Main menu

header

632 4 2de Cătălina Tăgârță

V-ați întors aproape spre ziuă de la o petrecere la care ați dansat toată noaptea și ați adormit fără să vă demachiați? Aveți grijă să nu faceți un obicei din asta. Potrivit specialiștilor, produsele de înfrumusețare trebuie să stea pe ten o perioadă limitată. După aceea, pielea începe să sufere, iar efectele nu le veți vedea imediat, dar timpul vi le va arăta atunci când nu vă așteptați.

Blocarea porilor agravează rozaceea

Teoretic, produsele de machiaj sunt foarte sigure, mai ales dacă optați pentru dermatocosmetice sau dacă le achiziționați din surse de încredere. Practic, însă, ele sunt alcătuite din componente chimice, care atunci când petrec prea mult timp pe piele pot favoriza apariția dermatitei, a iritațiilor sau a reacțiilor alergice. Potrivit dermatologilor, somnul este esențial pentru restructurarea celulară la nivelul întregului organism, iar acest proces nu poate avea loc în prezența impurităților care nu au fost eliminate prin demachiere sau care au fost îndepărtate doar parțial. Acestea intră în conflict cu repararea epidermei și, în timp, vă puteți pricopsi cu acnee, spre exemplu. Cum e posibil? Ei bine, în timpul somnului, uleiurile pe care le secretă organismul absorb ceea ce se regăsește la suprafața pielii. Când adormiți machiate, secreția de sebum, celulele moarte, resturile de fard pot bloca porii peste noapte, permițând astfel bacteriilor să faciliteze apariția acneei, să agraveze rozaceea și să afecteze aspectul și consistența pielii.

Pot apărea puncte albe de grăsime

Așadar, în mod firesc, pe parcursul nopții, tenul își derulează procesele de regenerare, care asigură și nivelul de hidratare optim pentru ca pielea să fie strălucitoare. Încărcarea cu resturi de machiaj și cu impuritățile acumulate pe parcursul zilei usucă pielea și distruge echilibrul natural al epidermei. Suplimentar față de acnee și uscarea tenului vă pot apărea puncte albe de grăsime, pe care nu le veți elimina cu ușurință. Să nu credeți că, dacă nu obișnuiți să vă machiați, ați scăpat de acest ritual! Pielea acumulează și elemente de poluare ce se așază pe parcursul zilei pe porii feței. În plus, suspensiile de pe suprafața tenului împiedică și regenerarea celulară care previne apariția ridurilor. Mai precis, dacă dormiți cu machiajul de peste zi, accelerați, practic, ridarea tenului, care este un proces ireversibil.

Pont. Problemele tenului pot fi mult mai ușor prevenite decât tratate. În plus, țineți cont de faptul că, odată apărută o problemă, rezolvarea ei implică bani, timp și multă energie.

Apa termală, un ajutor la îndemână

Pe lângă riscurile la care veți fi supuse pe termen lung, nedemachierea de seară are efecte și a doua zi dimineață. Ați observat, probabil, că, dacă adormiți rimelată, spre exemplu, și vă demachiați abia a doua zi dimineață, veți avea fața mai umflată și veți prezenta cearcăne. Așadar, pentru situațiile de urgență e bine să lăsați pe noptieră un pachet cu șervețele demachiante la care să puteți apela la orice oră. Sau puteți folosi cu încredere apa termală, care este de mare ajutor pentru reechilibrarea consistenței naturale a pielii.