de Roxana Istudor şi Raluca Ogaru
Mulți specialiști în înfrumusețare consideră că sprâncenele pline sunt una dintre podoabele majore ale oricărui chip. Tocmai de aceea, îngrijirea lor este o preocupare constantă pentru toate femeile care doresc să fie frumoase în fiecare zi.
Tendință promovată de artiștii make-up
Sprâncenele dau individualitate și încadrează un chip. Au o importanță mai mare chiar decât machiajul, atrag atenția specialiștii în înfrumusețare. În ultima perioadă, unul dintre trendurile cele mai promovate de artiștii make-up este decolorarea sprâncenelor. Moda a fost preluată imediat de creatorii de modă, fiind considerată o schimbare majoră față de look-ul care s-a purtat în ultimii ani și care a implicat modelul Audrey Hepburn - sprâncene pline, perfect conturate, închise la culoare. Așadar, decolorarea sprâncenelor nu este doar un „contracurent” în modă, ci o linie directoare la care se adaptează tot mai mult o mare parte a lumii atât de influente a modei.
Pot transforma radical chipul
Decolorarea sprâncenelor nu este o operațiune complicată și nu implică mai mult decât a face sprâncenele mai puțin vizibile, notează elleuk.com. Sunt unice, pot transforma radical chipul unei persoane, iar popularitatea lor a crescut suficient de vertiginos încât modelul să fie propagat prin toate canalele posibile și de multe dintre vedetele de top ale momentului. În cazul în care v-ați decis să apelați la acest truc și v-ați convins că v-ar prinde de minune, puteți să vă decolorați sprâncenele acasă, în câțiva pași foarte simpli. Aveți nevoie doar de un înălbitor cosmetic pentru față sau pentru păr, o cremă de față mai grasă, câteva bețișoare cu cap de vată și discuri pentru demachiere.
Operațiune de zece minute
Primul pas este acela de a vă curăța cu grijă fața și, firește, sprâncenele. Dacă acestea nu au o formă perfectă, este bine să mai pensați pe ici, pe colo, astfel încât să nu rămână niciun fir rebel. Cu un bețișor înmuiat în cremă ungeți pielea din jurul sprâncenelor, pentru a împiedica înălbitorul să vă irite pielea ulterior aplicării. Pasul următor este să preparați înălbitorul conform instrucțiunilor. Apoi, cu o perie de rimel se „piaptănă” sprâncenele, după care, cu un disc curat, se mișcă înainte și înapoi, pentru uniformizare și eliminarea oricăror impurități sau urme de produse cosmetice. Aplicați înălbitorul, acoperind complet sprâncenele, lăsați să acționeze maximum zece minute, cu cinci minute pentru o decolorare intermediară. La final se elimină substanța cu un disc curat, se clătesc sprâncenele și se usucă imediat.
„Dacă nu ai sprâncene frumoase, nu ai o față“ (Saoirse Ronan, actriță)