Main menu

header

618 4 1de Gabriela Militaru

Pielea capului nu este cu nimic mai prejos decât pielea feței. Scalpul are nevoie la fel de mult de curățare, exfoliere şi hidratare ca și tenul. Iar dacă despre curățare și hidratare se știu destul de multe, exfolierea scalpului este o noțiune destul de recentă.

Vopseaua deteriorează podoaba capilară

Cum facem să îndepărtăm celulele moarte de pe scalp? Pentru că, da, ele există și este nevoie de un exfoliant care să acționeze la nivelul pielii capului. De obicei, scruburile speciale pentru scalp sunt costisitoare și dificil de utilizat. De aceea, cele mai multe femei renunță să-l folosească, ceea ce face să le pună în pericol sănătatea pielii capului și a părului. Medicul dermatolog Francesca Fusco atrage atenția că descuamarea scalpului este deja o etapă avansată a degradării acestuia și un semn că firul de păr se află în pericol de a se desprinde din rădăcină. În consecință, femeile ar trebui să trateze cu maximă atenție pielea capului atât de expusă la deteriorare, mai ales în cazul persoanelor care folosesc vopsea, placa de întins părul sau alte produse pentru coafat.

Scrub pentru pielea capului

Din fericire, Francesca Fusco a găsit o soluție simplă și necostisitoare pentru exfolierea regulamentară a pielii capului. „Adăugați o linguriță cu zahăr la cantitatea de șampon pe care o folosiți pentru o spălare. Masați ușor pielea capului când vă spălați părul. Zahărul se va topi și, la final, părul va fi ușor de clătit, astfel încât să nu mai rămână niciun reziduu în păr”, explică specialista. Prin această metodă, nu doar că îndepărtați celulele moarte, dar permiteți șamponului și balsamului să acționeze mai bine asupra firului de păr. Prin urmare, veți obține o curățare în profunzime și o hidratare accentuată în același timp. Rezultatul va fi un scalp curat și un păr mai sănătos. Francesca Fusco atenționează totuși că, așa cum exfolierea feței nu este recomandată zilnic, și scrubul scalpului nu trebuie folosit în exces, pentru că ar putea afecta în mod negativ uleiurile naturale ale părului. Prin urmare, o exfoliere a pielii capului este recomandată o dată la trei-cinci spălări.