de Roxana Istudor

De la populația de credință sikh până la amish sau israelieni, părul este considerat a avea o semnificație spirituală aparte. Felul în care a fost purtat în timp și spațiu vorbește despre credința oamenilor că părul face parte din felul în care am fost creați de Divinitate, astfel încât reprezentanții religiilor au folosit felul în care îl poartă pentru a-și manifesta respectul pentru creația divină.

„Jata” și ciclul renașterii

Cei care poartă părul în felul denumit „Jata” sunt hindușii, care cred că astfel se sustrag ciclului renașterii. Acest fel de a-și ține părul reprezintă o înțelegere a lor cu Shiva, zeul regenerării, și este parte a unui întreg ansamblu, ce include angajamentul pentru o viață ascetică, renunțarea la bunurile lumești și la celibat. Coafura este purtată în unele cazuri și ridicată, sub formă de turban, iar meținerea igienei „Jata” poate fi o provocare: șuvițele trebuie spălate frecvent, pentru a se evita apariția păduchilor. După unii teoreticieni, acest fel de a purta părul datează de peste 2.500 de ani.

„Casa lui David” și spectacolul stadioanelor

Cult fondat în Michigan în 1903, „Casa lui David” era condusă de Benjamin Franklin Purnell, care se considera (și autointitula…) mesagerul lui Dumnezeu şi avea misiunea de a reuni 12 triburi în pregătirea revenirii lui Mesia pe Pământ. Membrii sectei se abțineau de la carne, viață intimă, vicii, tăierea părului și… de la bunurile lumești, pe care le donau Casei. Cu pletele lor impresionante, membrii cultului au făcut senzație la începutul veacului trecut, mai ales când, în așteptarea Apocalipsei, șeful Casei a înființat o echipă de baseball. Multă lume venea la meciuri pentru a vedea spectacolul părului membrilor…

„Tonsura” Romană, în „litigiu”

Călugării catolici medievali se distingeau nu doar prin veșmintele monahale și credința afișată vizibil, ci și prin tonsura specifică. Interesant este faptul că termenul provine din latinescul „tondere”, care înseamnă „a împărți”, a „împărtăși”. În Biserica Catolică din Evul Mediu, tonsura era obligatorie în momentul în care călugărul intra într-un ordin sfânt și depunea jurământul. De-a lungul istoriei a existat și o dispută în jurul acestui fel de a tunde părul. Creștinii timpurii din Irlanda obișnuiau să-și radă părul din partea din față a capului, de la o ureche până la cealaltă, și afirmau că aceasta era tunsoarea credinței. În final a intervenit chiar Biserica Catolică, interzicând acest fel de a purta părul.

„Pe’ot”, marcă a credincioșilor evrei

Credincioșii israelieni consideră că tot poporul evreu ar trebui să poarte „Pe’ot” ca semn al credinței. Practica derivă din același pasaj din Biblie pe care îl foloseau ca argument și adepții din amintita „Casă a lui David”, și care spune că părul nu trebuie tăiat; alții argumentează cu faptul că din moment ce oamenii care se închinau pe vremuri la idoli erau numiți „rașii”, credincioșii adevărați trebuie să se deosebească de aceia. Per ansamblu, „Pe’ot” este un fel de a purta părul care se dovedește suficient de versatil încât să permită răsucirea în cârlionți, poziționarea după urechi etc.

„Navajo” - părul reprezintă memoria

Una dintre credințele cel mai puternice ale americanilor indigeni constă în faptul că părul este sacru. Pentru indienii Navajo, părul reprezintă memoria, angajamentul și responsabilitatea spirituală. La mijlocul secolului trecut, indienii acestui trib au fost recrutați în armata SUA ca descifratori de coduri și urmăritori. Atunci când piereau pe câmpul de luptă, se considera că vina o poartă pierderea părului și, odată cu el, a capacităților lor extraordinare de a găsi urme. Părerile specialiștilor sunt împărțite în această privință: unii consideră că nu există o legătură între firele de păr și capacitățile senzoriale ale omului, alții cred că părul este conectat la receptori ai pielii care evaluează temperatura, înregistrează mișcările vântului sau „trag alarma” când apar insecte. Indienii Navajo îi credeau pe cei din urmă…

„Părul joacă un rol major în felul în care oamenii se prezintă pe ei înșiși. Este legat de identitatea naturală și culturală, de problemele personale și de grup social, de aspirațiile private și publice, de estetică și ritualuri de trecere“ (Susan Niditch, autoare a cărții „My Brother Esau is a Hairy Man: Hair and Identity in Ancient Israel”)

„Dreadlocks“ şi identitatea africană

Faimosul Bob Marley cucerea lumea nu doar prin piesele sale reggae nemuritoare, ci și prin celebrul fel de a purta părul, numit „dreadlocks” (adaptat „dreaduri” în limba română). Puțini știu însă că acest fel de a purta părul este o credință ancestrală și era un fel al starului de a-și afirma identitatea africană. Mai exact, „dreadlocks” simbolizează lupta împotriva influențelor Occidentului, „a imperialiștilor europeni albi” și trebuie neapărat să imite coama unui leu. În timp, „dreadurile” au devenit un mesaj al identității rasiale. Demn de menționat este faptul că un tribunal din SUA a declarat ca fiind legal refuzul unui patron de a angaja o persoană care poartă „dreadlocks”…