Main menu

header

de Ana Trifan

A câştigat un Oscar anul acesta, dar formele siluetei sale ne-au câştigat încă de la primele apariţii pe micul şi pe marele ecran. Silueta lui Kate Winslet stârneşte admiraţia multora, dar nici pe departe pentru că ar înfăţişa celebrele măsuri 90-60-90. Nu, Kate a fost întotdeauna departe de „măsura ZERO”, pe care vedete ca Victoria Beckham sau Angelina Jolie au afişat-o chiar şi la puţin timp după ce născuseră. Dacă e să rememorăm apariţiile frumoasei englezoaice, întotdeuna cu obrajii plini şi sănătoşi, genunchi din care nu împung oasele şi decolteuri pline, fără ajutor siliconat, putem spune că Winslet a reînviat voluptatea de mult părăsită de siluetele gen scândură, pe care le promovează Hollywoodul în ultimii ani.

Un model pentru tinere

De altfel, Kate Winslet este un duşman oficial al curelor de slăbire şi al operaţiilor estetice. Actriţa spune că este conştientă că reprezintă un model pentru femei, în mod special pentru tinere, şi că nu vrea să aibă o siluetă inuman de slabă, astfel încât să le împingă pe adolescentele care o admiră la diete şi măsuri drastice, ce le pot distruge sănătatea. „Voi continua să susţin opinia mea împotriva acestei mode  ca femeile să fie slabe şi costelive. E o nebunie! (…) Sunt conştientă că sunt un model pentru tinere. E un rol pe care îl iau foarte tare în serios”, a spus Winslet.

„Ştiu că am o siluetă feminină”

În 2005, actriţa a fost nominalizată de cititorii celebrei reviste „People” în topul celor mai frumoşi oameni de pe planetă. „Ştiu că am o siluetă cu adevărat feminină. E plăcut să ştiu că refuzul meu de a mă înfometa, de a mă conforma este înţeles şi apreciat de oameni. Nu mă înfometez!”, a declarat actriţa cu ocazia nominalizării. Chiar şi aşa, Kate a mărturisit de nenumărate ori în presă că s-a luptat cu greutatea ei de când era mică: „Am fost grasă. Nu cunoşteam nicio actriţă celebră grasă. Nu mă vedeam deloc în lumea actorilor şi sunt foarte sinceră când spun asta. Ştiţi cum e… Ai fost odată un copil gras, rămâi pe viaţă un copil gras. Pentru că mereu crezi că arăţi un pic greşit sau un pic diferit faţă de alţii. Şi, într-un fel, încă mai am sentimentul acesta.”

A slăbit 20 de kilograme după naştere!

Însărcinată cu cel de-al doilea copil, Kate s-a îngrăşat cu aproape 20 kg, de care a scăpat ulterior. Nu a apelat însă nici la regimuri de înfometare, nici la bisturiu, nici la exerciţii fizice istovitoare. Actriţa a ales o dietă medicală, care îţi spune, după caracteristicile feţei, ce probleme şi lipsuri are corpul tău, ce nu funcţionează bine, inclusiv atunci când vine vorba despre scăpat de kilogramele în plus.

Dieta după fizionomie

Dieta prescrisă în funcţie de fizionomia fiecăruia este inspirată din medicina tradiţională chineză şi din ayurveda indiană. Analiza trăsăturilor faciale poate arăta anumite probleme ale organismului. Pielea, ochii şi părul sunt o hartă în miniatură a interiorului corpului şi sunt legate de organele şi de sistemul nostru intern, inclusiv colonul şi rinichii. Tehnica este folosită pentru a detecta intoleranţa la unele alimente, lipsa anumitor vitamine şi problemele digestive. Susţinătorii acestui regim mai spun că prin analiza feţei se poate identifica tipul de mâncare pe care o persoană trebuie să-l evite, pentru a preveni blocaje şi pentru a determina corpul să funcţioneze eficient şi să ajungă la greutatea ideală.
Conform analizei faciale, pungile de sub ochi arată că pacientul are probleme cu colonul. Culoarea pielii şi a ochilor este de asemenea o parte determinantă în a afla ce se petrece în interiorul corpului. Diferite nuanţe albăstrii ale pielii arată lipsa unor minerale, inclusiv calciu şi magneziu. Liniile orizontale de pe frunte pot sugera probleme la ficat, în timp ce liniile verticale din jurul gurii înseamnă că sistemul imunitar trebuie ajutat. Porii deschişi indică prezenţa unei cantităţi prea mare de acid în corp. Obraji roşii sau prea pufoşi? Conform analizei faciale reprezintă un semn că o persoană are intoleranţă la lactate.

Faţa, o hartă a organismului

Toate dietele bazate pe „citirea” feţei conţin alimente ce trebuie mâncate sau, dimpotrivă, evitate.
Tipul 1 de dietă este cel legat de glanda tiroidă. Semnele că aveţi probleme cu tiroida sunt date de nasul strălucitor, părul care arată ca o mătură, mâinile şi picioarele reci, pielea uscată. În această dietă trebuie evitate produsele pe bază de făină albă, mango şi vin roşu. Pacientul este sfătuit să consume castraveţi, ovăz, mere sau cartofi.
Tipul 2 de dietă este axat pe problemele de ficat, care se pot „citi” într-o limbă prea încărcată, pielea galbenă şi nasul roşu. În acest tip de dietă se evită consumul de portocale, curry, banane, alcool şi cafea. În total există şase feluri de regim alimentar pornind de la tehnica facială. Iar unul dintre ele este dedicat exclusiv domnilor.
Acestor diete le sunt adăugate suplimente cum ar fi calciul, vitamina B, ulei de trandafir, ce ajută la detoxifierea corpului. În urma acestei diete, Kate Winslet a mărturisit: „Kilogramele în plus pur şi simplu au început să dispară. Pielea mea arată mult mai bine. Nu mă mai simt niciodată obosită!”. Kate nu a declarat niciodată nimic despre alimentele care a fost sfătuită să le consume sau despre cele pe care a fost nevoită să le evite.