Main menu

header

de Maria Petrache

Chiar dacă pentru multe dintre dumneavoastră pare imposibil să slăbiţi mâncând cartofi, noi vă recomandăm cu căldură o dietă inedită, ce vă va ajuta să scăpaţi rapid de câteva kilograme în plus.

Cartofii noi conţin, pe lângă vitamina C şi alte câteva vitamine din complexul B, nouă substanţe esenţiale, proteine şi potasiu. Vitamina B6 este foarte importantă în lupta cu kilogramele, deoarece ajută la metabolizarea proteinelor. În acelaşi timp vă aduce buna dispoziţie şi vă ajută să aveţi un somn uşor. Dar cel mai important atu al cartofilor noi rămâne potasiul. Acest element chimic determină eliminarea apei din organism şi detensionează muşchii. De aceea, alături de cartofi trebuie să beţi cât mai multe lichide, cel puţin doi litri de apă plată, pentru ca rinichii să fie bine spălaţi. După cele două zile de dietă vă veţi simţi mai uşoare şi cântarul vă va demonstra că am avut dreptate.

Pierdeţi un kilogram şi jumătate în 48 de ore!
Cartofii au un conţinut ridicat de amoniu, care alungă repede foamea. De asemenea, jumătate de kilogram de cartofi conţine doar 400 kcal. Cartofii trebuie combinaţi cu alte alimente cu grăsimi puţine, pentru ca organismul să nu îşi piardă vitalitatea.
Respectând dieta de mai jos, corpul dumneavoastră va primi zilnic doar 1.100 kcal. Dacă vreţi puteţi bea apa în care aţi fiert cartofii amestecată cu zeama de la o portocală. Nutriţioniştii spun că, dacă este combinată în acest mod, vitamina C din portocală va fi mai eficientă. Cu această dietă veţi slăbi un kilogram şi jumătate în numai 48 de ore! Aşadar, îndrăzniţi!

Dietă de primăvară
Prima zi

Micul dejun: o felie de pâine neagră cu 50 g de caşcaval, jumătate de castravete şi o felie de şuncă fiartă;
Prânz: 300 g de cartofi noi, sare, o legătură de pătrunjel, o lingură cu unt, o lingură cu făină, 250 g de lapte degresat şi piper. Iată şi modul în care trebuie pregătită această masă a zilei. Cartofii se spală bine şi se fierb în coajă 25 de minute. Pătrunjelul se spală şi se taie mărunt. Untul se pune pe foc într-o tigaie şi se adaugă făina. Se lasă până capătă o culoare gălbuie, apoi se adaugă laptele degresat. Se sărează, se piperează şi se mai lasă zece minute pe foc. La final se pune pătrunjelul tăiat mărunt. Cartofii se scurg şi se taie felii, iar peste aceştia se toarnă sosul;
Cină: 125 g de cartofi noi, sare, o lingură cu ulei de măsline, 25 g de şuncă, jumătate de ceapă roşie mică, vegeta, 15 ml de oţet, piper, nucşoară, 10 ml de ulei de floarea-soarelui, o salată verde. Spălaţi şi fierbeţi cartofii 20 de minute în apă sărată. Scurgeţi-i, curăţaţi-i şi tăiaţi-i felii. Încingeţi uleiul şi puneţi şunca şi ceapa tăiate mărunt. După ce le căliţi puţin adăugaţi 75 ml de apă, jumătate de lingură cu vegeta, oţet şi condimentaţi. Curăţaţi ridichile şi tăiaţi-le felii, după care amestecaţi cu sosul, uleiul de floarea-soarelui şi cartofii.

Ziua a doua
Micul dejun: se curăţă două mere şi se taie mărunt. Se amestecă cu 150 g de iaurt degresat, o lingură cu stafide şi o banană mică, tăiată felii;
Prânz: 300 g de cartofi noi, un ardei gras, o jumătate de ceapă, o lingură cu ulei, trei linguri cu bulion, o lingură cu vegeta, 100 g de varză acră, usturoi, o lămâie, sare şi piper. Ardeiul gras se curăţă şi se taie mărunt. Cartofii se spală, se taie în patru şi se fierb. Ceapa se taie mărunt şi se căleşte în ulei, după care se adaugă bulionul, 250 ml apă, vegeta, cartofii, ardeiul gras şi varza. Se lasă la foc 20 de minute şi se condimentează cu usturoi, sare, piper şi zeama de la lămâie;
Cină: 300 g de cartofi noi, sare, rozmarin, o lingură cu ulei de măsline, doi căţei de usturoi, o lingură cu unt, piper, zeama de la o lămâie, o legătură de pătrunjel. Curăţaţi şi spălaţi cartofii, apoi fierbeţi-i 25 de minute în apă sărată împreună cu rozmarinul. Încingeţi bine uleiul, prăjiţi apoi usturoiul şi adăugaţi cartofii şi untul. Lăsaţi totul să se rumenească puţin, după care condimentaţi cu sare, piper, pătrunjel şi zeama de lămâie.