Main menu

header

679 5 1de Luana Mare şi Raluca Ogaru

Cu efect puternic hidratant, dar şi analgezic, antiinflamator şi anticelulitic, mierea poate fi un remediu nu numai intern, dar şi extern, aplicată pe piele şi masată cu palmele până când substanţele conţinute sunt absorbite în profunzime de dermă. Despre masajul cu miere, cunoscut încă din timpuri străvechi în culturile asiatice, ne-a vorbi Izabela Lorent, de la Centrul de Remodelare şi Înfrumuseţare Hipocrat, terapeut specializat în tratamente cu miere.

„Ajută persoanele care au probleme la nervul sciatic sau au suportat o operaţie de hernie de disc”

679 5 2- Care sunt avantajele unui masaj cu miere?

- Prin conţinutul său bogat în vitamine, substanţe minerale, antibacteriene, enzime, mierea are o acţiune benefică asupra pielii şi a întregului organism uman şi putem vorbi despre multe efecte: detoxifiere, combaterea celulitei, îmbunătăţirea circulaţiei sangvine, eliminarea toxinelor din piele şi înlocuirea acestora cu substanţe active din miere, stimularea drenajului limfatic, întărirea sistemului imunitar, îmbunătăţirea tonusului muscular. Masajul cu miere este puternic detoxifiant pentru persoanele care suferă de piele deshidratată, care au cicatrice rămase de pe urma operaţiilor, intervenţiilor, zgârieturilor şi loviturilor. Se foloseşte ca adjuvant, ca tratament în detoxifiere, precum și ca procedură pentru hidratarea pielii. Are şi un efect puternic anticelulitic. Recomandat pentru femeile care suferă de celulită, ca şi de adipozitate în formă minimă, medie. Pentru femeile gravide se recomandă masajul tălpilor picioarelor, având în vedere că mierea este un bun activator al circulaţiei, dar după luna a treia sau a patra, când fătul este format şi începe să mişte. De asemenea, este recomandată pentru ten, pentru cearcăne, pentru atenuarea acestora, dar şi a ridurilor, prin îmbunătăţirea hidratării pielii şi detoxificarea ei. Se poate acţiona numai pe anumite părţi ale corpului, cum ar fi: abdomen, şolduri, picioare, partea de sus, fesieri, cât şi la spate, la nervul sciatic şi la muşchii omoplatului.

- Ajută în durerile de nerv sciatic?

- Da, ajută. Mierea este un bun vasodilatator, circulator, antiinflamator. Neutralizează şi inflamaţiile, şi durerile în corp în proporţie de 25%-30%. Cine are probleme la nervul sciatic sau a suportat o operaţie de hernie de disc, cine suferă de decalcifiere a oaselor poate face acest masaj cu mult succes. Având în vedere concentraţia mare de polen, se neutralizează toxinele formate în urma statului la birou în poziţii incomode.

„Se adaugă ulei de măsline sau cremă hidratantă”

679 5 3- Cum se face masajul cu miere?

- Se poate face şi acasă, pe anumite zone ale corpului, dar eu recomand ca persoanele doritoare să apeleze la specialist, să meargă la cabinete, unde se practică la modul profesionist. Terapeutul va şti exact ce cantitate de miere este necesară pentru a fi aplicată, cum să facă mişcările, cât timp să insiste pe anumite zone. Mierea se amestecă fie cu ulei de măsline, fie cu o cremă hidratantă sau cu uleiuri esenţiale. La masajul anticelulitic se amestecă mierea cu ulei de măsline. Acesta din urmă este un foarte bun hidratant şi mai neutralizează din concentraţia de polen a mierii. Pentru cei care fac foarte mult sport este un bun întăritor şi tonifiant muscular. Se mai utilizează mierea la împachetări pentru cei care au probleme de eliminare a apei sau pentru combaterea celulitei. Împachetările la cald se fac iarna sau pe perioadele răcoroase, pentru că pielea se usucă mult mai rău. Vara sunt preferate împachetări la rece.

