de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu
Berlange Presilus este unul dintre cele mai apreciate modele din lumea modei. După ce ani la rând a fost ostracizată pentru aspectul varicos al unuia dintre picioare, tânăra a reușit să transforme un handicap într-un triumf profesional.
Ținta batjocurii, victima bolii
Berlange Presilus este originară din Haiti și suferă de când era copil de o afecțiune rară, sindromul Klippel-Trenaunay, având pe piciorul drept vene varicoase proeminente. Copil fiind, Berlange a fost ținta batjocurii altor copii de vârsta sa și a suferit cumplit în anii de școală. „Purtam mereu dresuri lungi și jeanși, chiar și vara. Dacă piciorul era expus începeau comentariile de genul «ia uite cum arată piciorul ei, parcă ar sta să cadă»”, își amintește modelul. Pentru a evita comentariile crude și privirile stânjenitoare, fetița își acoperea handicapul, iar deseori mergea la școală însoțită de frații săi, notează „Daily Mail”. Berlange nu a avut un diagnostic clar până la vârsta de 22 de ani, petrecându-și copilăria, adolescența și prima tinerețe cu dureri generate de faptul că degetele de la picioare i s-au încovoiat, iar venele îngroșate continuau să crească odată cu ea, obligând tot organismul să se adapteze acestei modificări de structură. Ani buni, mai mult s-a târât decât a mers, întrucât problemele de circulație generate de afecțiunea foarte rară deveneau tot mai serioase.
„Visam să devin model, dar nu credeam că se va întâmpla”
Mult timp, tânăra, marcată de ceea ce este socotit frumos în reclame și în spațiul public, și-a considerat piciorul nu doar un handicap, ci ceva foarte respingător. „Cei care comentau mă făceau să mă simt ca un outsider, nu mă puteam integra nicăieri, iar în interior mă întrebam de ce eu trebuia să sufăr așa ceva. Visam să devin model, să port rujuri strălucitoare și părul aranjat, dar nu credeam că se va întâmpla vreodată când îmi priveam piciorul. Credeam că este foarte urât, cel mai respingător lucru pe care îl văzusem vreodată”, mărturisește Berlange. Așa se face că a intrat totuși în lumea modei grație unor calități fizice remarcabile, dar a rămas undeva în fundal, evitând orice angajamente care puteau s-o oblige să-și arate piciorul. Până într-o zi.
„Întreaga viață mi s-a schimbat”
În 2016, Berlange Presilus a fost trimisă în Singapore pentru o ședință foto cu costume de baie. „Am fost nevoită să le spun celor de la agenție despre suferința mea. S-a lăsat tăcere în încăpere. Am fost întrebată de ce nu le-am spus dinainte și am răspuns că nu fusesem pregătită pentru respingere. După acest moment, contractele au început să se rărească. Am întrebat dacă era din cauza bolii, și mi s-a răspuns că, din păcate, da”, detaliază Berlange. Întâmplător, acest moment a fost și declicul care i-a schimbat viața și cariera. „Am decis să merg în Singapore și să nu mai privesc înapoi”, punctează modelul. Imediat după acest prim succes și-a înlocuit complet garderoba, din care a scos pantalonii și dresurile. „Parcă întreaga viață mi s-a schimbat. Mă simt minunat”, afirmă modelul, care transmite un mesaj de încurajare pentru toți cei care sunt diferiți: să-și urmeze visurile. Ea însăși pozează astăzi pentru Toys R Us, Samsung sau Johnnie Walker.
„Industria frumuseții vrea să ne facă să credem că există perfecțiune și că, dacă o fată nu arată precum cele din reviste, nu este frumoasă. Adevărul este că avem corpuri diferite“ (Berlange Presilus)