizez filmările pentru „Vreau să fiu sănătos” în aceeaşi zi cu emisiunea „Deutsch um eins”, pe care o prezint în fiecare luni în direct. Machiajul acela încărcat, special pentru televiziune, care nu-i face bine tenului meu, îl port doar o zi pe săptămână. În restul zilelor, chiar şi când merg la evenimente, aleg un fond de ten uşor, fluid, un blush, rimel şi poate un gloss - toate produse de calitate. Sunt foarte încântată de felul în care arată faţa mea cât mai puţin machiată, chiar dacă mi se văd pistruii, pe care eu îi ador. Plus că arăt mai tânără decât sunt! Nu cred că persoanele publice trebuie să iasă din casă numai machiate. Aranjate, da, dar machiajul, cu cât mai puţin, cu atât mai bine. În schimb, în ceea ce priveşte părul, sunt extrem de exigentă. Pentru că fac sport cel puţin o dată la două zile, transpir şi automat părul nu mai stă cum trebuie. Aşa că îl spăl şi îl coafez des. Îmi tund vârfurile o dată la două luni, ca să arate fresh, iar iarna iau un complex de vitamine special pentru păr, cu rezultate incredibile.

- Îţi faci vreodată măşti sau creme acasă?

- Da, apelez cu încredere şi la tratamente făcute acasă, aşa că peeling-ul cu tărâţe este în ritualul meu săptămânal. Am descoperit că măştile cu argilă şi cele cu citrice îmi hidratează şi îmi luminează tenul.

„Peeling-ul cu tărâţe este în ritualul meu săptămânal”

- Cât de mult timp îţi ia ca să te aranjezi înainte de a ieşi din casă?

- Depinde de zi. Sunt zile în care mă mişc foarte rapid şi ies într-o oră pe uşă. Dar sunt şi zile în care mă ghidez după expresia „grăbește-te încet”.

- Cât de mult frecventezi centrele de înfrumuseţare?

- Merg o dată pe lună la tratamente cosmetice faciale. Le alternez pe cele clasice de curăţare, de hidratare şi masaj cu cele inovatoare, cu laser de ultimă generaţie. Tratamente corporale nu prea fac, doar masajul săptămânal e lege!

- Dacă ar fi să recurgi la operaţii estetice, ce anume ai retuşa la trupul tău?

- Aş face unele mici retuşuri odată cu înaintarea în vârstă, ale unor mici defecte care cred eu că se vor accentua, dar nu e ceva care să-mi dea nopţi nedormite. Operaţiile estetice, dacă sunt făcute de un superspecialist, îţi pot îmbunătăţi semnificativ viaţa. Până la urmă, dacă se impune un lifting şi există posibilitatea materială de a-l face, de ce nu? Important e să ştii când să începi şi când să te opreşti.

„Îmi plac mult fustele creion, pantofii stiletto și culorile terne”

- Cum ţi-ai descrie stilul vestimentar?

- Simplu, confortabil, potrivit conformației mele. Îmi plac mult fustele creion, pantofii stiletto și culorile terne. Dar sunt într-o continuă căutare. Cred că, la 34 de ani, încă mai pot să mă bucur de stiluri diferite, pot să încerc, să greşesc, să risc.

- Ai o linie de accesorii. Cum de ţi-a venit ideea de a crea o colecţie de bijuterii?

- Dorinţa a venit peste noapte, la modul cel mai serios. Am visat că fac asta. Brandul de bijuterii „By Sonja” îmi stimulează latura creativă, și pasiunea pentru fashion şi a pornit din dorinţa de a avea accesorii unice, personalizate şi de calitate, la un preţ accesibil.

„Am născut normal, așa am vrut, mi s-a părut cea mai firească metodă. Am născut ușor și mi-am revenit extrem de repede. La numai două luni după ambele nașteri am revenit la forma inițială“

Preparatul preferat: paste Quattro Fromaggi

„Într-o tigaie topesc o lingură cu unt, peste care torn smântână lichidă. Când s-au încălzit bine, pun pește cu sos brie şi gorgonzola, pe care le amestec până se topesc. Adaug mozzarella rasă şi parmezan ras. Amestec. Asezonez cu sare şi cu piper. Pastele fierte (penne sau tagliatelle) le pun în sos şi amestec bine. Delicios!

„Am participat la strângerea gunoaielor“

- Reciclezi, iei măsuri „prietenoase cu natura” în viaţa de zi cu zi?

- Împreună cu soțul meu i-am convins pe vecinii noștri să arunce separat PET-urile. Săptămânal vine o firmă care le colectează. În plus, am participat, cu copiii mei, la acțiuni de strângere a gunoiului cu ocazia Zilelor Mediului. Aș vrea să fac mai mult de-atât, dar în România e destul de complicat, din lipsa unei infrastructuri adecvate. Sincer, decât să alerg prin Bucureşti până la un centru de colectare de hârtie, prefer să stau cu copiii, cu soţul, să citesc, să văd un film.

- Ce sfaturi le poti oferi cititoarelor care vor să aibă un stil de viaţă sănătos şi să arate cât mai bine? 

- Dacă îţi doreşti să ai un ten frumos, luminos, dinţi albi şi degete frumos mirositoare, renunţă la fumat. Dacă vrei să ai un trup zvelt şi definit, fă sport şi mănâncă însă cu atenţie. Dacă vrei să fii sănătos, fă-ţi analizele de rutină. Despre toate acestea vorbesc şi pe site-ul care-mi poartă numele.