de Roxana Istudor
Piața mondială a modei și a cosmeticelor de top a fost mereu în căutarea tinereții. Acest trend pare nu doar să fi încetinit, ci chiar să-și fi schimbat focalizarea pe categorii de vârstă mai mature, apelând la modelele trecute de prima tinerețe pentru a-și transmite mesajele și implicit pentru a vinde.
Marii producători apelează la Cindy Crawford, Eva Herzigova sau Sissy Spacek
Să înaintezi în vârstă, ca femeie, este tot mai mult la modă. De când Céline a angajat-o pe octogenara scriitoare Joan Didion pentru a-și promova colecția primăvară/vară 2015, această tendință este tot mai accentuată. „A devenit ceva remarcabil să-ți prezinți creațiile și produsele folosind corpul unor femei care cândva ar fi fost considerate trecute. În aceste condiții, supermodelele deceniilor anterioare nu au mai avut atât de multe cereri din 1986”, notează „The Sydney Morning Herald”. Anul trecut, Cindy Crawford, Claudia Schiffer și Naomi Campbell au pozat pentru Balmain; Eva Herzigova, Yasmin Le Bon, Stella Tennant și Nadja Auermann au fost stelele reclamelor Giorgio Armani; Bette Midler a apărut într-o reclamă Marc Jacobs, care anul acesta a folosit imaginea actriței Sissy Spacek. În vârstă de 75 de ani, Grace Coddington pozează pentru Calvin Klein, iar Gillean McLeod, fosta creatoare de modă care a intrat în modelling la 53 de ani, este imaginea costumelor de baie H&M.
Riduri autentice pentru campanii antiîmbătrânire
Una dintre imaginile cel mai de impact pentru această tendință a fost prezența pe coperta de centenar a revistei „Vogue” a britanicei Bo Gilbert, în vârstă de… 100 de ani. Iar companiile care se ocupă de produsele cosmetice știu foarte bine că, de pildă, australienii cu vârsta de peste 60 de ani cumulează 3,5 miliarde de dolari pe săptămână de cheltuială… Ca urmare, L’Oréal Paris le-a reunit pe Andie MacDowell, Helena Christensen, Tatjana Patitz, Karen Alexander și Amber Valletta pe frontispiciul celui mai recent produs antiîmbătrânire, mizând pe faptul că ridurile lor autentice nu fac decât să sublinieze un farmec evident sub sloganul: „Mai bine ca niciodată”. Ce spun aceste modele mature? Helena Christensen, 47 de ani: „Practic box de mult timp. Antrenamentele îmi aduc la viață și cel mai mic mușchi din corp”; Amber Valletta, 42 de ani: „Iubesc noile tehnologii. Cred că laserul este viitorul tratamentelor antiîmbătrânire neinvazive”.
„Bărbații au fost mereu văzuți ca fiind tot mai frumoși pe măsură ce îmbătrânesc, până s-a ajuns la punctul în care femeile au început să și creadă asta. Nu este adevărat. Toți îmbătrânim în același ritm“ (Andie MacDowell)
Eliberarea de obsesia tinereţii
Renumitul fotograf german Peter Lindbergh, care a creat celebre campanii pentru Calvin Klein, a pozat cinci femei desculțe pe plajă, cu misiunea declarată de a aduce realism într-o industrie asociată deseori cu opusul realismului: „Ar trebui să fie responsabilitatea fotografilor de azi să elibereze fe- meile - și în final pe noi toți - de teroarea obsesiei tinereții și a frumuseții”.