Main menu

header

659 4 1de Roxana Istudor

Una dintre cele mai surprinzătoare invenții ale ultimei perioade este tatuajul realizat dintr-o cerneală specială, din bacterii vii, programate să se lumineze ca răspuns la anumiți stimuli.

Microorganisme care se luminează

Specialiștii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts au realizat o tehnică de imprimare 3D care, cu ajutorul unui tip special de cerneală, realizată din celule vii, dă la iveală un tatuaj revoluționar, surprinzător, „viu”. Este ca un plasture fin, transparent, „căptușit” cu bacterii vii așezate în forma stilizată a unui arbore. Fiecare ramură este aliniată unui set de celule sensibile la anumiți compuși chimici sau moleculari. În clipa în care plasturele este aplicat pe o porțiune de piele expusă la respectivii compuși, regiunile din desen care le corespund acestora reacționează, luminându-se, notează sciencedaily.com.

Materiale active care răspund la stimuli

Cercetătorii americani afirmă că această tehnică ar putea avea și alte utilizări, cum ar fi fabricarea materialelor „active” pentru senzori sau dispozitive interactive. Astfel de materiale ar putea fi direcționate spre a „sesiza” chimicalele și substanțele poluante din mediul ambiant, precum și schimbări ale pH-ului pielii sau temperaturii. Echipa de specialiști a descoperit un tip de bacterie al cărei înveliș este suficient de rezistent încât să facă față substanțelor chimice colorante, gelului necesar operațiunii și procesului fizic de printare, precum și substanța necesară care să mențină bacteriile în viață. De altfel, ideea de a realiza astfel de materiale nu este una nouă. În anii din urmă, mulți experți au creat o serie de variațiuni pe această temă, bazate pe cerneluri speciale, care să răspundă la stimuli cum sunt căldura şi lumina.

„În viitor, această tehnică ar putea fi utilizată pentru a fi create computere «vii», structuri cu multiple tipuri de celule care să comunice unele cu celelalte, transmițând semnale înainte și înapoi” (Hyunwoo Yuk, Institutul de Tehnologie din Massachusetts)