- Căror persoane le este recomandat masajul cu miere?

- Este recomandat oricăror persoane care au problemele enumerate anterior şi care se află între vârsta 20 de ani şi 45-55 de ani în cazul femeilor.

„Nu faceţi acasă la tălpi!”

679 5 4- De ce sunt interzise celorlalţi?

- Există un potenţial alergen, din cauza polenului conţinut, iar femeile aflate la menopauză pot avea reacţii ce ţin de sistemul cardiovascular, de tensiune.

- Şi totuşi, ce le recomandaţi celor care vor să-l facă acasă?

- Acasă este recomandabil să se aplice înainte de fiecare baie o mască simplă cu miere. Se poate întinde cu jumătate de oră, 20 de minute înainte de fiecare duş, iar pielea devine mai fină, mai catifelată şi mai fermă. Evident, cu mici mişcări care să intensifice circulaţia. Acasă se poate folosi sub formă de mască pentru păr, pentru ten, pentru cei care suferă de înţepături de la frig ale mâinilor şi ale picioarelor. De asemenea, este de preferat evitarea zonei limfatice şi a tălpilor. În tălpi avem mulţi centri nervoşi. Dacă facem o asemenea procedură acasă şi începem să masăm haotic în tălpi, anumite puncte se pot activa mai mult decât trebuie, mierea pătrunde în organism şi se declanşează un proces detoxifiant puternic, cu multe efecte secundare specifice. De aceea, este de preferat ca acasă să se aplice pe tălpi doar o mască din miere, fără a efectua şi masaj.

„Ședințe de două ori pe săptămână”

- Cât durează o şedinţă?

- În funcţie de suportabilitatea fiecărui pacient sau client, poate să dureze de la o jumătate de oră până la 60 de minute. Pentru a avea rezultate cât mai bune şi o eficienţă sporită, e indicat să se facă o dată sau de două ori pe săptămână. Recomandabil este de două ori pe săptămână, timp de o lună, zece şedinţe, dar se poate individualiza. Se face o pauză de 14-20 de zile, după care se poate relua.

- E dureros masajul?

- E o procedură puţin dureroasă, deoarece pielea reacţionează. Corpul îşi trage ce are nevoie, iar restul se lipeşte. Se simte o durere, ca nişte înţepături de ace sau ca şi cum cineva ar trage de piele.

„Interzis copiilor şi femeilor însărcinate!”

- Masajul cu miere are contraindicaţii?

- Da, are şi câteva contraindicaţii. Le sunt interzise aceste masaje persoanelor alergice la polen, copiilor, persoanelor care se află în perioadă postoperatorie sau celor care suferă din cauza limfei, ganglionilor limfatici, celor care au probleme foarte mari cu circulaţia sângelui şi, în mod special, femeilor însărcinate până în luna a treia.

- Ce tip de miere se foloseşte la masaj?

- Mierea de salcâm este foarte indicată, pentru că este cea mai bogată în polen, şi mierea de tei.

„Înainte de a apela la acest tip de terapie este necesar un test de alergie şi ar trebui recomandat de un medic dermatolog”

„Fără alcool şi ţigări după terapie“

- Există o îngrijire specială după masaj?

- După o şedinţă, este important să nu fie introduse în alimentaţie produse cu grăsime, alcool, sucuri carbohidrate cu acid, mâncăruri tip fast-food. Se interzice, de asemenea, fumul de ţigară. Acestea sunt oprite după masajul cu miere, pentru că imediat după terapie se declanşează detoxifierea, pot apărea erupţii, pete, iar consumul produselor va înrăutăţi simptomele procesului. Introducând aceste produse în alimentaţie, reacţia corpului este mai agresivă. Pot să apară indigestie, ameţeli, stări de vomă, dureri de cap, de abdomen.