Main menu

header

650 4 1de Valeria Roman

Preocupate mereu de aspectul fizic, doamnele și domnișoarele au început din ce în ce mai mult să experimenteze extensiile de gene pentru a avea un look de păpușă Barbie. Procedura duce însă, în timp, la gene firave și fire rare, așadar se impune o perioadă de pauză pentru regenerare. De curând, în saloanele cosmetice se recurge la o nouă metodă, alternativă aplicării de gene false. Aceasta poate fi și soluția salvatoare după ce ați purtat extensii mult timp. Este vorba despre laminarea genelor. Deși sună ciudat și pare să aibă legătură cu papetăria sau cu alte produse de birou, în fapt nu este nici pe departe așa. Procedeul ajută genele să fie mai curbate şi mai dese în doar cinci etape, care durează 90 de minute și are efect timp de o lună. Roxana Schwartz, make-up artist la Clinica Schwartz Medical, este cea care ne-a explicat cum decurge laminarea genelor, dar și cât costă un astfel de răsfăț pentru doamnele care vor o privire seducătoare fără niciun risc.

„Rezultat spectaculos în câteva etape”

- Ce înseamnă laminarea genelor?

- Laminarea genelor este un procedeu cosmetic neinvaziv și semipermanent, care se realizează cu scopul obținerii unor gene curbate, lungi și dese. Pentru a ajunge la acel efect spectaculos este nevoie de mai multe etape.

- Care sunt pașii care trebuie urmați pentru a ajunge la un rezultat spectaculos?

650 4 2- Începem prin a pregăti genele naturale, care se degresează. Apoi se sigilează genele de jos cu benzi speciale. Cu ajutorul unor bigudiuri speciale, de dimensiuni diferite, în funcţie de lungimea genelor naturale se ia fiecare porţiune şi se lipeşte cu un adeziv. După această primă etapă se aplică soluţia care definește curbura genelor. Aceasta se pune doar pe lungime și se lasă să acționeze 15 minune. Continuăm cu pasul al doilea. În această etapă folosim un produs destinat pentru a închide cuticula, ce se aplică în acelaşi mod și are același timp de acționare. Urmează apli- carea pigmentului negru pe toată lungimea genelor, procedură care se poate repeta în funcţie de cât de mult pot să absoarbă genele fiecărei persoane. Ulterior se aplică uleiul pentru hrănire şi hidratare și se lasă să lucreze 15 minute. Opţional se folosește botoxul (cheratina), care are proprietatea de a îngroşa firul de păr şi de a-l repara. Substanţa ajută genele să capete volum cu până la 30%.

„Procedura se face o dată pe lună, timp de trei luni”

650 4 3- Când este nevoie să recurgem la această metodă?

- Laminarea genelor se recomandă femeilor cu gene inegale și foarte rare. Metoda este potrivită pentru doamnele care vor să aibă gene naturale mai bogate, mai curbate și mai lungi, procedura fiind necesară persoanelor care au avut extensii de gene timp îndelungat și se află în pauză. Plantația se rărește dramatic în urma extensiilor de gene fir cu fir. Laminarea este ideală după înlăturarea genelor false.

- Cât de des ar trebui doamnele să vină la salon pentru a-și întreține astfel genele?

- Procedura se face o dată pe lună, timp de trei luni, pentru a ajunge la cele mai bune rezultate, iar ulterior necesită întreţinere o dată la șase luni. Metoda este nonalergenică, nedureroasă și nu traumatizeză genele naturale în niciun fel. Produsele folosite sunt naturale. Genele vor părea mai groase și vor deveni mai sănătoase fără a mai fi nevoie să apelați la cleștele de întors gene, la rimel sau la extensii.

„Laminarea este un procedeu cosmetic neinvaziv și semipermanent, care se realizează cu scopul obținerii unor gene  curbate, lungi și dese“

„24 de ore după tratament nu se udă şi nu se demachiază“

- Ce trebuie să știe doamnele după tratament?

- După procedură nu este recomandat timp de 24 de ore dușul fierbinte sau udarea genelor. Folosirea rimelului este indicată tot la o zi distanță de la tratament. După această perioadă, genele se vor demachia în mod normal, de preferat cu produse special destinate ochilor sensibili, cum este apa micelară.

- Care este rezultatul final după laminare și cât costă procedura?

- În urma tratamentului, doamnele vor constata un efect multiplu, de trei în unu, al aspectului genelor. Vorbim despre volum, despre alungire şi despre curbare doar cu produse care conţin 100% ingrediente naturale, fără ca genele să aibă de suferit. Prețul laminării genelor variază între 200 și 300 de lei, în funcție de salon.